Rugãciunea de la Alba Iulia din 1918

Rugãciunea de la Alba Iulia din 1918

Printre marile adevăruri istorice legate de actul unirii Transilvaniei cu România, săvârşit la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918, demonstrate şi subliniate în ultimii ani, de către biografia noastră, se află şi contribuţia majoră la acest act a bisericii române.

O contribuţie majoră la mai buna evidenţiere a acestui important aspect al marilor evenimente din 1918 a avut-o reputatul istoric Sibian Mircea Păcurariu. Printre altele, acesta este autorul studiului “Contribuţia bisericii la realizarea actului unirii de la 1 Decembrie 1918”, publicat în nr. 11-12 din noiembrie-decembrie 1978 al revistei “Biserica ortodoxă română” (p. 1250-1263), care include şi valorosul capitol “Preoţimea românească din Transilvania în timpul războiului (1916-1918)”.

Anterior, în anul aniversării semicentenarului unirii Transilvaniai cu România, 1968, în revista bisericească bănăţeană “Mitropolia Banatului”, căturarul bănăţean Gheorghe Liţiu, făcea cunoscut publicului cititor că în istoricul an 1918 în “oraşul Unirii” a fost rostită şi lansată “Rugăciunea de la Alba Iulia”, o admirabilă piesă spirituală a marelui moment istoric.

Această piesă spirituală şi avea originea şi punctul de plecare în “Rugăciunea românilor”, publicată sub formă de foileton în ziarul “Tribuna” din Arad, nr. 208 din 3/16 noiembrie 1904.

Era o culegere de texte biblice din “Vechiul Testament”, care în felul cum erau aranjate, alcătuiau o rugăciune potrivită spre a fi rostită de omul, respectiv de poporul nedreptăţit de vrăjmaşi. Concret, bucăţile preluate din “Vechiul Testament”, făceau parte din părţile acestuia intitulate “Psalmi”, “Proorocii mari” şi “Plângerile lui Ieremia”.

Deşi autorul alcătuirii “Rugăciunea românilor” nu-şi dădea numele, cei apropiaţi de problemele ziarului ştiau că era Dr. Gherghe Ciuhandu, teolog erudit, istoric şi valoros publicist bisericesc. Această “Rugăciune” era dedicată situaţiei grele a românilor din Transilvania şi Ungaria în contextul abandonării tacticii pasivismului politic şi a pregătirii intrării pe făgaşul tacticii noului activism politic, în anii 1903-1904.

După 14 ani de la acest moment istoric s-a produs şi “desnodământul vechilor fărădelegi” care încătuşeau pe români şi acest lucru s-a petrecut în chip fericit sub forma hotărârilor plebiscitare ale Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, prin care s-a decis deplina eliberare naţională a tuturor românilor şi unirea acestora cu patria mamă, România.

Sinodul episcopesc întrunit la Arad în ziua de 10 noiembrie 1918 a primit informaţiile şi aprecierile prezentate de episcopul Ioan Papp al Aradului şi a emis circulare cu nr. 14/1918 “către iubitul cler al mitropoliei ortodoxe române din Ungaria şi Transilvania.

Amintim că în această perioadă, episcopul Ioan Papp de Arad deţinea şi funcţia de           locţiitor al mitropolitului de la Sibiu şi în această calitate el a lansat respectiva circulară.

Anuanţând abdicare împăratului Carol de Habsburg şi apropiata convocare de către Consiliul Naţional Român Central – numit de popor Marele Sfat al Naţiunii Române, a marii adunări naţionale a românilor, care urma să fie alcătuită din toate păturile sociale ale poporului român din Ungaria şi Transilvania, circulara se încheia cu o rugăciune care se cerea să fie citită la 1 Decembrie 1918, după “Rugăciuna Amvonului”.

Este rugăciunea pe care episcopul de Caransebeş, Miron Cristea, a rostit-o în faţa altarului bisericii protopopeşti ortodoxe din Alba Iulia – Centru în memorabila zi de 1 Decembrie 1918.

Prin aceasta părinţii noştri au mulţumit lui Dumnezeu pentru marele dar al desăvârşirii statului naţional român. Ea constituie un îndemn adresat tuturor românilor de a mulţumi bunului Dumnezeu pentru binefacerile sale făcute poporului român, pentru înălţarea sa pe treapta cea mai înaltă a vieţii naţionale şi spirituale.

Autorul ei era acelaşi asesor referent de la episcopia Aradului, Gheorghe Ciuhandu.

Un text prescurtat al acesteia, sub acelaşi titlu de “Rugăciunea de la Alba Iulia” a fost publicat în organului de presă al Consiliului Naţional Român Central, ziarul “Românul” din Arad, nr. 18, din 17/30 noiembrie 1918, deci în preziua Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, de dr. Ioan Roşu.

O reproducem pe aceasta:

“Doamne Dumnezeule al părinţilor noştri, carele ai călcat moartea şi pe diavolul l-ai surpat, şi ai dăruit viaţă poporului Tău Românesc, revarsă pacea şi binecuvântarea Ta cerească asupra miilor nenumărate cari cu buzele tremurânde îşi împreună azi rugămintea în faţa Altarului Tău – în cetatea marelui Mihai Viteazul – şi pentru suferinţele şi umilirile de veacuri, încununează-l azi cu darul Presfântului Tău duh, ca într-o mână şi într-o suflare, să fie toţi fiii Lui la acelaşi gând, rumpând pentru vecie lanţurile iobăgiei şi ale întunerecului.

     Cutremură Doamne, cenuşa mucenicilor de ieri şi alaltăieri – şi din moaştele lor sfinte aprinde focul dragostei în inimile tuturora. Şi lacrimile orfanilor şi maicilor îndurerate, fă cu puterea Ta să se prefacă toate în stele de bucurie pe tăria ceriului, sub cari azi neamul românesc dela patru vânturi, cu genunchii plecaţi îţi joară din nou credinţă părinţilor noştri”.

În mai multe studii din ultima vreme s-a spus că în preajma lui 1 Decembrie 1918 şi mai ales în contextul Marii Adunări Naţionale, care avea să hotărască unirea Transilvaniei cu România, numele oraşului şi cetăţii Alba Iulia era pe toate buzele şi în toate inimile. Acest mare adevăr a fost confirmat în chip strălucit de “Rugăciunea de la Alba Iulia”, rostită atunci în “oraşul Unirii” de către un înalt prelat al biserici noastre şi de către preoţii acesteia pe întreg cuprinsul spaţiului intracarpatic, care până atunci a aparţinut de Ungaria şi după o îndelungată şi grea oprimare s-a văzut, în sfâşit, eliberat şi pe deplin liber.

sursa : http://www.dacoromania-alba.ro

Cristina David

 

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Imagine | Acest articol a fost publicat în Rugaciuni crestin ortodoxe și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s