
Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „SEMANATORUL CERULUI”
„Pilda Semanatorului e pilda lui Iisus, care si-a talcuit profetic soarta soliei Sale intre oameni. A talcuit-o si pe intelesul apostolilor, care L-au rugat sa le-o talcuiasca, dar tot a ramas si talcuirea pe care avea s-o aduca depanarea veacurilor.
Desi oamenii au fost totdeauna la fel, de aceste patru categorii: cu mintea batuta de toate vanturile invataturilor omenesti, ca o cale prafuita a lumii; cu o inima de piatra, fara focul iubirii intr-insa; cu simturile aruncate in hatisul dintre griji si placeri, si abia ca a patra parte, ca un pamant roditor de Cer, – totusi ceva se simte structurat deosebit si increstinat in lume.
Sunt minti ale lumii care gandesc contand pe existenta lui Dumnezeu. Sunt pietre, monumente de piatra, catedrale la care s-a lucrat sute de ani, care marturisesc pe Dumnezeu. Sunt griji si placeri parasite in decursul istoriei din cauza lui Dumnezeu. Iar despre sirul de sfinti ai veacurilor, rasfirati ca niste stele, nici nu mai pomenesc.
Iisus a inclinat structural omenirea spre Cer.
Oamenii nu mai pot scapa de aceasta inclinare, fie ca-L marturisesc afirmandu-L, fie ca-L marturisesc tagaduindu-L pe Dumnezeu.
Oamenii sunt provocati, individual, sa se pronunte intr-un fel sau altul, cum stau fata de solia lui Iisus.
Aceasta e biruinta cerescului Semanator!”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 140-141.
Cristina David