Ma gandeam la sfarsitul unei lecturi frumoase si placute, cu multe invataminte pentru traiul de fiecare zi si sanatatea sufleteasca, la ce inseamna interesul omului. Interesul fiecaruia dintre noi. Cuvantul „interes”, potrivit dictionarului, are cateva intelesuri insa eu ma gandesc la cel ce defineste dorinta arzatoare a omului de a cunoaste si a intelege pe cineva sau ceva si care sa conduca spre o orientare durabila si activa. Sigur ca avem interese personale si interese generale.

Spre exemplu, eu personal am interesul de a scrie o carte , acest interes poate deveni si general caci de pe urma cartii mele profita multa lume: edituri, redactori, librarii, cititori. Am dat un exemplu la figurat, ca sa dovedesc impletirea intereselor mai multor oameni cu al meu, personal. Acestea sunt toate interese sociale si atunci cand ele concorda si se leaga frumos, tot omul e castigat. Lucrurile se pot petrece cu greutati in cale, cu obstacole si lipsa de bunavointa, atunci proiectul general nu se mai realizeaza sau daca totusi ajunge la o rezolvare, sunt tracasari care intuneca succesul in final si poate genera resentimente chiar, priviri urate, neintelegeri.

In urma unei asemenea experiente cu „bolovani” si „batai de cap” (dar si de inima, foarte accelerate), lucrurile in mod firesc, se uita, sau mai bine zis timpul le sterge din imaginea generala a vietii. Nu pentru toti, sunt din cei care continua sa dea din coate si sa insele ca sa isi faca „interesul”, dar sunt persoane care raman afectate sufleteste. Un interes sufletesc nu avem? Interesele noastre au variate obiective, mai frumoase, mai egoiste, mai „in afara regulilor”. Nu imi este clar unde sta sufletul omului, care este interesul lui. Oamenii de astazi parca vad numai cu ochii, nu si cu mintea. Vor tot ce le place, tot ce este la moda, ce au ceilalti (cum, eu sa nu am o masina la fel de mare?) Pentru ca noi uitam de suflet si necesitatile lui, interesele lui, devenim tot mai rai si egoisti, suferim si ii facem si pe altii sa sufere. Viata de multe ori devine un chin, o corvoada. Poate ma contrazice cineva, as dori sa mi se spuna ca nu simt si nu vad bine ce se intampla in jur, sa ma bucur ca ma trezesc dintr-un cosmar.

Cred eu ca fiecare dintre noi cand ne simtim depasiti, foarte grabiti, agitati, putem, sau am putea/ar trebui sa avem destula minte sa ne oprim cateva minute, 15 macar, sa ne tragem sufletul, sa-i satisfacem si lui interesul. Atunci se „odihneste” cu o rugaciune-doua, admira ceva frumos, deapana franturi de amintiri minunate, are si el vreme sa „traiasca” pentru ca are acest drept pe care noi i-l furam cu buna stiinta de multe ori. Trebuie sa constientizam cat mai des toate aceste aspecte, sa discernem ce este bine pentru noi si ce este vatamator sufletului ce nu este nici bine, nici rau – ce este prea mult sau prea putin – asta face parte din luarea aminte la ce voieste Dumnezeu pentru noi, se mai numeste „dreapta socoteala”. Ne va feri de a face greseli pe care mai tarziu s-ar putea sa le regretam.

„Dreapta socoteală este făclie în întuneric…, luminarea celor cu vederea slabă”. „Puterea deosebirii (a dreptei socoteli) este şi se cunoaşte ca fiind îndeobşte cunoaşterea sigură a voii dumnezeieşti în orice timp şi loc şi lucru”. Tot el arată că despre această virtute vorbeşte Psalmistul când îl roagă pe Dumnezeu: „Invaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu” (Ps. 142, 10) şi;, „Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu” (Ps. 142, 8).

Cristina David