Între sfinţii români canonizaţi recent se numără şi Cuviosul Ioan din Mănăstirea Prislop-Hunedoara. Această mănăstire, aşezată într-o zonă liniştită de munte aproape de Haţeg, a fost la început o mică sihăstrie de rugăciune pentru călugării iubitori de Hristos.

La aproximativ 15 km de orasele Hunedoara si Hateg si la vreo 20 km de fosta Sarmizegetusa romana, in mijlocul unor paduri de mesteacan, intr-un cadru natural de o rara frumusete, se afla stravechea manastire Prislop, sau a Silvasului, ctitorie a Sfantului Nicodim de la Tismana, sau a ucenicilor sai, ridicata – se pare – pe locul unei asezari sihastresti si mai vechi.

In decursul existentei sale de sase veacuri, manastirea Prislop a indeplinit un insemnat rol cultural-bisericesc in viata romanilor transilvaneni. Aici se pare ca s-a retras, spre sfarsitul vietii, insusi Sfantul Nicodim de la Tismana si a copiat cunoscutul Tetraevanghel slavon din 1404-1405, unul din marile valori ale patrimoniului cultural-artistic al tarii noastre.

Sfantul Ioan de la Prislop isi leaga numele de mareata Manastire Prislop, mult iubita de Parintele Arsenie Boca.

„Plangerea Sfintei Manastiri a Silvasului, din eparhia Hategului, din Prislop este o cronica in versuri a ieromonahului Efrem si in ea se consemneaza vietuirea pe aceste meleaguri a unui sihastru care a dus viata de sfant intr-o chilie sapata de el insusi cu mare anevoie in peretele stancos al dealului care urca pret de aproximativ jumatate de kilometru in sus de manastire.

„Şi atunci, un tânăr oarecare din sat,
Numele lui Ioan, Sfântului Nicodim au urmat,
Din lume şi din rudenii cu totul au eşit
Şi aici la mine au venit.
Intru o stâncă chilie şi-au făcut,
În care, slujind, lui Dumnezeu i-au plăcut
Şi pe el după sfârşit,
Dumnezeu l-au proslăvit.
Peştera şi acum să găseşte
Si „chilia sfântului” să numeşte
Iară după oarecare întâmplare,
Cu a lui Dumnezeu mai’nainte apărare
Rudele sfântului cele din sat
Moaştele cu totul le-au rădicat
Şi în Ţara Românească le-au dus,
La oarecare mănăstire le-au ascuns.
Însă la neamul lui pururea să pomeneşte,
Fiindcă şi o părticică din moaştele lui să găseşte”

Pana astazi incaperea in piatra este cunoscuta sub numele de „chilia sau casa sfantului„.

Din ce se cunoaste pana acum, acest cuvios a trait in partea a doua a veacului al XV-lea sau in prima jumatate a celui de al XVI-lea. El insa nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, pomenit mai sus, care a carmuit manastirea in a doua jumatate a veacului al XVI-lea, iar in 1585 a fost ales mitropolit al Transilvaniei, cu scaunul in Alba Iulia, pastorind pana catre anul 1605. Aici si-a trait restul zilelor, in neincetate rugaciuni si ajunari, intocmai ca marii nevoitori intru cele duhovnicesti din primele veacuri crestine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui imbunatatita sa se sfarseasca prea devreme. Spune traditia populara ca, pe cand isi facea o fereastra la chilia lui, doi vanatori de pe versantul celalalt al prapastiei, l-au impuscat, fara sa stie cine era. Asa s-a savarsit din viata cuviosul sihastru sau „sfantul” Ioan de la Manastirea Prislop.

Sfantul Ioan de la Prislop a fost, este si va fi – pentru credinciosii din partile Hategului si Hunedoarei, cat si pentru tot omul ce cauta mantuirea – o pilda vie de sfintenie, iar chilia lui ramane mereu un loc de pelerinaj si de reculegere sufleteasca pentru toti cei ce cauta cuvant de mangaiere si de intarire in locurile de mare frumusete naturala ale Prislopului, in care au trait atatia cuviosi calugari cu viata aleasa si bineplacuta lui Dumnezeu.

Acestea au fost motivele pentru care a fost canonizat oficial prin hotararea sinodala din 20 iunie 1992. Pomenirea lui se face in ziua de 13 septembrie, el fiind inscris in sinaxar si in calendarele noastre bisericesti.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 350-352, Cuviosul Ioan de la Prislop.

Cristina David