Denia, ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara, are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos.
Deniile – slujbele care ne pregătesc pentru Paști
Înţelepciune biblică: Să nu fim ca smochinul neroditor – Sfanta si Marea zi de Luni

„Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.”(Matei 21, 19) În Sfânta Scriptură se află pilda smochinului neroditor, în care vedem cum Hristos, venind din Betania şi flămânzind pe drum, a văzut un smochin şi S-a oprit la acesta, dorind să mănânce din roadele lui, dar smochinul nu avea fructe, ci doar frunze. Deşi textul arată că „nu era timpul smochinelor” (Marcu 11, 13), totuşi Hristos a blestemat pomul zicând: „De acum înainte rod din tine nimeni în veac să nu mănânce” (Marcu 11, 14).
Părintele Nicolae Steinhardt explică: „Da, nedrept este a-i pretinde smochinului (sau oricărui alt arbore fructifer) roade atunci când nu-i vremea recoltei, dar nedreptatea încetează dacă realizăm că este în fapt vorba de a fi ori a nu fi de folos lui Dumnezeu, de a răspunde ori ba chemarii Sale.
Nu de smochin şi de smochine se face menţiune în parabola aceasta, ci de om”, adăugând şi că omul trebuie să fie mereu receptiv chemării cereşti, tot timpul disponibil pentru Hristos, „iar a fi disponibil înseamnă a te nimeri oricând încins, cu toiagul în mână, cu încălţămintea în picioare, pregătit de drum, de acţiune, de răspuns afirmativ, de roadă„.
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre dare de învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre deprinderea cea întru dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru tot lucrul bun.” (2 Tim. 3. 16-17)
Slavit sa fie Domnul!
Cristina David