Postirea, din cate inteleg eu si din tot ce am citit si invatat de la sfintii parinti si de la indumnezeitii nostri duhovnici, este ABTINERE si pastrarea MASURII in toate. De la ce este bine sa ne abtinem? Fireste ca, de la ceva RAU , adica de la lucrurile – gandurile, vorbele, faptele, care nu ne fac bine nici noua si nici celorlalti. Facand acest gest de abstinenta, noi respectam porunca iubirii aproapelui, data de Hristos, acea porunca ce ne spune mereu si mereu sa nu facem altuia ceea ce noua nu ne place. Cu alte cuvinte, sa nu facem rau in jurul nostru. Si implicit, sa nu ne facem rau noua insine. In masura in care respectam cat putem mai mult aceasta luminoasa porunca, capatam si noi linistea si pacea sufleteasca, cele doua „bunuri supreme”. Sa privim postul nu ca pe o obligatie, ci ca pe un mijloc de a deveni mai buni in fapte si gandire. Pentru ca nimeni nu ne obliga sa postim, in afara de propria noastra constiinta de crestini care asculta vocea Lui Dumnezeu si ii implinesc voia lui sfanta.

Sfinţii Părinţi au subliniat in nenumarate randuri că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală, duhovniceasca. Cu pacate sufletesti si trupesti pe constiinta sa, nici un credincios crestin nu poate spera sa paseasca si sa inainteze pe calea aratata de Hristos. In Postul cel Mare care ne conduce zi de zi, saptamana dupa saptamana catre Minunea Invierii Domnului, simtim o nevoie sufleteasca imperioasa de a ne curati constiinta intinata de multe pacate si greseli, pentru a trai cu adevarat bucuria ei si a ne putea inalta sufleteste in lumina acestei mari sarbatori crestine.

„Am intrat în limanul Postului Mare. Să ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi înşine cu luare-aminte şi în amănunţime: usile pocaintei se deschid pentru noi mai larg ! ” (Sfantul Ignatie Briancianinov – din predica in lunea primei saptamani a Postului Mare)

Iar Sfantul Ioan Gura de Aur ne atrage atentia ca postul trupului este hrana sufletului.

„Sa nu postim in intelesul stramt: sa fim multumiti ca nu mancam carne, oua, branza sau altceva, dar mancam carne de om, muscand cu vorba, clevetind, osandind, min­tind sau jurand stramb” – spunea Parintele Arsenie Boca, adancind semnificatia postirii si punand accent pe aspectul cel mai nevralgic : abtinerea de la otravirea sufletului nostru si al aproapelui prin ganduri rele, cuvinte care ranesc, faptuirea unor lucruri care contravin invataturii Mantuitorului nostru. Care sunt aceste fapte? Le putem desprinde usor cand ne aducem aminte de porunca de capatai ” „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Mt. 22, 39), la care sa adaugam porunca intaritoare data noua tot de Iisus: „Porunca noua dau voua, sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu” (Ioan 13, 34; 15, 12).

Ma gandesc cat de minunat si bine este sa dorim si sa speram in egala masura, (intetind rugaciunile in acest sens), ca stradania noastra pe toata perioada postului sa aiba rezultatele dorite si ca deprinderile bune ce le capatam pe parcurs, cu adanc caracter moral, sa dureze apoi in timp mult dupa ce am sarbatorit cum se cuvine Sfanta Inviere.

„Sa nu pierdem rodul postului, dupa ce am rabdat truda postului ! Cel ce nu cunoaste postul, nu cunoaste crucea”. (Sf .Ioan Gura de Aur)
„Daca nu îti schimbi viata, la ce mai postesti ? Schimbarea bucatelor nu ajuta la nimic”. (Sf.Ioan Gura de Aur)

Sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne dea putere si sa ne ajute, avem mare nevoie de intarire a slabiciunii noastre omenesti.

Cristina David