Cuviosul Peon Sihastrul, de pe Muntele Ceahlău (secolele XV-XVI)

In seria articolelor in care mi-am propus sa infatisez lacasuri de cult din tara noastra, mai exact acele biserici sau manastiri care imi lasa o impresie cu totul speciala cand le vizitez sau imi atrag atentia in mod deosebit prin ceva anume atunci cand gasesc o prezentare mai deosebita pe internet care relateaza despre ele si istoria lor ce se pierde in timp.

De data aceasta ma voi referi la Manastirea aflata pe Muntele Ceahlau , numele este putin pompos pentru micuta biserica de lemn care a fost ridicata acolo si voi lega existenta ei de viata unui monah roman cunoscut in zona pe vremea nevointei lui duhovnicesti, despre care nu auzisem inca si a carui prezentare am citit-o in „Patericul romanesc” al arhimandritului Ioanichie Balan. si care a fost preluata de alte site-uri crestin ortodoxe intre care crestinortodox.ro.

Incepand cautarile am gasit un articol unde am citit despre istoricul manastirii aflate pe un platou al muntelui Ceahlau. Ca urmare a initiativei IPS Daniel au inceput in anul 1992 lucrari pentru construirea unei manastiri pe legendarul munte
Ceahlau iar in luna august din anul 1993 lacasul aflat in stare finalizata a fost sfintit de catre Mitropolitul Moldovei si Bucovinei de la acea vreme (IPS Daniel) insotit de un sobor de arhierei, preoti si diaconi. Data tarnosirii bisericii din lemn este 28 august 1993. Unele amanunte despre modul in care a fost ridicata biserica la o mare inaltime le aflati citind acest scurt articol.

Am fost insa si mai impresionata, intr-un mod cu totul aparte, citind alte materiale care se refera la Muntele Ceahlau despre care se spune ca „a fost făcut din poruncă cerească”, conform unei anumite legende. Cu totii ne reamintim de o alta legenda, care ne povesteste ca pietrele uriase care se vad pe munte nu ar fi altceva decat Baba Dochia si turma sa de oi inghetate/impietrite in ninsoarea si inghetul ce au survenit din senin cand aceasta isi conducea oile la pascut in munte, dupa ce lepadase toate cojoacele incalzindu-se pe drum …

Conform unor autori ale caror articole le-am citit, ar exista in lume trei munti considerati sfinti si care au acelasi hram – „Schimbarea la Fata”. Acestia sunt: „Muntele Tabor” din Israel, acolo unde Iisus Hristos, in prezenta a trei apostoli – Petru, Iacov si Ioan – s-a schimbat la fata, aratandu-si Dumnezeirea; „Muntele Athos” din Grecia si ,,Muntele Ceahlau” din Romania. Am vizitat unul din acesti trei munti, Muntele Tabor, dar Ceahlaul nu l-am urcat niciodata desi am facut mult turism de munte in tinerete urcand aproapte toti muntii din tara, inclusiv crestele Fagarasilor. Iar la Muntele Athos… nu am permisiunea sa ajung…Ar fi de urmarit mai indeaproape acest mod de a vedea importanta Ceahlaului nostru, daca va voi Domnul! Chiar configurarea lui in spatiu ii confera o mare asemanare cu Muntele Tabor, precum se poate observa privind fotografia masivului.

Redau aici textul citit de mine si aflat in Patericul romanesc al parintelui Ioanichie Balan, o lucrare ce merita mare apreciere deoarece scoate din anonimat numele, viața și cuvintele unor sfinți părinți ce s-au nevoit în Mănăstirile românești incepand din secolul III pana in prezent.

CUVIOSUL PEON SIHASTRUL – Muntele Ceahlau

(secolele XV-XVI)

Marele sihastru ieroschimonahul Peon era cu metania din Schitul lui Silvestru, situat la nord de Muntele Ceahlău. Umplându-se de râvnă pentru dragostea lui Hristos, a sihăstrit mulţi ani pe culmea unui deal din apropiere, devenind iscusit lucrător al rugăciunii şi înainte-văzător. Locul în care s-a nevoit se cheamă până astăzi „Dealul lui Peon”.

Apoi, dorind să urmeze marilor pustnici egipteni şi sinaiţi, şi-a făcut o colibă pe vârful Muntelui Ceahlău şi a sihăstrit acolo mai mult de zece ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu, rugându-se pentru lume şi răbdând cu bărbăţie frigul iernii, vânturile cele iuţi şi ispitele diavolului. A adunat încă şi câţiva ucenici şi a ajuns părinte duhovnicesc al tuturor sihaştrilor din jurul Ceahlăului. Deci, văzând cuviosul râvna lor, a aşezat un clopot şi o toacă de lemn pe vârful muntelui şi a rânduit să se sune în fiecare zi şi miez de noapte pentru deşteptarea la rugăciune a călugărilor ce se nevoiau în jurul muntelui.

După numele cuviosului, Ceahlăul s-a numit sute de ani „Muntele lui Peon”, popular „Pionul”, iar cele două vârfuri se numesc până astăzi „Toaca” şi „Panaghia”. Tot el a rânduit şi zi de hram pentru Muntele Ceahlău, la 6 august, Schimbarea Domnului la Faţă, asemenea Muntelui Athos, înălţând deasupra muntelui o mică biserică de lemn, unde se făcea Sfânta Liturghie.

Cuviosul Peon a rânduit ca la hramul muntelui să se adune pe Ceahlău, o dată pe an, toţi sihaştrii şi credincioşii din împrejurimi. Aici făceau priveghere de toată noaptea, săvârşeau Sfânta Liturghie, se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mâncau împreună, apoi, dând laudă lui Dumnezeu, cobora fiecare la chilia sa. Astfel, acest mare părinte a făcut din Ceahlău un Athos românesc, creând în Moldova o puternică tradiţie autohtonă, care se păstrează până în zilele noastre, Ceahlăul fiind singurul munte din Carpaţi şi Balcani care are zi de hram, ca şi Muntele Athos.

Spre bătrâneţe, Cuviosul Peon s-a stabilit în sihăstria lui Silvestru, la poala muntelui, înnoind în întregime schitul şi adunând în obştea sa până la 30 de călugări. De la el, sihăstria lui Silvestru se numeşte până astăzi „Mănăstirea Pionul” (Peon). Deci, ajungând la vârsta de peste optzeci de ani şi simţindu-se chemat de Hristos, a adormit cu pace şi a fost numărat în ceata cuvioşilor părinţi români.

Preacuvioase Părinte Peon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 157)

Cristina David