Manastirea Dealu – o veritabila si valoroasa pagina de istorie

Biserica Manastirii Dealu

Mânăstirea Dealu reprezintă una dintre cele mai frumoase mânâstiri din țară, din punct de vedere arhitectural. Nu îi putem nega, de asemenea, nici vechimea. Biserica „Sfantul Nicolae„, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Țara Românească. Locul este o veritabila si valoroasa pagina din istoria tarii noastre.

Se ştie că pe vremea lui Mircea cel Bătrân existau mai multe mănăstiri “despre care nu ştim când şi de cine au fost întemeiate”, printre ele numărându-se şi Mănăstirea Dealu. Dar lăcaşul iniţial nu a rezistat prea mult astfel că, la sfârşitul aceluiaşi secol, domnitorul Radu cel Mare (1495-1508) a hotărât ridicarea unui ansamblu mănăstiresc din temelie, pe locul celui existent, din diverse motive: “fie că acest sfânt locaş se năruise în timpul îndelungatei sale existenţe, fie că Voievodul voia să facă lângă capitală un «edificiu» care să întreacă pe cele existente atunci în «splendoare», fie, în sfârşit, că – după spusa tradiţiei – voia să ridice peste «oasele scumpe ale moşilor săi» o biserică măreaţă.”

Biserica nu a fost complet terminată, pictura ei urmând a fi realizată abia 

Sfantul Voievod Neagoe Basarab cu familia – tablou votiv

peste câţiva ani, în timpul lui Neagoe Basarab (1512-1521). După mărturia acestuia din urmă, “Radul Voievod a trecut din această viaţă de deşertăciune şi acest mai sus zis hram l-a lăsat nesăvârşit de Sfânta Scriptură”, fapt care l-a determinat ca să o termine el, pentru ca “să ne numim şi noi ctitori cu mai sus numitul Radu voevod, ctitor şi clăditor al acestui hram”.

Biserica Manastirii – exterior si interior -Youtube -Cristian Gabriel Groman

Dintre toate aceste morminte, cele care se remarcă în mod deosebit sunt cele ale lui Radu cel Mare şi ale lui Mihai Voievod Viteazul, rânduiţi de o parte şi de alta a intrării în naos. Alăturarea celor doi voievozi, atât de diferiţi ca temperament – unul renumit pentru spiritul pacifist, celălalt pentru bătăliile sale – nu pot decât să ne ducă cu gândul la faptul că nepătrunse sunt judecăţile Domnului şi încurcate căile istoriei care ne pun în faţa unor asemenea situaţii, aparent contradictorii.

Bine de știut:

La Mânăstirea Dealu au apărut primele tipărituri românești. Liturghierul slavonesc a fost prima carte religioasă publicată la tipografia mânăstirii.

Obiective principale de vizitat la Mânăstirea Dealu:

Necropola de la Mânăsirea Dealu ( manastirea cu cele mai multe morminte domnesti), unde se află mormintele lui Vlad Dracul și al fiului său Nicolae, Vladislav al II-lea, Radu cel Mare, Vlăduţ Voievodsau Vlad cel Tânăr, fratele lui Radu,   Pătraşcu Vodă cel Bun și nu în ultimul rând, mormântul în care se află capul lui Mihai Viteazul.

Pronaosul bisericii adăpostește mormântul lui Radu cel Mare și racla cu capul lui Mihai Viteazul. Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate între 1912 și 1913 de Frederic Storck.

sursa : http://manastireadealu.ro/

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în Biserici crestin ortodoxe vechi din Romania, Manastiri, Manastiri din Romania și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s