Pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi

Cuvântul grecesc pentru pocăinţă este „metanoia.” În sens literal, acesta înseamnă schimbarea minţii, a modului de a cugeta. Cu alte cuvinte, pocăinţa este schimbarea atitudinii, a modului de a gândi, schimbarea omului lăuntric. Pocăinţa este revizuirea părerilor omului, este schimbarea vieţii lui.

Cum poate să aibă ea loc? La fel cum se întâmplă atunci când un om ajunge într-o cameră întunecată, care deodată este luminată de razele soarelui: cât timp a privit camera în întuneric, i se părea într-un anume fel: multe din cele aflate acolo nu le vedea, şi nici nu presupunea că se află acolo. Multe lucruri şi le închipuia cu totul altfel de cum erau de fapt. Trebuia să se mişte cu grijă, întrucât nu ştia unde se află obstacolele. Dar iată, camera se luminează, el vede totul limpede şi se mişcă liber.

Acelaşi lucru se petrece şi în viaţa duhovnicească. Când suntem cufundaţi în păcate iar mintea noastră este ocupată numai de grijile lumeşti, nu luăm aminte la starea sufletului nostru. Suntem nepăsători la starea noastră lăuntrică şi mergem neîncetat pe o cale greşită, fără să ne dăm seama de asta. Dar iată, o rază a luminii dumnezeieşti pătrunde în sufletul nostru. Câtă murdărie vom vedea atunci în noi înşine! Cât neadevăr, câtă minciună! Cât de dezgustătoare ne vor apărea atunci multe gesturi ale noastre, pe care ni le închipuisem că sunt strălucite! Vom înţelege limpede că mergem pe căi greşite. Şi vom înţelege clar care-i calea cea bună.

Sfântul Ioan MaximoviciPredici și îndrumări duhovnicești, Editura Sophia, București, 2001, p. 76-77

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Imagine | Acest articol a fost publicat în Despre pocainta, Sfantul Ioan Maximovici și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

infoINSiDER.ro

PRIMUL FLUX DE ŞTIRI TRIMISE DE CITITORI

Sfântul Ioan de Kronstadt

În fiecare zi - gândurile unui om extraordinar

GAZETA DE TAM-TAMURI marca "Elenushu"

"Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor."

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Fundatia Arsenie Boca - Fundaţia Creştină Arsenie Boca

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

MĂRTURISITORII

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Pagina dedicata Cinstirii Maicutei Domnului

De fiecare data cand va veti ruga Maicii Domnului sa stiti ca rugaciunea va este ascultata.“Toate rugaciunile Maicii Domnului sunt pentru sufletele intristate, pentru sufletele deznadajduite, cele care nu pot purta povara greutatii, care sunt rupte in doua, sunt cu inimile frante…”

%d blogeri au apreciat asta: