Cateodata in momentele, destul de rare, de ragaz si liniste imi apar in fata ochilor imagini vii din timpul petrecut in Tara Sfanta, ramase ca amintiri de suflet pentru tot restul vietii. Ma intorc cu gandul astazi in Pustiul Iudeii, o zona arida in care vegetatia supravietuieste cu mult chin in forme specifice doar desertului.

Parca vad aievea locul incarcat de harisme duhovnicesti insa lipsit aproape in intregime de conditiile esentiale traiului omenesc, loc aflat in mijlocul desertului: este vorba despre Manastirea Sfantului Sava cel Sfintit din Pustiul Iudeii. Parasisem Israelul si trecusem dincolo de zidul inalt care desparte statul israelian de teritoriul palestinian. Intrasem in Cisiordania, în plină zonă locuită de arabi care vietuiesc dupa propriile lor legi; din autocar vedeam privelistea dezolanta care ni se oferea de ambele parti ale drumului : coline pe care se ridicau case pe jumatate construite sau total abandonate, doar strazi ponosite si saracie dusa la extrem. Ma copleseste si intristeaza diferenţa uriasa intre prosperul Israel şi ceea ce se află dincolo de zidurile făcute din beton, electrificate şi prevăzute cu sisteme sofisticate de alarmă.

Plecasem dis de dimineata din Betlehem si urmaream cu emotie apropierea de Valea Chedronului (Valea Cedrilor) in care se afla manastirea. Drumul serpuia larg prin desertul neprimitor. Inca cateva minute si in fata noastra aparu unul dintre cele mai vechi lacasuri manastiresti din lume sfintit prin secole de viata de rugaciune neintrerupta si pastratoare intocmai a traditiilor sfinte. Este greu de crezut cand te gandesti, ca acest asezamant sihastresc devenit in timp un imens centru religios al lumii ortodoxe, a pornit de la o singura chilie, aceea a Sfantului Sava, aflata in peretele de piatra din partea stanga a Paraului Cedrilor.

Noi, femeile din grup nu am coborat spre poarta manastirii ci am luat-o in sus pe o panta abrupta catre „Turnul Femeilor” de unde privirea ne-a fost pe deplin rasplatita de superba panorama a intregii asezari. Fusesem incunostiintate din timp ca nu vom putea intra in manastire caci trasatura particulara a manastirii este aceea ca inauntrul zidurilor ei doar barbatii au acces, un canon sau o randuiala ce ne aduce aminte de Muntele Athos. Se spune ca nici mamei Cuviosului Sava nu i-a fost ingaduit sa intre in lacasul sfant. Acolo sus ne-am oprit ca sa ne tragem sufletul si sa admiram indelung frumusetea stranie a locului. Un magarus care statea calm si rabdator langa stapanul lui ne privea cu multa curiozitate. Beduinii si magarusii lor sunt o emblema a desertului, i-am intalnit peste tot in timpul cat am traversat Cisiordania.

In apropiere se afla chilia pe care Sfantul Ioan Damaschinul (considerat parintele muzicii psaltice), neobosit nevoitor in secolul VII, si-a sapat-o in stanca cu propriile maini.

In manastire locuiesc si trei calugari romani facand parte dintr-o obste care nu numara mai mult de 15 monahi. La plecare am coborat si noi, hagitele, pana la poarta joasa si stramta a manastirii unde un calugar ne-a intampinat ca sa ne dea binecuvantare si cate o iconita fiecareia dintre noi. Cu multumire in suflet si cu recunostinta in gand pentru cele aflate si vazute am parasit manastirea intorcand capul sa privesc inca o data, lung, inegalabila ei frumusete.

Photo – autoarea

Cristina David