Fiecare dintre noi, cand ne intalnim cu greutatea, cu un obstacol, cu o neplacere, cu o nenorocire spunem: Ajuta-mi Doamne! Da, Doamne!”. Frantura aceasta de rugaciune am putea s-o spunem mai des. Si mai este ceva. O sa va spun acum cum faceam eu foarte mult in tineretea mea. Mergeam pe strada, alergam de la un curs la altul, de la o facultate la alta si incercam sa gandesc pozitiv, pentru toata lumea, fiindca puterea gandului este enorma. Trebuie ca fiecare dintre noi sa devenim un emitator de unde pozitive, de unde de dragoste, de pace, de bucurie si de lumina. Eu socotesc ca daca tot timpul am zice Doamne, sa daruim semenilor nostri un gand de dragoste, pace, bucurie si de lumina”, daca tot timpul am gandi asa, in momentele noastre libere, am crea o adevarata noosfera spirituala. Am impresia ca ceea ce este agresat la noi este tocmai noosfera, de care vorbea asa de mult Camil Petrescu. Noi trebuie sa ne impotrivim agresiunii noosferei, cu gandirea pozitiva, cerand pentru lume, pentru semenii nostri, pentru aproapele nostru. Sa gandim intotdeauna la aproapele nostru. Astazi, am ajuns sa nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Ma tem ca, daca nu vom gandi pozitiv legatura noastra cu aproapele o sa ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem in pericol sa ne izolam. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atata vreme de la jumatatea secolului trecut, ne ameninta pe toti. Singura iesire din asta este indreptarea catre aproapele nostru. In felul acesta indeplinesti si o porunca Dumnezeiasca si realizezi si o comuniune sociala, fara de care lumea nu mai poate exista. Sa iertam tuturor, cum zice Mantuitorul. E adevarat ca e groaznic de greu, dar macar nu-i face rau, bucura-te de bucuria lui sau indurereaza-te de durerea lui. Asa se spune, ca de durerea lui mai degraba te indurerezi, decat sa te bucuri de bucuria lui.

Sursa : https://zoedumitrescubusulenga.wordpress.com/about/ganduri-catre-tineri-reflectii-despre-traditie-si-model/

Cristina David