Greu de crezut ca in 1955, Biserica Ortodoxă Română a avut curajul sa-si canonizeze primul sfant, in chiar vremea de apogeu a prigoanei comuniste si a presiunilor exercitate de securitate. Acest sfant este Calinic, Episcop al Ramnicului si fostul staret al Manastirii Cernica unde in anul 1807 a intrat in nevointa calugareasca sub ascultarea cuviosului staret, arhimandritul Timotei. Am vizitat manastirea in care monahul Calinic avea sa devina duhovnic mult iubit si mai apoi staret (la numai 31 de ani), de nenumarate ori, inca din copilarie, dar marturisesc ca pana astazi nu am stiut ca marele sfant a fost primul ales spre canonizare oficiala in cadrul Bisericii. Sfintele sale moaste se afla spre inchinare intr-o frumoasa racla din biserica manastirii.

Parintele Ilarion Felea amintea in lucrarea sa „Spre Tabor” in volumul I (Pregatirea) faptul ca „fiecare neam crestin isi are, pe langa sfintii a toata lumea, si sfintii sai nationali”. Remarca apoi ca „Romanii, pana astazi (parintele a lucra la opera sa de capatai inainte de 1955), nu au canonizat nici un sfant. La prima privire, faptul acesta e de mare mirare. Cum, acestui neam, de la nastere crestin, ii lipsesc sfintii? Sau aceia dintre fiii lui considerati sfinti nu indeplinesc cerintele canonizarii? Nici una, nici alta.” Adauga mai apoi ca „pricina pentru care ei nu sunt canonizati este vitregia vremurilor si uneori slabiciunile oamenilor, care nu au ingaduit Bisericii sa se ocupe de canonizarea sfintilor…”

La 14 septembrie 1850, este ales episcop al Eparhiei Râmnicului – Noului Severin, pe care o păstoreşte timp de 17 ani. Despre acest moment ucenicii săi povestesc că a primit „cu multă mâhnire alegerea de episcop, fiindcă n-a putut strica hatârul iubitului său fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Ştirbei – domnul Ţării Româneşti – şi s-a supus la voia obşteştii Adunări…”.

Pentru toti romanii, Sfantul Calinic de Cernica ramane un mare povatuitor sufletesc. Un sfetnic neintrecut pentru cei abatuti; un doctor de arginti pentru cei bolnavi, un povatuitor si intemeietor de manastiri pentru toti calugarii din tara noastra.

Se spune că în timpul domniei lui Cuza Vodă, s-a întâmplat o tulburare în Seminarul Episcopiei de Râmnic iar Preasfinţia sa, Calinic, cu darul şi cu blândeţea sa, a potolit acea tulburare. Aflând însă despre acest fapt, mitropolitul Nifon şi ministrul Cultelor, Scarlat Creţulescu, au trimis de la Bucureşti un funcţionar în anchetă. Sfântul Calinic, văzându-l pe trimis, a spus că nu mai este nevoie de cercetare, pentru că el, ca episcop, i-a liniştit şi mulţumit pe toţi, iar celor de la Bucureşti să le spună că episcopul este „în neştiinţă de aceasta”. Ministrul s-a supărat şi, intrând în audienţă la domnitor, i-a solicitat să semneze decretul de suspendare a episcopului de Râmnic şi darea lui în judecată, iar în caz contrar îşi dă demisia. „Demisia dumitale pot să o primesc, dar decretul contra episcopului de Râmnic niciodată nu-l voi semna”, a zis domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care, apoi, cu voce înaltă a strigat: „Măi Scarlat, acela, episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul şi sfântul călugăr al lui Dumnezeu şi ca el altul nu mai este în toată lumea”.

Numele Sfantului Calinic este legat de doua manastiri de renume: Cernica si Frasinei. Iar prin darul facerii de minuni Sfantul Calinic este legat de toate manastirile, de toti credinciosii care ii cer ajutorul. Caci mai presus de orice, Sfantul Calinic ramane un mare rugator pentru noi toti inaintea tronului Preasfintei Treimi.

Răzvan Moceanu Rador

postare si comentarii – Cristina David