Rabdarea nu se intalneste prea des in lumea noastra marcata de boala vitezei, a goanei din care cauza cu totii suferim de lipsa de intelegere , de compatimire si de intrajutorare. Nu avem timp, aruncam remarci repezite,  formulam pareri de moment, suntem usor influentati de surse de informare a caror veridicitate sau verticalitate nu stam sa o verificam…ca de fapt..ce conteaza? Doar cautarile noastre superficiale pentru confort, sau o asa zisa „siguranta financiara care sa ne deschida lumea luxului si a placerilor, aceste „valori” conteaza cu adevarat in mintea omului de astazi si de fapt dintotdeauna.

Intrand in biserica multi dintre cei care fac acest pas, nu isi impun sa lase gandurile lumesti la usa si ele continua sa-i framante, prin urmare intoneaza sau rostesc rugaciuni fara a avea mintea la ele si la sensul lor, ramanand astfel departe de invatatura Domnului si revenind la intoarcerea acasa cat se poate de repede si firesc la obisnuitul comportament lipsit de iubire si de intelegere pentru ceilalti care si ei, exista la fel ca toti ceilalti, au problemele si suferintele lor , se confrunta cu  temeri si frustrari. Si, totusi chiar rabdarea pe care nu o avem si nu o exersam, este cea care paveaza calea catre insusirea acelor frumoase si benefice insusiri pe care Domnul Iisus Hristos le subliniaza prin tot ceea ce ne spune si ne invata.

Preotii sunt si ei oameni, nu sunt sfinti, dar se pare ca noi uitam acest adevar. Nerabdarea si superficialitatea noastra isi lasa amprenta si asupra modului in care ajungem sa-i „vedem” pe slujitorii sfantului altar prin lipsa de intelegere si de iubire.

Prin ochelarii intunecati lipsiti de lumina discernamantului, prin care am ajuns sa privim toate cele ce ne inconjoara fara sa ne dam seama , ii judecam pe toti si ii etichetam fara mila. Despre un preot care ne este duhovnic sau nu, de regula gandim cam asa:

Dacă este energic, îl socotim exaportretegerat.
Dacă este liniștit, îl socotim leneș.
Dacă are părul cărunt, îl socotim bătrân.
Dacă este tânăr, spunem că nu are experiență.
Dacă vrea să facă schimbări, îl socotim revoluționar.
Dacă nu vrea să facă schimbări, spunem că nu are inițiative.
Dacă predică împotriva păcatului, îl socotim fanatic.
Dacă nu o face, spunem că este nepăsător și lumesc.
Dacă folosește mișcări ale mâinilor când se exprimă, îl socotim teatral, iar nu smerit.
Dacă rămâne nemișcat, spunem că este un înțepenit.
Dacă ridică tonul, spunem că strigă prea tare.
Dacă nu ridică tonul, îl socotim monoton.
Dacă stă acasă, spunem că trebuie să fie afară și să cerceteze enoriașii.
Dacă se arată pe drumuri, spunem că ar trebuie să trăiască zăvorât, pregătindu-și predica sa.
Dacă îi cercetează pe cei săraci, îl socotim socialist sau…fariseu.
Dacă îi vizitează pe cei bogați, spunem că își face relații publice, în vreme ce ar fi trebuit să fie cu cei săraci.

Mintea omeneasca este neobosita in a imagina defecte si slabiciuni la toti preotii dincolo de realitatea pe care nu ne straduim nici unul dintre noi sa o vedem si sa o intelegem asa cum este de fapt. Dar noi in schimb avem mari pretentii la compasiune si intelegere din partea mijlocitorilor dintre om si Dumnezeu, a pastorilor lasati aici pe pamant pentru a-i spovedi pe cei care arata pocainta si a-i impartasi cu Trupul si Sangele Lui Hristos.

„In Biserica de la cel mai vrednic până la cel mai nevrednic preot, toți au fost investiți cu har la hirotonie, și toți au puterea să ierte orice păcat, să dezlege orice blestem și să înfăptuiască orice Sfântă Taină. Toți, fără excepție!” (https://ortodoxiatinerilor.ro/)

Dumnezeul meu, dăruiește preotului nostru răbdare!

Si noua, la toti, asemenea. Doamne ajuta!

sursa (partial) – https://marturieathonita.ro

Cristina David