Fapta buna nu asteapta rasplata

Ajutor dezinteresat

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă ca a lui.


Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.
Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să îl cunoşti, fără să te cunoască, fără să aştepte vreo mulţumire, omul acela ţi-a făcut un bine.

„Dragostea necondiţionată – rădăcina şi izvorul binelui”.

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Pilde, Povesti cu talc și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s