Pornind de la un scurt fragment de consiliere crestino/morala pe care l-am gasit online, m-am gandit ca noi, oamenii obisnuiti dar care il dorim pe Dumnezeu alaturi si sprijin in fiecare zi, cand vorbim despre pacate , spovedire, la modul general caci cel particular este la sesiunea insasi a spovedaniei cu capul sub patrahilul duhovnicului.

În Sfânta Liturghie, cei care vin să se împărtăşească spun o rugaciune speciala, din care citez cateva cuvinte

Cred, Doamne, şi mărturisesc cu Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Sfantul Apostol Pavel a folosit cuvinte asemanatoare cu exact acelasi sens intr-o epistola catre ucenicul lui, Timotei. El se autodescrie a fi „primul dintre pacatosi” (1 Timotei 1:15)

Aud foarte adesea crestini ortodocsi de-ai nostri repetand cuvintele, „cel dintai pacatos sunt eu” chiar in discutii colocviale in cadrul actiunilor de socializare, parca dorind sa se laude, in acest fel aflandu-se la polul opus al veritabilei smerenii. Desigur ca nu este om sa nu fi gresit si sa-l supere pe Tatal ceresc, dar ideea pe care doresc s-o introduc aici este aceea ca nu este „mai virtuos” sa ne consideram cei mai pacatosi caci atunci introducem implicit conceptul de competitie prin comparare cu alti credinciosi. NU acest lucru are importanta in fata Mantuitorului, cine are cel mai mare numar de pacate sau cel mai mic numars au pacate mai mici. El a fost aici cu noi ca sa ii mantuiasca pe cei pacatosi. Nicaieri in Sfanta Scriptura El nu face prin cuvintele Lui vreo ierarhizare a pacatelor.

„Astfel, noi trebuie să acceptăm mărturisirea aşa cum este de fapt. Cum se face că eu sunt primul dintre păcătoşi? Am putea presupune că limbajul exprimă a fi mai păcatos decât ceilalţi păcătoşi. Dar cum poţi face o comparaţie între un păcat şi un altul? Unii vor spune că o crimă, este de departe, mai rea decat furtul sau minciuna – şi, probabil se consolează zicând: „Cel puţin nu sunt un criminal.” Dar asta este doar un ecou al rugăciunii fariseului, care a mulţumit lui Dumnezeu că nu a fost „ca ceilalţi oameni” în special ca vameşul de lângă El (Luca 18:11).” – (Părintele Stephen Freeman – este un arhiepiscop in cadrul Bisericii Ortodoxe din America serveste ca preot la „St. Anne Orthodox Church” in Oak Ridge, TN)

Comparatia cu alti crestini socotind care avem mai multe sau mai putine , mai mici sau mai grave pacate este de fapt o autoinselare. Iar cel viclean atata asteapta. Noi trebuie sa ne concentram pe faptul in sine ca SUNTEM PACATOSI. Atat.

Recunoasterea pacatului, parerea de rau in fata lui Dumnezeu si pocainta sunt cele trei trepte absolut obligatorii ca sa putem ajunge la mantuire.

Noi nu avem treaba cu pacatele altora ne intereseaza si ne preocupa numai pacatele nostre si sa gasim cai prin care sa nu le repetam. Acest lucru il obtinem uitandu-ne in adancul sufletului nostru, nicidecum la semeni caci stim ce se intampla atunci…

.

Citez in continuare sfatul dat de Maicuta Siluana despre care stim ca are o intuitie fara gres, o iubire de mama si o cunoastere care patrunde adanc in invataturile evanghelice. Citindu-l mi s-a parut ca parerile ei cu privire la pacat ar fi cumva complementare cu cele scrise de mine

„Dorinţa de a ne vedea „toate păcatele” e foarte periculoasă şi poate fi prilej de mare cădere, venind dintr-o mândrie ascunsă deliberat sub o falsă smerenie, sau necunoscută din lipsa de îndrumare duhovnicească. Mulţi care au pornit pe această cale fără ascultare de duhovnic şi de sfânta rânduială a Bisericii au sfârşit fie în deznădejde şi renunţare la lupta cea bună, fie în tulburări emoţionale care ne îndepărtează de calea simplă şi cuminte a dobândirii bucuriei sfinte, pas cu pas şi numai cu mila Domnului.

Noi să acceptăm că suntem păcătoşi, fiecare în parte, cel mai mare păcătos (păcătoasă), fără a pretinde că ne cunoaştem păcatul, ceea ce ştim că aparţine sfinţilor celor ce au învăţat, prin mari nevoinţe, să „nu alunge Duhul Sfânt” şi să „atârne” de mila Domnului clipă de clipă. Credem şi mărturisim că suntem păcătoşi pentru că nu avem Duhul Sfânt în noi în mod simţit şi conştient şi nu facem ce ne spune Domnul că fac cei ce-l iubesc pe El. Dar nu deznădăjduim pentru că şi noi suntem chemaţi la Bucuria Sfântă şi ştim Calea şi învăţăm mereu şi mereu să înaintăm pe ea.”

Din Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 36

Cristina David