O întâmplare minunată povestită de Părintele Cleopa

Ne vorbea Părintele Cleopa despre o altă minune de taină petrecută tot în biserica Mănăstirii Sihăstria: ”În iarna anului 1971, eram de rând la Sfântul Altar. Am venit la biserică la ora 4 dimineața și îmi făceam rugăciunile pentru Sfânta Împărtășanie în fața Sfintei Mese. Nu după mult timp intră o femeie să se roage, venită de cu seara la mănăstire. N-o cunoșteam.

Se ruga încet pe la toate icoanele și făcea mereu metanii. Nu știa că mai este cineva în biserică, căci era întuneric, fiind timp de iarnă. Auzind eu că cineva se roagă atât de stăruitor, m-am uitat printre Sfintele uși să văd cine este. Femeia stătea în genunchi în mijlocul bisericii, cu mâinile ridicate și zicea din toată inima aceste cuvinte: ”Doamne, nu mă lăsa! Doamne, nu mă lăsa!”

Atunci am văzut o lumină gălbuie în jurul capului ei și m-am spăimântat. Apoi femeia a căzut cu fața la pământ și a început să se roage în taină, fără glas. Raza de lumină de deasupra ei se făcea tot mai mare și se ridica și mai mult deasupra capului. După puțin timp lumina s-a stins încet, iar femeia s-a ridicat și a ieșit din biserică. Era o femeie de la țară.

Iată deci cine are darul rugăciunii! Iată cine întrece pe mulți! Eu făceam proscomidia, și de mare emoție am început a plânge cu sfânta copie în mână.


„Numai Dumnezeu știe câți aleși are în această lume!”.

Sursa: Arhim. Ioanichie Bălan, Viața și nevoințele Arhimandritului Cleopa Ilie, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1999.

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Parintele Cleopa Ilie, viata crestina, Video și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la O întâmplare minunată povestită de Părintele Cleopa

  1. Magda Magdi zice:

    Exista multi sfinți, oameni simpli, despre care nimeni nu știe. Doar Bunul Dumnezeu…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s