“Transformati-va voi, rugati-va, traiti in Hristos!”

In vara anului 2015 asa s-a „intamplat” sa fie, am ajuns pe strada Sapientei in cautarea Bisericii Mihai Voda pe care doream neaparat sa o revad, dupa ani si ani in care pasii mei nu se mai indreptasera intr-acolo. Plecasem din tara de mult timp si traseele mele in Bucuresti au fost altele de fiecare data la revenire. Aflasem despre operatiunea la care se recursese pentru salvarea bisericii din intreg ansamblu manastiresc ce fusese demolat…si cautam noul amplasament printre blocurile construite! Prin tatonare, intreband trecatori care cu multa bunavointa m-au indreptat fiecare, tot mai aproape si mai aproape de tinta mea, am aterizat in strada Sapientei unde de-o parte a strazii se ridica o biserica mare imbracata frumos in caramida „Sf. Nicolae” (cunoscuta sub numele de Biserica Mihai Voda), „cea mai eleganta ctitorie voievodala” din Bucuresti, datand de aproape patru secole iar de cealalta parte se iveste timid printre arbori o bisericuta miniaturala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, praznic de care sufletul meu este legat in mod tainic prin sfanta taina a botezului meu.

Bucuroasa ca am ajuns unde tinusem atat de mult, fara sa-mi dau seama prea bine ce fac, m-am vazut intrand intai in mica biserica unde am fost intampinata de un domn mai in varsta care avea grija de lumanari si de iconitele puse la vanzare in pronaos. Atunci am auzit pentru prima oara despre parintele Constantin Sarbu si mi-a fost aratat mormantul sau in curtea bisericii.

Un preot martir mi s-a spus, un preot cu foarte mult har , un adevarat geniu liturgic care a avut un rol cu totul aparte in ridicarea modestei bisericute a Sapientei la un  nivel al rugaciunii si al slavirii Domnului nevisat vreodata de enoriasii ei, cati mai ramasesera… La fiecare Sfanta Liturghie interiorul putin incapator si intunecos al lacasului de inchinare era invaluita intr-o lumina calda ce inalta inimile celor prezenti in sfere ceresti. Multe lucruri minunate am aflat atunci de la doua persoane care il cunoscusera foarte bine pe parintele Sarbu. Am primit in dar in acea zi o carte pe care am citit-o cu mult drag si mare emotie : „Un mare marturisitor crestin – Preotul Constantin Sarbu” , carte care a reusit sa-mi desluseasca prin marturiile scrise in ea secretul sacru al inaltarii Bisericii Sapientei din ruinele unei vechi capele bucurestene prin activitatea jertfelnica a unui preot binecuvantat de Dumnezeu si cu siguranta menit infaptuirii acestui lucru si altora asemenea.

Lectura cartii m-a adus foarte aproape de parintele indragit de toti enoriasii pana la venerare, nu am nici o indoiala ca marturiile lor, una mai mult ca alta, exprima doar o parte din preaplinul inimii lor. Si ma alatur din tot sufletul la cele scrise de  un preot sub forma de confesiune,  cuvinte care pe mine m-au impresionat nespus pentru ca simt cat de de mult adevar cuprind.

“Părintele Constantin Sârbu a cultivat in parohie şi a realizat tocmai această sobornicitate, acest spirit al comuniunii creştine. El a cultivat credincioşii Bisericii Sapienţei pentru a fi un mănunchi deosebit; o familie creştină, legaţi prin acelaşi duh şi prin aceeaşi aspiraţie duhovnicească. A adunat oameni din toate cartierele Bucureştiului, care venind, au găsit aici linişte sufletească, iubire, simţind fiecare că se integrează intr-o comunitate ce se ingrijeşte la rândul ei de sufletul şi de viaţa lui. Dacă noi, fiecare preot, in parohiile noastre, am lucra aşa  cum a lucrat Părintele Sârbu, am schimba faţa lumii, căci parohia este un nucleu mic in organismul mare al omenirii. Dacă nucleul este sănătos, tot organismul este sănătos. Şi dacă arhiereii, preoţii şi creştinii am fi ceea ce vrea Iisus Hristos să fim, n-ar mai fi in lume ceea ce este şi n-ar mai fi in ţara noastră ceea ce este“.

Pentru ca Parintele Sarbu considera iubirea ca fiind cu adevarat sentimentul cel mai presus de toate celelalte, acel sentiment atotcuprinzator care este liantul intre suflete si inimi, acea forta care uneste pe toti aceia care il iubesc pe Hristos Domnul cu toata inima lor si din tot sufletul lor.

„Lumea avea nevoie și de adevăr și de iubire. Ca să fie înțeles, adevărul avea nevoie de dovada minunilor. Ca să fie urmată, iubirea avea nevoie de dovada jertfei. Numai Hristos le-a putut arăta pe amândouă. De aceea, adevărul Lui este unicul adevăr vrednic de primit și iubirea Lui este unica iubire vrednică de urmat.

Adevărul este învățătura Sa, iubirea este pilda Sa. Ele sunt El, căci una strălucește prin cealaltă: adevărul prin iubire și iubirea prin adevăr, iar amândouă prin eternitatea lor.

Ca să poți cunoaște pe cineva cu adevărat, uită-te cum a iubit. Cine n-a iubit până la capăt, acela nu este creștin adevărat.

Suflete creștin, nu te mai numi astfel dacă nu ai iubire! Nimic nu este mai creștin decât iubirea și nimic mai păgân ca lipsa ei.

Pentru a fi un om viteaz, îți trebuie tărie.
Pentru a fi un om drept, îți trebuie cinste.
Pentru a fi vrednic, îți trebuie conștiință.
Pentru a fi sfânt, îți trebuie neapărat iubire”.

Pr. Constantin Sârbu, Lacrimă și har, Editura Bonifaciu, 2010

NOTA : peretii interiori ai fostei capele au fost pictati de renumitul pictor Gheorghr Tattarescu. Maestrul era bătrân la acea vreme, însă a pictat personal plafonul, icoana lui Iisus Hristos, Maica Domnului cu Pruncul, Sf. Nicolae, Adormirea Maicii Domnului, cei 12 Apostoli, Sf. Treime şi îngerii de pe uşile diaconeşti. Între anii 1966-1968, în vremea păstoririi Patriarhului Justinian, cu ajutorul credincioşilor şi prin osârdia părintelui paroh Constantin Sârbu, biserica şi casa parohială au fost reparate în întregime, fiind acoperite cu tablă. A fost de asemenea adăugat pridvorul închis, iar ansamblul de pictură murală a fost refăcut de Olga Greceanu (a fost îmbodobit cu pictură şi pridvorul cu cheltuiala părintelui paroh C. Sârbu pentru pomenirea soţiei sale Maria şi cu sprijinul credincioşilor) . Biserica a fost resfinţită pe data de 8 septembrie 1969. Între 1995-1996, în timpul părintelui paroh C. Voicescu au fost realizate noi reparaţii, iar pictura bisericii a fost spălată de către pictorul restaurator Romeo Andronic. Pictura din naos realizată de Gh. Tattarescu a fost pusă în valoare parţial (pe plafon şi 5 tablouri pe pereţi) , alături de alte două tablouri ale Olgăi Greceanu (Naşterea şi Învierea Domnului).

Cristina David