Cine l-a cunoscut pe parintele Hrisostom Filipescu fie in persoana, fie citind lucrarile sale, se simte cu adevarat binecuvantat intocmai ca atunci cand in viata intalneste dupa o indelunga cautare, duhovnicul mult dorit. De cand am luat prima oara contact cu scrierile sale, in urma cu foarte multi ani, am cautat sa gasesc tot ce a publicat acest tanar preot al carui discurs duhovnicesc gaseste ecou in sufletele unui foarte mare numar de credinciosi crestini. Cuvintele sale arunca lumina asupra unor stari si trairi avute, dar mai putin constientizate de noi pana atunci, tinute ascunse undeva in adancul fiintei. Asta cred eu ca se intampla cu fiecare dintre cei care ajung sa il citeasca si asa se explica nevoia pe care o simt de a afla cat mai multa lumina din aceste cuvinte. Spuse simple si frumoase care ating si trezesc in sufletul meu ceva dinainte simtit insa mai greu de exprimat in propriile cuvinte.

În loc de concluzie – un cuvânt al Prărintelui Hrisostom Filipescu despre “Uşile şi ferestrele din coridorul vieţii noastre”

„De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii
Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru este mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Iisus Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.”

sursa: https://luatilumina.blogspot.com/2015/06/viata-de-parintele-hrisostom-filipescu.html

Cristina David