Cum a salvat Maica Domnului o femeie grav bolnavă

Parintele Ioanichie Balan, unul dintre cei mai insemnati calugari-carturari ai tarii noastre, este autorul mai multor carti ca urmare a ravnei lui la scriere si a ostenelii pe care si-a dat-o si ca diortositor al unor lucrari duhovnicesti mai vechi. Astfel au vazut lumina tiparului – intre multe altele – lucrari precum „Patericul romanesc”, „Parintele Cleopa duhovnicul”, „Viata Parintelui Cleopa”, „Sfinte Moaste din Romania”, „Sfinte Icoane facatoare-de-minuni din Romania”  si cele douasprezece volume din colectia „Vietile Sfintilor”, diortosite de el insusi, dupa vechea editie a Sfantului Grigorie Dascalu. Lista nu e completa, insa. Am ales o povestire care relateaza una din nenumaratele minuni facute de Maica Domnului, culeasa de parintele Ioanichie  si prezentata in culegerea intitulata „Istorioare duhovnicesti”.

In oraşul Vaslui, mai este încă în viaţă profesorul pensionar Dumitru Cotoran. Prin anul 1939-1940 era profesor de filosofie la liceul din Vaslui. Şi, după cum singur mărturiseşte, era un ateu convins. Soţia era însă credincioasă. Dar nu aveau copii.

Iată, însă, că soţia i se îmbolnăveşte grav şi este internată pentru operaţie la un spital din Bucureşti. După operaţie ajunsese aproape în stare de inconştienţă.

– Domnule doctor, mai este vreo speranţă cu soţia mea?, întreabă profesorul Cotoran.

– Numai Dumnezeu dacă mai face vreo minune! Altfel…

Cum a auzit el cuvintele acestea, a ieşit foarte zdrobit la inimă din spital şi, fără să ştie unde merge, căuta o biserică deschisă în cale. De unde nu intrase în biserică din copilărie, iată acum întâlneşte prima biserică a Sfinţilor Ioachim şi Ana, pe strada Traian. Intră repede înăuntru şi, căzând în genunchi la icoana Maicii Domnului, a rostit cu lacrimi această rugăciune disperată:

– Maica Domnului, dacă exişti, salvează-mi soţia!

Apoi s-a întors repede la spital, unde soţia lui se zbătea între viaţă şi moarte. Parcă dormea. Se aşeză lângă patul ei. Se rugă Maicii Domnului în gând, pentru ea.

Deodată femeia întredeschise ochii şi întrebă:

– Dumitre, tu eşti?

– Da, eu sunt, vrei ceva?

– Ajută-mă să mă ridic puţin. Acum o jumătate de ceas a venit la mine o femeie în haine albe, foarte frumoase, şi mi-a spus: „Iată, aici, în prăpastia asta era să cazi. Dar pentru rugăciunea soţului tău, te scot deasupra”. Apoi m-a apucat de mână şi m-a urcat pe un loc ridicat şi luminat.

Din clipa aceea a dispărut acea fecioară, iar muribunda a început a se întări.

– Vrei să te plimbi cu mine pe coridor?, o întrebă soţul.

– Vreau, că nu mă mai doare nimic!

Când l-au văzut doctorii că se plimbă cu soţia, după o operaţie aşa de grea, s-au mâniat pe profesor şi i-au zis:

– Ce faci, domnule, ai înnebunit?

– Nu, domnule doctor, abia acum m-am trezit! în câteva zile soţia s-a făcut complet sănătoasă şi s-au reîntors la Vaslui. Aici, profesorul Dumitru Cotoran şi-a schimbat cu totul viaţa, devenind un bun creştin. Era nelipsit de la biserică, iar în fiecare sărbătoare citea câte un capitol din Noul Testament şi se ruga la Dumnezeu cu lacrimi.

Sursa: Istorioare duhovnicesti, Arhim. Ioaniche Balan, p. 90

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Imagine | Acest articol a fost publicat în minuni, Parintele Ioanichie Balan și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s