Aflam citind pe internet un lucru care ar putea fi inscris intr-o carte a recordurilor vietii si activitatii monahale din acea vreme, anume ca, Manastirea Voronet a fost ridicata cu voia Domnului in anul 1488, in doar trei luni si trei saptamani. Tot bunul Dumnezeu i-a ales pe ctitorii ei : Sfantul Voievod Stefan cel Mare si Daniil Sihastrul.

Manastirea situata intr-un loc minunat de la poalele Muntilor Carpati, in satul Voronet langa Gura Humorului, a fost supranumita „Capela Sixtină a Estului” datorita uimitoarelor fresce pictate pe peretii exteriori ai bisericii manastirii. Documentandu-ne aflam de asemenea ca Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla in vechime o biserică de lemn. Inspre finalul lucrarilor de constructie, Stefan cel Mare dăruiește mănăstirii prin actul de la 17 august 1488, una din mosiile sale, moșia Știlbicani. Biserica a preluat vechiul hram al bisericutei de lemn, cel al „Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de Biruință Gheorghie”.

Cu incepere din anul 1774, adica dupa anexarea teritoriului amplasat în nord-vestul Moldovei (Bucovina) de către Imperiul Habsburgic au loc schimbari in viata monahala din aceste locuri care au afectat, printr-o diminuare drastica, drepturile si privilegiile bisericilor si manastirilor ortodoxe. După 1785, biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Voroneț a continuat să activeze doar ca biserică parohială timp de doua secole, până în 1991 și o mare parte din relicvele mănăstirii au fost transferate la mănăstirile din apropiere : Dragomirna, Sucevița si Putna. După 1918, statul roman a declarat aceasta fosta biserica a manastirii Voronet drept monument istoric. Venind mai aproape de noi in timp, aflam ca in anul 1993, Organizația UNESCO ( Organizatia Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), a inclus Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, împreună cu bisericile Arbore, Patrauti, Moldovita, Probota, “Sfantul Ioan cel Nou” din orasul Suceava, Sucevita si Humor (aflate toate in nordul Moldovei), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din Nordul Moldovei.

Citind astazi alte lucruri care ma interesau, am dat din intamplare peste acest articol din ziarul Lumina care mi-a atras atentia prin titlul sau. Redau, in parte, continutul lui.

Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, a marcat duminică, 31 martie 2019, 28 de ani de când s-a reînfiinţat. După Sfânta Liturghie s-a oficiat o slujbă de Te Deum în cadrul căreia s-au citit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra aşezării monahale.

Revărsatul zorilor din Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Mare, a fost unul cu totul deosebit la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava. Înainte de începerea rânduielii mănăstireşti, în timp ce ziua se îngâna cu noaptea, din falnicii brazi glasul păsărilor a cuprins întregul complex monahal medieval. Natura se bucura că Dumnezeu a binecuvântat o nouă zi cu lumină, pentru ca încet, încet să-şi recapete frumuseţea prin mireasma florilor şi prin verdele ierbii şi al copacilor. Clopotele şi toaca au răsunat imediat după răsăritul soarelui, iar monahiile aşezării monahale şi-au îndreptat paşii spre biserică. Ceasurile au fost urmate de slujba Acatistului şi de Sfânta Liturghie. Sfintele slujbe din ultima zi a lunii martie au avut o semnificaţie aparte, deoarece au reamintit de începuturile reînfiinţării mănăstirii din primăvara anului 1991. Credincioşii de toate vârstele s-au rugat împreună cu slujitorii Sfântului Altar şi cu monahiile din mănăstire. La momentul Chinonicului, stavrofora Irina Pântescu, proinstareţa Mănăstirii Voroneţ, a amintit pelerinilor despre momentul istoric pe care ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare îl marchează în fiecare primăvară: „Nu vorbim noi, cele ce ne-am pus în slujba Voroneţului, ci clădirile de aici. Chiar dacă ele nu au voce, prin prezenţa lor, ele vorbesc despre munca noastră şi despre ceea ce s-a întreprins aici”. După Sfânta Liturghie, s-a oficiat slujba de Te Deum. Cu acest prilej, s-au înălţat rugăciuni de mulţumire şi pentru sănătatea celor care au avut un rol important în reedificarea aşezării monahale.

Cristina David