Cereri cu tâlc… ‹‹Zice careva că pe un om îl poţi cunoaşte mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul lui se poate restrânge şi la un punct de vedere numai religios. Adâncimea sau superficialitatea lui Dumnezeu într-un om, o poţi cunoaşte mai bine din lucrurile pe care le cere, decât din cuvintele pe care le spune. Astfel: unii nu-I cer nimic; alţii Îi cer nimicuri; unii Îi cer „socoteală”; alţii Îi cer lui Dumnezeu să facă El ce vor ei. Pomelnicul s-ar putea lungi. Prescurtăm.

Plecând de la tâlcul rugâciunilor găsim şi paradoxuri minunate. Sunt sfinţi care, unii, ajungeau ca Îngerii; care, unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, de la ei nu mai voiau nimic deosebit, de aceea nici nu-I mai cereau nimic. Aşa se aseamănă începuturile şi sfârşiturile credinţei: unii nu cer nimic, alţii nu mai cer nimic. […]

Dar simplificarea tuturor lucrurilor până la sensul esenţial nu e deloc treabă uşoară. Dar aşa-s rânduite lucrurile că e destul să se decidă cineva profund, şi cu urmări în viaţă, pentru a se motiva pe sine în existenţă, şi îndată îi plouă împotrivă toate „motivele” semnificate, droaia de nimicuri, vrând să-l zădărnicească, să-i dovedească toată hotârârea o uşurătate. […] Unul din sfinţi s-a plâns de mulţimea ispitelor şi i s-a descoperit: „Ridică ispitele şi îndată nu mai e cine să se mântuiască”(avva Antonie cel Mare).

Nu fără tâlc a fost lăudată cererea lui Solomon a înţelepciunii. Nouă ni-e mai uşor de ales, fiindcă Iisus, „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2,3) S-a întrupat între oameni. Iar a vinde şi a da de pomană toate nimicurile lumii, însemnează că Duhul Sfânt, vântul care suflă unde vrea, te-a uşurat de ele. Colbul s-a dus, zarea cunoaşterii se limpezeşte, spinii nu mai sunt, grijia vieţii nu mai roade crinii. În pâmântul ţarinii – inima – răsare Iisus, dând vieţii Sensul de obârşie. Pentru aceasta se roagă Împărăteasa Maică şi toţi sfinţii.››

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp 162-163.

Cristina David