Pe drept cuvînt, mănăstirea va putea în viitor să fie pentru credincioșii din zona Moldovei de Jos și pentru ținutul Vasluiului, un loc de liniște și rugăciune, alături de mănăstirile Florești, Grajdeni, Moreni și “Nașterea Maicii Domnului” scria Alexandru Vlahuță.
Chiar asa s-au „intamplat” lucrurile, sfanta manastire cu hramul Izvorul Tamaduirii, este una dintre cele mai frumoase asezari monahale ale Episcopiei Huşilor.
Lunga istorie a Manastirii Bujoreni – incepe din vremea Sfantului nostru Voievod Stefan cel Mare. Legenda locului imi aminteste de o alta manastire de pe cuprinsul tarii noastre, in zona total opusa , ma refer la Mănăstirea Hodoş-Bodrog din Arad, ridicată pe locul unde un taur a descoperit o icoană făcătoare de minuni.
Printre asezamintele monahale reinviate in anii de dupa 1989 s-a numarat şi Manastirea Bujoreni, iar în anul 1993 aşezământul, a cărui istorie se pierde in negura vremurilor pana în timpul lui Ştefan cel Mare şi Alexandru cel Bun, a fost redeschis ca manastire de monahi.
Interesant si iesit din comun, ca o curiozitate de mentionat, este pregatirea actualului staret al manastirii, monahul Euharist Micu. El a fost absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, care a fost hirotonit ieromonah in 2002 şi numit staret al manastirii. De atunci, eforturile de conservare şi îmbogăţire a aşezământului monument istoric au sporit, Mănăstirea Bujoreni fiind, astăzi, cea mai mare mănăstire de călugări şi una dintre cele mai frumoase aşezări monahale din Episcopia Huşilor. Este pe drept cuvant un lacas de inchinaciune care iti hraneste sufletul si iti incanta privirea.

Citeste mai mult: adev.ro/pbceyf
sursa – partial – doxologia.ro
Cristina David