
„Puterea de a fi tu însuţi într-o lume care încearcă în permanenţă să te schimbe este una dintre cele mai mari realizări din viaţă.” – Ralph Waldo Emerson
Sunt de aceeasi parere cu transcendentalistul Emerson, filosof si poet american in secolul XIX , insa din ce am citit despre el si din ale lui opere stiu ca s-a indepartat mult de vederile relgioase ale vremii axandu-se pe individualism ca valoare in modul in care omul isi traieste viata.
Sa fim noi insine este o cale corecta si fidela gandirii crestin ortodoxe. „In oricare etapă a creşterii noastre spirituale ne aflăm, primul lucru ce ni se cere este să fim sinceri cu noi înşine, să nu încercăm să fim altceva sau altcineva decât cei ce suntem, imitând vreun comportament sau forţându-ne să ne integrăm vreunui tipar în inima, mintea şi voinţa noastră, ceea ce ar reprezenta un neadevăr înaintea lui Dumnezeu.” Asa afirma mitropolitul Antonie de Suroj, duhovnic si om imbunatatit sufleteste.
Ca si crestini, prima condiţie este să fim sinceri cu noi înşine şi adevăraţi în toată fiinţa noastră, să fim oneşti, trăind cu toată pasiunea şi bucuria de care suntem capabili. Inseamna deci ca trebuie sa ajungem sa ne cunoastem bine si sa ne intelegem pe noi insine. Dar si la un alt nivel, nu doar cel social. Domnul Iisus Hristos ne-a fost model si din Evanghelia Lui aflam cum se comporta si ce repreinta o adevarata fiinta umana. Mantuitorul este exemplul viu de Om. Citind Scriptura nu se poate sa nu intelegem’ din felul de a fi al Lui Iisus, imaginea fiintei umane la superlativ : ce gandeste , cum simte ,ce face si este. Aflam din cele citite „cat de diferiti putem fi şi vom descoperi că în multe feluri suntem o imagine distorsionată şi în mai puţine feluri suntem o adevărată fiinţă umană.” Să notăm acele pasaje despre care putem spune ca şi Luca şi Cleopa aflaţi în drum spre Emmaus: „Nu arde inima în mine când aud, când citesc aceste cuvinte?
Fiecare dintre noi poate face cate ceva spre imbunatatire si perfectionare spre a ajunge el insusi ca om adevarat.
„In Hristos ni se acordă libertate, libertatea de a fi noi înşine, pentru ca în libertate să creştem la deplinătatea staturii pe care Dumnezeu a dorit-o pentru noi. Să creştem în acea deplinătate care va face din noi mădulare vii ale Trupului lui Hristos, părtaşi firii dumnezeieşti.”
Sa ne desprindem deci de lanturile lumii acaparatoare. Sa ne eliberam!
referinta : Mitroplitul Antonie de Suroj
Cristina David