Icoana Maicii Domnului cu Pruncul in zeghe – pictata de parintele Arsenie Boca – Biserica Sf. Elefterie din Bucuresti
„Părintele Arsenie Boca a fost un om care prin naştere a fost înzestrat cu nişte calităţi pe care, dacă cineva nu le are, nu le poate dobândi. A fost o personalitate puternică, cu nişte daruri de la Dumnezeu, pe care le avea în mod deosebit faţă de alţii.Părintele Arsenie a fost un om cu o capacitate sufletească deosebită şi cred că Părintele, orice ar fi fost, ar fi fost un om deosebit. Adică dacă era inginer, nu era un inginer comun; dacă era profesor, era un profesor excepţional; dacă era un doctor, era un doctor deosebit. El a avut o înzestrare nativă deosebită şi cînd l-am cunoscut eu, în ’42, avea 32 de ani şi deja avea un nume mare. Cum a ajuns la aceasta Părintele nu a spus niciodată, însă eu, personal, cred că a avut o înzestrare de la Dumnezeu pe care dacă nu o ai nu poţi fi niciodată ceea ce a fost Părintele Arsenie. Apoi el a studiat mult, nu numai Teologie, ci a studiat şi artă, a făcut Şcoala de Belle Arte, secţia pictură, a făcut şi ceva Medicină, cunoştea şi chestiuni de medicină, şi toate acestea la un loc i-au dat capacitatea de a lucra ca un om bine înzestrat şi cu o cultură bine pusă la punct.” (“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei )
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „LUMINA DE PE MUNTE”
„Daca iubirea e porunca ce rezuma Scriptura, sigur ca numai ea e chemata sa puna capat: judecatilor, razbunarilor si a tot razboiul cel ucigas dintre oameni. Porunca aceasta, nu astepta sa o implineasca altii intai; implineste-o tu intai, si dupa tine se vor lua multi. Dar trebuie sa stii, dragul meu, ca-i vorba de-o iubire fara margini, o iubire care iarta toate, lasand judecata in seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricate probe s-ar intampla s-ajunga.
Primul care a iubit asa a fost Iisus; iar dintre oameni numai aceia in care traieste Iisus: purtatorii de Dumnezeu. Porunca iubirii era si in Vechiul Testament; dar aceia implineau mai bucuros legea talionului. Deci pentru ca n-a fost implinita de aceea a zis Iisus: «Porunca noua va dau voua: sa va iubiti unii pe altii, precum Eu v-am iubit pe voi !» Iar El a implinit-o intre oameni ca nimeni altul. Iisus n-a avut de lepadat pe nimeni – nici pe Iuda, caruia i-a zis «prieten», desi venea cu sarutarea tradarii. N-a lepadat nici pe calaii care-i bateau piroanele in maini si picioare si-i indesau spinii pe cap.
Deci daca tinem sa ramanem crestini, trebuie sa iubim pe toti oamenii, ca Iisus, ca numai asa-i sigura si e cu putinta «iertarea din inima», care, atunci, vine ca de la sine, usor si simplu, si nici nu mai cade, chiar daca ura ar rastigni-o pe toate crucile istoriei. – De altfel aceasta si e suprema dragoste si semnul divinitatii Sale.
Cu aceasta iubire graia Iisus catre oameni.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „Cuvinte Vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p.42
Cristina David