Scriam despre Sfintii Parinti in postarile anterioare, defineam cumva cine au fost ei, pe ce criterii duhovnicesti si teologice au fost anumiti preoti duhovnici si ierarhi grupati in aceasta categorie de slujitori ai Bisericii. Unul foarte venerat si cunoscut sfant parinte este Sfantul Maxim Marturisitorul, nascut in marea cetate a Constantinopolului din parinti de neam mare si credinciosi. Viata marelui teolog si scriitor mistic s-a desfasurat intre secolele VI si VII dupa Hristos (circa 580- 662), el studiind si aprofundand filosofia si teologia, ca student. Datorita culturii sale deosebite, este remarcat si ajunge secretar prim al imparatului Heraclie insa nu ramane mult timp „in lume” ci paraseste preocuparile si onorurile lumesti si se retrage la manastirea Chrysopolis – Scutari, de pe cealalta parte a Bosforului, imbratiseaza viata monahala ajungand in cele din urma sa detina functia de staret a acestui ase­zamant monahal.

Intr-una din lucrarile sale, o scrisoare adresata unui alt staret al vremii – monahul Elidie, ii spune acestuia ca s-a aplecat timp indelungat asupra scrierilor sfintilor parinti din lectura aceasta rezultand o punere in ordine si o infatisare pe scurt a multor invataminte, asezate in scris spre a inlesni „tinerea-minte a lor” (El le numeste „capete”pentru dragoste, in numar de patru sute). Din invataturile scrise de Sf. Maxim, s-au „luminat” si „hranit sufleteste” foarte multi din cei care l-au urmat pe Hristos Domnul in lumea manastirilor , a Bisericii sau in cea laica.

Dintre aceste „capete – invataturi de viata duhovniceasca spre curatirea cugetului – amintesc doar cateva pe care ar fi de folos, cred eu, sa le tinem si noi minte si sa le aplicam, cei care dorim, fireste.

„Dragostea se naste din nepatimire; iar nepatimirea din nadejdea in Dumnezeu si nadejdea din rabdare si indelunga – rabdare; pe acestea le naste infranarea atotcuprinzatoare (autocontrolul); infranarea se naste din frica lui Dumnezeu, iar frica, din credinta cea intru Domnul.”

„Daca viata mintii este luminarea cunostintei, iar pe aceasta o naste dragostea catre Dumnezeu, bin es-a zis ca nimic nu e mai mare ca dumnezeiasca dragoste”

„Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu il iubeasca pe fiecare ca pe sine insusi, desi se scarbeste de patimile celor ce inca nu s-au curatat. De aceea, vazand intoarcerea si indreptarea lor, se bucura cu mare si negraita bucurie.”

„De ma iubiti – zice Domnul – paziti poruncile mele (Ioan 14,15). Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul (Ioan 15,12). Deci, cel ce nu iubeste pe aproapele, nu pazeste porunca, iar cel ce nu pazeste porunca, nici pe Dumnezeu nu-L poate iubi.”

Dumnezeu sa ne binecuvinteze cu intelepciune si bunatate pe toti!

sursa : Sfantul Maxim Marturisitorul – Cugetari crestine p. 47

Cristina David