Intr-o zi, trecuse mult de amiaza, m-am nimerit in preajma Manastirii Radu Voda, era foarte cald si ma grabeam sa ajung in Centrul Vechi al Bucurestilor. Drumul meu nu trecea chiar pe langa mica biserica aflata vis-a vis de manastire insa ceva m-a determinat sa-mi schimb calea pentru ca nu mai stateam asa de mult timp in tara si dorisem foarte mult sa o revad si in acest an. Simteam cumva ca de nu mergeam acum, as fi putut rata intalnirea cu ea. O mica dar foarte pretioasa bijuterie in siragul frumoaselor biserici foarte vechi ale capitalei noastre. Bucurestiul se mandreste pe buna dreptate cu o pleiada de locasuri de cult care fac parte din tezaurul inestimabil al monumentelor istorice care incanta privirea dar si sufletul celor care il strabat de la un capat la altul cautandu-i comorile.

Asezarea bisericutei este una cu totul speciala, nu este posibil sa treci pe langa ea si sa nu o vezi.

Nu mi-a trecut prin minte sa numar cate trepte am urcat, am cateodata acest obicei. Dar citind dupa aceea un material pe internet am aflat ca sunt exact 33 de trepte, anii pe care ii avea Mantuitorul nostru atunci cand a incheiat sfanta Lui misiune pe pamant. Desi nascuta in Bucuresti nu mai intrasem in bisericuta aceasta niciodata pana in urma cu trei ani cand am avut dorinta sa o vad pentru ca stiam de ea si am si facut-o, la impuls, fara sa stau pe ganduri. Ajunsesem din intamplare, nu programasem o vizita anume. Totul, incepand cu asezarea, este special aici : de pe una din colinele orasului, in chip pitoresc, bisericuta ne intampina privindu-ne de sus, de la mare inaltime. De mici dimensiuni, corpul cladirii apare miniatural in comparatie cu cladirile inalte din jur si cu impresionanta manastire Radu Voda aflata pe o alta colina chiar dincolo de strada care le desparte.

Stand de vorba cu doamna care are grija ca vizitatorii ce intra in biserica sa poata cumpara lumanari si alte articole bisericesti, am aflat ca mica bisericuta a fost un timp folosita drept paraclis pentru sfanta manastire invecinata. De mai multa vreme insa si-a reluat locul care i se cuvine intre locasurile sfinte ale capitalei redevenind biserica de parohie iar anul trecut in 24 iunie a fost binecuvantata cu slujba resfintirii…Interiorul ei este micut dar are in ea tot ce trebuieste unui sfant lacas, toate fiind, fireste, de dimensiune mai mica. Cateva din icoanele de pe peretii zugraviti in alb mi se spune ca au fost aduse din Basarabia pe vremea ocupatiei rusesti.

Anul ctitoririi Bisericii „Bucur Ciobanul” (asa cum este ea cunoscuta in Bucuresti) nu este cunoscut prin vreun document dar legenda ne spune ca a fost creată din lemn, intr-un an necunoscut, de către Bucur, cel care a dat şi numele capitalei, după care în 1416 a fost reconstruită de Mircea cel Batran. Nu exista insa nici un document oficial care să ateste acest lucru. Dintre cele doua biserici care pot fi considerate ca fiind cele mai vechi din capitala, Biserica Sf Anton (Curtea Veche) este atestata documentar insa, fiind contruită în 1559 de Mircea Ciobanul iar placuta de langa usa de intrare in biserica conţine mesajul clar: „considerată cea mai veche biserică din Bucureşti”. Doamna cu care vorbesc imi spune insa un lucru demn de retinut, anume ca in 2007 cand au inceput lucrarile de restituire a bisericutei Bucur Ciobanu , a fost descoperita o pisanie. Este o lespede de piatra care atestă faptul că domnitorul Mircea cel Batran a construit la 1416 prima biserică din zidarie, pe locul uneia mai vechi, din lemn, zisa a ciobanului Bucur. Pisania se afla, în prezent, în mijlocul bisericii, sub mocheta.

Imi este deosebit de draga bisericuta aceasta cu pridvor precum au casele taranesti in care sunt bancute pe care poti sedea si cu o curte plina de vegetatie. Ea este pentru mine o prezenta plina de farmec iar istoria ei atat de veche, incat se pierde in legendele locului.

Adaug un video pe care l-am gasit pe internet, in care, cine doreste, poate urmari o conversatie deosebit de interesanta care contine informatii documentate despre istoricul bisericutei ciobanului Bucur.

Cristina David