„E multă frumusețe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât, pentru a o învinge, a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.” (Ernest Bernea)

Ma gandesc ce frumoasa ar fi viata in aceasta lume frumoasa daca tot omul ar constientiza ca are un suflet cu care a venit aici si a fost trimis anume spre a-l folosi cu cea mai mare delicatete , cu grija si cu consideratie pentru ca de aceste suflet depinde fericirea in lumea in care am sosit. Si mai avem o datorie care este aceea de a imbogati aceasta particica divina desprinsa din Creatorul insusi, s-o facem sa isi manifeste inzecit chiar fiecare dar cu care a fost investita de Tatal Ceresc.

„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, 23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia;” (Epistola catre Galateni 5:22,23)

Oamenii nu mai vad acest aspect sublim, lupta cu noi insine, cu raul din noi, a devenit cea mai grea lupta, un adevarat razboi. Imi amintesc de cuvintele unui parinte monah (de la Manastirea Petru Voda – parintele Atanasie Stefanescu):

„Cea mai grea prabusire vine prin tine insusti” . Adevarat este…

În atributele pe care le are Dumnezeu, de iubire, iertare, lumină, bucurie, dreptate, armonie, Dumnezeu este şi Cuvânt. Primul punct de contact în cunoaştere este Cuvântul.

Prin Cuvânt ne cunoaştem noi,

Cristina David