Smerita rugaciune catre Sfantul Dimitrie din Bucuresti !
Al nostru aparator in nevoi, pentru lucrarea multor minuni, laude de multumire iti aducem tie, noi, nevrednicii. Si, ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa cantam tie: Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Cuvioase Dimitrie!
O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi, acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie pe toti cei ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Citind , afland faptele jertfelnice din simplele dar luminoasele vieti ale sfintilor avem in fata noastra o masura a locului in care ne aflam noi duhovniceste vorbind , cat am inaintat pe drumul pe care ne vrea Dumnezeu . In acelasi timp este si o intalnire cu Mantuitorul , care ne aduce aminte iara si iara de invatatura Sa care in aparenta simplu de urmat , contine taine greu de patruns prin slaba noastra credinta. Il vedem ca intr-o minunata icoana inconjurat de sfintii Lui si binecuvantat de ei, parca ne indeamna si ne insufla curaj sa-L urmam in cazul in care Il iubim.
Ajuta-ne Doamne! Sarbatoare binecuvantata cu lumina si bucurie va doresc!
Din minunile Sfântului Dimitrie cel Nou:
https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/minunile-sfantului-dimitrie-cel-nou-51923.html
https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-dimitrie-nou-basarabov/minunile-sfantului-dimitrie-basarabov-137849.html
Cristina David
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare
Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David
Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi.
El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei .
Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului.
In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.