La cele spuse in articolul precedent, privitor la omul bun si la omul rau, revin ca sa adaug cu amaraciune ca noi, fiecare dintre noi care ne declaram credinta in Dumnezeu si spunem ca avem cunostinta de minunatele porunci date noua de Mantuitorul, care ne indreapta a-L urma si a merge pe aceeasi cale cu El, nu constientizam un anume lucru esential: credinta noastra trebuie sa fie vie, lucratoare.

Noi, crestinii, suntem datori sa nazuim spre desavarsire dar atata timp cat nu lucram in viata noastra si cu noi insine asa precum ne-a poruncit Iisus , noi nu devenim mai buni. Majoritatea dintre noi ne multumim cu o viata linistita, netulburata, nedorind sa se schimbe nimic in felul nostru de a fi. Nu constientizam cu adevarat ce vrea Dumnezeu de la noi: o mare schimbare care sa se petreaca in noi, cu noi.

„Credinta fara fapte este moarta”, spune Apostolul Iacov.

Faptele dragostei, ale jertfirii de sine, dezvoltarea si intarirea puterilor noastre duhovnicesti (roadele Duhului – cum le numeste Apostolul Pavel), domolirea obiceiurilor noastre care nu sunt placute Domnului si potolirea aplecarilor pacatoase, decurg in mod firesc dintr-o credinta lucratoare, vie.

Pentru ca Dumnezeu doreste desavarsirea noastra, El ne intareste, daca ne rugam staruitor, si ne daruieste putere de izbanda in lupta zilnica cu ispitele. Nu pot accentua mai mult cat de clare sunt invataturile Mantuitorului care ascultate fiind ne-ar scoate din lancezeala si nepasare; ma includ si pe mine in randul acelora care adesea nu au rezultate bune la testul de credinta adevarata.

Pacatosi cum ne recunoastem, acest aspect ar fi sa ne porneasca pe drumul punerii unui inceput bun lucrarilor noastre duhovnicesti. Iar Parintele Cleopa smerit cum l-au cunoscut toti cei ce i-au fost in apropiere, are o vorba frumoasa si realista:

La sfarsit, amintesc incurajarea unuia din parintii stareti mult imbunatatit duhovniceste, de la Optina : „Nu te întrista în lupta duhovnicească pe care o duci cu vrăjmaşul cel nevăzut al sufletelor noastre şi, chiar de vei primi o mie de răni pe zi, să nu te abaţi de la nevoinţă; să te lepezi de voia şi de judecata ta. Dumnezeu este bun şi milostiv şi nu îţi va îngădui ispite peste măsură, ci numai cât îţi va fi de folos pentru deprinderea cu nevoinţa; iar tu să te socoteşti ultimul dintre toţi. (Sfântul Macarie de la Optina).

Cristina David