Pe parintele protosinghel Ignatie Grecu l-am cunoscut in urma cu foarte multi ani si am ramas buni si apropiati prieteni in aceeasi credinta si evlavia fata de cele sfinte. Am purtat dialoguri lungi si interesante de multe ori caci dansul cunoaste o sumedenie de intamplari si evenimente petrecute in timp la sfanta manastire indragita de mine din copilarie. Obisnuiam sa ne asezam pe o banca fie in fata bisericii fie in scuarul din care se intra in incinta manastirii.

Am vizitat cu dansul cimitirul manastirii aflat in partea cealalta a lacului , pe locul numit Ostrov. Si-a facut un sfant obicei de a trece regulat si de a aprinde cate o lumanare rostind o scurta rugaciune. Acolo la umbra batranilor copaci odihnesc in taina si tacere multe personalitati din viata monahala dar si laica, in particular scriitori si poeti. Pentru multi dintre ei am ascultat cate o poveste interesanta , fascinanta chiar. Intamplari si specte din vietile lor nestiute de altii…

Aparte si tot mai rar intalnit in lumea sacra este faptul ca parintele Ignatie scrie poezii si nu de acum, ci din anii adolescentei lui iar inspiratia nu l-a parasit cu trecerea timpului. Poeme inchinate luminii si credintei in Dumnezeu. Are multe volume de poezii publicate , i s-au facut recenzii, a participat la interviuri, la unele evenimente organizate de societati literare insa modest cu l-am aflat ca este, si smerit, mi-a marturisit cat de stingher se simtea cu acele ocazii la care a fost prezent absolut din obligatia impusa de protocol.

De curand a fost editat un volum, „Mandylion”, Antologie de poezie, 500 de pagini, cu un la fel de antologic şi memorabil „Cuvânt înainte” intitulat „Mântuirea prin poezie”, 38 pagini, de Dan Verona, coperta Paul Gherasim: „Bolta de lumină”. Si pe pictorul Paul Gherasim l-am cunoscut foarte bine, era prieten apropiat de-al unchiului meu pictorul Florin Niculiu.

Titlul antologiei „Mandylion”, cu adevărat inspirat, folosind o expresie a poetului Ignatie Grecu, este o „pânzătură” sfântă, pe care a fost imprimată prin minune faţa Domnului fără a fi lucrare a mâinilor omeneşti. Tot aşa îşi explică părintele-poet geneza propriei poezii, cum se poate citi şi pe coperta de pe spatele cărţii:

„Poezia mea / trecătoare pânză a cuvântului / pe care s-a întipărit / ca prin minune / pentru totdeauna / chipul Tău, Doamne!” (Poezia mea).

Scrie cu profund spirit de observaţie, eruditul om de cultură creștină şi mare poet Dan Verona, despre confratele său întru poezie Părintele Protosinghel Ignatie Grecu: „Vocea nu e puternică, cine îl ascultă slujind o aseamănă mai curând cu nesfârşit de blânda, vesela, neprihănita lumina lină; aşa este şi poezia lui: luminează discret, lasă impresia că mai mult tăinuește decât dezvăluie, că mai mult ascultă decât vorbeşte, poţi bănui schim – buri de mesaje între vizibil şi invizibil, dar mereu încearcă să pună stavilă marilor revărsări”.

„Credinţa fără margini în poezie, credinţa că în „pânzătura” ei este imprimat chipul Logosului întrupat spre mântuire şi vindecare îl poate aşeza pe fericitul protosinghel, părintele Ignatie Grecu de la Cernica, în frumoasa şi tot mai mica familie a celor care vieţuiesc şi scriu în umbra lui Dumnezeu.”

Într-un articol intitulat „Poezie şi evlavie” publicat în Numărul 12 al revistei România Literară în 2015, cunoscutul critic literar Alex. Ştefănescu scria: „Ignatie Grecu şi-a însuşit creştinismul, l-a transformat în modul lui de a vedea lumea. El priveşte totul cu o atenţie respectuoasă şi cu dragoste. Păşeşte în lume cu sfială. Renunţă la orice formă de paradă a eului, străduindu-se să nu tulbure prin prezenţa sa armonia existenţei, în schimb este ultrasensibil la ce se întâmplă în jur”…”Idealul poetului este ca prezenţa lui să treacă neobservată şi nici măcar să nu poată fi dovedită, iar poezia lui să înmiresmeze văzduhul…”

In acelasi articol Alex. Ştefănescu mentioneaza că Ignatie Grecu nu scrie o poezie ostentativ dogmatică, prozelitistă, că poetul nu este atent să nu încalce regulile „corectitudinii ecleziastice”. Poezia lui Ignatie Grecu, scrie Dl. Alex. Ştefănescu „Este o poezie de inspiraţie religioasă, dar este poezie, nu imn sacerdotal. Poetul scrie cu un entuziasm mistic autentic, spre deosebire de alţii care folosesc limbajul predicilor.”

Un trandafir ceresc

A-nflorit un trandafir in cer,

Caldura Cuvantului tau.

Un trandafir in inalta Imparatie,

Duhul Sfant Care lumineaza si-ncalzeste.

Inmiresmeaza vazduhul inimii preacurate

Si umple sufletul de cereasca bucurie

Un trandafir cu petale prealuminate

Duhul Sfant – cereasca noua bogatie!

Ignatie Grecu

Cu timp in urma Constanţa Buzea scria în România Literară despre poetul Ignatie Grecu: „Imboldul e de la Dumnezeu, şi peisajul, şi materia cuvintelor, dar strădania va fi a omului ales, cunoscător în ale darurilor din dar.”

Cristina David