Românii de pretutindeni aniversează astazi, în ziua de 24 ianuarie, 160 de ani la Unirea Principatelor Române. O numim adesea „Mica Unire” prin comparatie cu cealalta unire de la 1 decembrie 1918 care urma sa dea sens si implinire prin intregirea hotarelor tarii noastre.

O scurta retrospectiva

Ma intreb adesea: de nu ar fi avut loc acest eveniment in istoria tarii noastre, in acel an si in acea zi de la Dumnezeu date, ce s-ar mai fi putut face in anii care au urmat , ce s-ar fi intamplat cu idealul unirii tuturor romanilor…unde, cand si cum am fi putut noi deveni un stat unitar in drepturile teritoriale de secole ale romanilor? Ne gandim noi la ce ar fi urmat daca incercarile patriotilor romani din ambele principate ar fi esuat? Sigur ca nu, ar fi prea dureros chiar si sa ne inchipuim …

Marele nostru Eminescu împlinise 9 ani cand în 1859 a avut loc Unirea Principatelor. Pe atunci, copilul învăța la Cernăuți, avându-l profesor pe marele patriot Aron Pumnul; remarcabilul dascăl a continuat să cultive în sufletul junelui învățăcel dragostea față de românism, temeluită acasă, în familie, sau la Agafton, mănăstirea în care locuiau cele patru surori călugărite ale Ralucăi, mama poetului. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza și îndeosebi reformele sale l-au găsit pe Mihai încă în etapa formării sale prin studii , dar nu indiferent la ceea ce se întâmpla în „tara lui de dor”. Visul pentru o Românie glorioasă, mare, unită și-l creionează în poezia Ce-ți doresc eu ţie, dulce Românie, scrisă în 1867, pe când poetul avea 17 ani. Tot atunci tanarul poet a vizitat Alba-Iulia și locul unde a fost inchis marele erou al motilor, Horea. Lui i-a dedicat o emoționantă poezie, în care își exprimă năzuința dezrobirii Transilvaniei și unirii cu țara. Prețuirea față de Cuza și-a arătat-o mai târziu, amintindu-l în câteva articole, dar și personal, prin 1870, când, aflat la Viena, la studii, l-a vizitat pe primul domnitor al Principatelor Unite, la Döbling, în Germania, unde Cuza își trăia amarul exil….Desigur ca nici aceste evenimente ulterioare actului istoric de la 5/24 ianuarie 1859 nu ar mai fi avut loc.

Eminescu si-a iubit neamul cum putini au facut-o, participand la mari evenimente patriotice cum a fost serbarea de la Putna din august 1871. „Vom înțelege că patriotismul, la Eminescu, a fost simțit și cultivat încă din copilărie, dacă ne vom reaminti că perioada vieții sale a coincis, poate providențial, cu o serie de evenimente majore din istoria zbuciumată a veacului al XIX-lea, ce ne-au adus nu doar suferințe, ci și împliniri.

Dar sa nu cadem pe ganduri prea mult timp la ce ar fi putut sa fie si sa multumim Domnului ca a lucrat cum numai El poate lucra, prin niste romani minunati, la infaptuirea pas cu pas si la vremea cuvenita, a fiecarui eveniment istoric de importanta covarsitoare in viata neamului romanesc. Sa nu uitam faptul ca mulți slujitori ai Bisericii ortodoxe romane cum au fost mitropoliții Sofronie al Moldovei și Nifon al Ungrovlahiei, episcopul Calinic al Râmnicului, frații arhierei Neofit și Filaret Scriban din Iași, arhimandritul Melchisedec Ștefănescu din Huși au fost printre cei care au depus efort din toata inima la realizarea unirii celor doua principate romane.

Astazi atat de antrenanta Hora a Unirii a fost mult timp si inca este pe buzele multora dintre noi…chiar daca o cantam cu sufletul doar… Simtim cumva ca este o zi diferita de celelalte, cel putin asa mi se pare mie.

Cristina David