Duminica, adica ieri, am suit pe dealul domol al Patriarhiei Romane sa asist la sfanta liturghie : o dimineata de un senin absolut, un soare care incalzea trupurie celor prezenti in imensa curte pavata de jur imprejurul catedralei patriarhale, o caldura inaltatoare in sufletul credinciosilor adunati acolo intr-o rugaciune in comuniune unii cu altii si cu Dumnezeu. Cete de porumbei, obisnuiti ai loculu, pareau sa participe si ei la slujba, luandu-si zborul doar pentru cateva clipe ca sa se reaseze apoi linistiti in alt loc… la finele liturghiei cu totii s-au ridicat in zbor impresionant de grup in vreme ce clopotele au inceput sa bata maiestuos. Impresionant, totul!

De multi ani de zile am inceput sa intrezaresc din cele vazute, ascultate, dar mai ales traite, ca omul are la indemana un instrument deschizator de raspunsuri si rezolvari la problemele vietii. Il cunosc multi, dar nu prea apeleaza decat rar, la mare nevoie. Cu alte cuvinte pierd nefolosind in permanenta acest instrument infailibil pus la indemana, gata de folosit oricand, care da rezultate immediate sau aproape immediate, in mod sigur. Cei care nu inteleg acest lucru se complica iremediabil si au de suferit mult. Dintre cunostinte si prieteni aud pe unii zicand cu indoiala “da, stiu, am incercat sa ma rog asa dar…”. Sau :”Fac si eu rugaciunea zilnica , insa…”Lipsa de incredere este egala cu frica si este un obstacol incomensurabil care sta intre noi si Dumnezeu.

Va doresc din suflet o saptamana cu mult bine si bucurie in inima!

Cristina David