Din predica plina de intelepciune si profunda cunoastere a Sfintei Scripturi dovedita de bunul parinte si mult daruitul nostru duhovnic Cleopa Ilie, predica adresata la Praznicul Sfintei Treimi, am ales cu drag si evlavie cateva fragmente pe care le putem parcurge si noi cu totii, fara a avea trebuinta de cunostinte temeinice de dogmatica. Parintele explica precum un bunic nepotilor lui si pe intelesul acestora notiunea de Dumnezeu Unic in trei reprezentari plecand de la natura ce ne inconjoara, de la soare si lumina lui care treptat ajunge sa inunde intregul pamant si apeland apoi la Cuvantul lui Dumnezeu insusi din sfanta lui Carte. In aceasta predica mai aflam, amintite fiind de parintele Cleopa, toate rugaciunile scurte si puternice pe care le putem adresa cu glas tare sau in gand, oricand, in orice situatie, Sfintei Treimi , singurul Dumnezeu.
Aţi văzut şi întotdeauna vedeţi că mai înainte de a se face ziuă, de a răsări soarele, flutură o geană de ziuă. Către răsărit se vede o lumină mai întâi puţin gălbuie şi apoi tot mai alburie, până când se ivesc razele soarelui. Iar razele soarelui crescând mereu şi luminând sub cer, în toate părţile, se iveşte la orizont şi frumosul şi prealuminosul soare, strălucind cu atâta putere încât, dacă te-ai uita mai mult la el, te orbeşte.
Iată, aşa să socotiţi şi despre Dumnezeu. Bunul şi Veşnicul Dumnezeu, Cel ce este izvorul a toată lumina şi strălucirea de la începutul lumii, S-a arătat mai întâi numai ca Ziditor şi ca Făcător.
Faptul că El e în trei feţe, adică în trei ipostasuri, a început să se arate fiinţei omeneşti celei slabe şi neputincioase numai cu încetul şi în chip umbrit. Astfel, se ştia încă înainte de legea veche, chiar de la Adam, că există Ziditorul Dumnezeu.
Dar, cum zice Sfântul Grigorie Palama, nu se ştia desăvârşit, ca azi, că El este în trei ipostasuri. Pentru că nu era încă în puterea minţii omeneşti să înţeleagă că Dumnezeu este în trei feţe şi de o singură fiinţă. Dar în chip umbrit a început a ne învăţa pe noi, aşa cum învaţă profesorul pe copii la şcoală, că Dumnezeu, deşi este Unul după fiinţă, este în trei feţe sau ipostasuri.
Încă la facerea omului, în Rai, a zis: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). N-a zis să fac, ci „să facem”, arătând prin plural şi celelalte ipostasuri ale Sfintei Treimi, care erau lângă Tatăl.
Iar la amestecarea limbilor, la Turnul Babel, a zis: „Să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor” (Facerea 11, 27). Deci iarăşi s-a arătat că Dumnezeu este Unul după fiinţă şi trei după feţe.
Iar mai târziu, David proorocul, mai luminat de Duhul Sfânt, a spus şi a mărturisit că trei sunt feţele Preasfintei Treimi. Căci zice în Psaltirea sa: „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmii 32, 6). Deci Domnul este Unul, Cuvântul este altul şi Duhul gurii Lui, altul. Astfel i-a arătat Preasfântul Duh că cele trei ipostase ale Sfintei Treimi sunt de o fiinţă, de o putere, de o domnie şi de o împărăţie.
Dar să trecem şi la altceva. Fraţilor, oare care sunt rugăciunile cele mai potrivite pentru Sfânta Treime? Care sunt rugăciunile cele mai scurte şi mai mântuitoare către Sfânta Treime? Către Maica Domnului avem multe rugăciuni, către Sfânta Treime şi mai multe. Dar care-i cea dintâi rugăciune de slavoslovie către Sfânta Treime? Ştiţi care este? Aceasta pe care-o auziţi mereu în Biserică: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. Aceasta e prima rugăciune către Sfânta Treime şi cea mai scurtă şi cea mai dreaptă în conţinutul ei dogmatic. Pentru că prin aceste cuvinte slăvim persoanele Sfintei Treimi deopotrivă: întâi pe Tatăl, pricina; al doilea, pe Fiul, Cel născut mai înainte de toţi vecii; al treilea, pe Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede, fiind de un scaun şi de o fiinţă cu Fiul şi cu Tatăl.
tablou-vitraliu-și-mozaic-sfânta-treime-Produs unicat – Galerie Iasi – preluare internet
Şi care e rugăciunea de cerere cea mai scurtă către Sfânta Treime? Rugăciunea începătoare: „Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi”. Să o zicem aceasta mereu, căci nu ştim multe rugăciuni către Sfânta Treime. Zi acasă şi pe drum: „Preasfântă Treime, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”; „Preasfântă Treime, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa”. Şi iarăşi: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. Acestea le poţi zice oricând; şi făcând aşa, te rogi Preasfintei Treimi cu rugăciune preaputernică şi foarte dreaptă în conţinutul ei dogmatic.
Dar mai este o rugăciune – nu tare lungă şi foarte dreaptă în conţinutul ei dogmatic – alcătuită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii din vechime: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”. Când zicem „Sfinte Dumnezeule”, ne adresăm Tatălui; când zicem „Sfinte tare”, Fiului; când zicem „Sfinte fără de moarte”, Duhului Sfânt; iar la urmă, când zicem „miluieşte-ne pe noi”, ne închinăm tuturor persoanelor Sfintei Treimi deopotrivă (vezi Pidalion, Soborul IV ecumenic, an 451), ca Unui Singur Dumnezeu în Treime. Şi de aceea această cântare exprimă miezul credinţei noastre.
Iubiţii mei fraţi, am să închei acum cuvântul acesta, că sunteţi obosiţi. Vă spun numai: oriunde mergeţi pe drum, oriunde staţi, ziceţi către Sfânta Treime, cu glas sau în gând: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, Slavă Ţie!”, sau: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, sau: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”. Amin!
Parintele Cleopa-predica la praznicul Sfintei Treimi – sursa : https://doxologia.ro
Cristina David