
„Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta.”
Fericitul Augustin (catolici, lat. Sanctus Augustinus) – convertit la credinta crestina printr-o revelare a Dumnezeirii, o inspiratie de natura divina, intomai precum Sfantului Pavel in drumul spre Damasc (insa cele doua cazuri sunt diametral opuse prin calea aleasa de divinitate in privinta modalitatii revelarii Sale).
Sigur Domnul l-a iubit mult pe tanarul Aurelius Augustinus intrucat nu Si-a intors fata de la tanarul filosof dandu-i timp sa se caiasca si in acest fel sa se impotriveasca pacatului. A ajuns ca sa-l iubeasca pe Dumnezeu „cu toata inima lui, cu tot sufletul sau, cu tot cugetul sau si din toata puterea lui.” A fost o lupta dramatica apriga si lunga cu vicleanul. Dumnezeu Iubire l-a ajutat dupa ce il pusese la o foarte grea incercare, insa. Aici vrea bunul Dumnezeu sa aduca pe toti oamenii. Prin parere de rau sincera si repetata, prin reala framantare sufleteasca in cautarea Lui Dumnezeu si a credintei crestine, Fericitul Augustin a gasit ceea ce a tinut atat de mult sa afle si a parasit definitiv pacatul curatindu-si constiinta si sufletul

„Izbaveste pe cei ce inca nu Te cheama, ca sa Te poata chema, si Tu sa-i izbavesti.” –
Am citat aici o scurta rugaciune a sfantului preluata din Confesiunile sale „care sunt, de fapt, o extraordinară autobiografie spirituală ce pune accentul pe taina lui Dumnezeu ascunsă în noi. Pilda vieții sale exprimă tainic prezența și lucrarea lui Dumnezeu din viața fiecărui om. „Aveţi grijă ca în tot ceea ce serveşte trebuinţelor celor trecătoare să biruie iubirea ce rămâne”, îndemna Fericitul Augustin.„
O minunata rugaciune care arata mersul lucrurilor, pasii daca vreti, pe Calea intalnirii noastre cu Creatorul , de fapt a celor care doresc si VOR sa-l caute pe Dumnezeu. Fericitul Augustin o rostea si ea era in inima lui mereu.
Doamne ,ajuta inimii mele sa Te doreasca,
Dorindu-Te sa Te caute,
Cautandu-Te sa Te gaseasca,
Gasindu-Te sa Te iubeasca ,
Iubindu-Te sa incetezi a mai pacatui.
Cristina David
Doamne ajuta! Frumoasa rugaciune.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
AMIN
ApreciazăApreciat de 2 persoane