In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Portretul lui Eminescu- desen de Gabriela Mihaita David
„Intr-un fel, Eminescu e sfantul preacurat al ghiersului romanesc. Din tumultul dramatic al vietii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastra depasita, dimensiunile lui trec peste noi, sus si peste vazduhuri. Fiind foarte roman, Eminescu e universal.” (Tudor Arghezi)
Poezia RUGACIUNE dedicata de Eminescu Maicii Domnului
„În literatura închinată Sfintei Fecioare Maria, în poezia „marianică”, poezia de mai sus este considerată ca una dintre cele mai inspirate pagini de adorare a Maicii Domnului.„
Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David
Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi.
El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei .
Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului.
In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Blogul meu # 4 – PARINTELE ARSENIE BOCA – un om mai presus de oameni
Blogul meu # 5 – IN MEMORIAM Parintele martir Ilarion V. Felea
Arhive
„Dumnezeu este Iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el“, spune cu tarie apostolul iubirii, Sfantul Ioan Evanghelistul (Ioan 4,17).
Colt de rugaciune – rugaciuni pentru toate momentele zilei
Alătură-te celorlalți 2.916 abonați.
PRAVILA de RUGACIUNE
« Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te ! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre».
Sfanta Cruce
GRAFIC DESIGN – Lucari personale
Maica Domnului – icoanele facatoare de minuni din Sfantul Munte Athos
In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Din nou o surpriză minunată! Slavă Bunului Dumnezeu, care ni l-a dăruit pe Eminescu! Mulțumesc din suflet, dumneavoastră!
ApreciazăApreciază
Cu mult drag si cu multa consideratie! Folosesc cu bucurie desenele dumneavoastra de cate ori am ocazia!
ApreciazăApreciază