De la Sfantul Nicolae Velimirovici, a carui viata duhoniceasca a fost marcata profund in urma mai multor vizite la Sfantul Munte avem multe invataturi folositoare de urmat. La manastirea Sf Pantelimon din Muntele Athos ii cunoaste pe Sf Siluan Athonitul și pe Părintele Sofronie (Saharov), pe care mai tarziu, il hirotonește ierodiacon ; Dupa mai multi ani, pe cand se afla la Londra, îl încurajează pe acesta să publice scrierile Sfântului Siluan, spunând: „Siluan e mai mare decât toți ceilalți sfinți în dragostea sa!

De la Sfantul Vladimirovici ne-au ramas si aceste consemnari pe care este de ajutor sa le citim cu luare aminte:

„Adeseori noi, pe neasteptate, la un anumit ceas, intalnim un om care izgoneste intunericul adunat in sufletul nostru, rezolvand pe nepusa masa vreo problema cu care ne confruntam.

Nu arareori se intampla sa auzim de la vreun alt om un cuvant care ne atinge sufletul, ori sa spunem cuiva vreun cuvant de imbarbatare.

Sau deodata primim o scrisoare de la cineva, mai cu seama atunci cand ne este de trebuinta.

Ori, incurcati in problemele vietii, cu deznadejde incercam sa gasim o rezolvare cu putinele noaste puteri, cautand iesire dintr-un impas; cand deodata ni se intampla ceva care schimba radical situatia.

Prin urmare si intalnirea neobisnuita, si cuvantul, si scrisoarea, si intamplarea, toate sunt semne date noua fie ca pedeapsa, fie ca luare-aminte, fie ca inteleptire, fie ca adeverire, fie ca o chemare la pocainta.„

Recunosc ca in viata mea lucrurile s-au petrecut precum ni le infatiseaza Sfantul Nicolae Velimirovici, si m-am gandit ca…daca ar fi fost sa le fi notat intr-un jurnal special, acel caiet ar fi aratat voluminos si foarte greu pentru ca in el ar fi fost cuprinse minunile petrecute dar si gratitudinea mea in fata Domnului si a bunatatii sale pe care nu este nicidecum intelept sa o uit sau sa o ignor.

Viata isi urmeaza cursul ei cu bune si rele, noi tindem sa uitam cate intamplari si trairi inexplicabile s-au petrecut si nu am fost in stare sa ne explicam cum. Sunt momente cand imi reamintesc acest mare adevar si semnificatia lui miraculoasa ii multumesc lui Dumnezeu pentru purtarea lui de grija continuua si imi aduc aminte de cuvintele parintelui Galeriu care a lasat o vorba cu in acest sens :

„Nimic nu este intamplator, totul este proniator”.

Nimic exagerat in spusele de mai sus. Mi-am dat seama rememorand multe din cele petrecute in anii care s-au scurs ca in acele momente cand s-au petrecut lucrurile in viata mea am simtit prezenta binelui suprem. Stiu acum un lucru insa, l-am invatat uneori „pe pielea mea”. Zilnic si in permanenta chiar, gandul trebuie sa-mi fie la Cel care are in mana lui controlul absolut a tuturor celor ce se intampla, aseaza sau reaseaza toate lucrurile spre bine si nu spre rau. Incet incet acest obicei proniator incepe sa se aseze si el in viata mea zilnica. Dialogul cu Dumnezeu in mintea mea sa nu lipseasca practic nici o clipa daca se poate. Mai are acelasi mare duhovnic roman niste cuvinte cu mult sens care mi-au venit acum chiar in minte caci se potrivesc cu cele discutate.

„Scrisul este valabil timp de multe generaţii, dar scrisul într-un suflet rămâne o veşnicie”

Cristina David