Lumea interpretata prin natura gandurilor noastre

Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit acelaşi lucru?

Toți ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoşi, căci numai atunci are curăţia lăuntrică.

Fiecare explică o întâmplare potrivit cu gândul său. Ori­ce lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea.

Omul explica si isi explica ce se petrece intr-o imprejurare, potrivit cu gandul lui. De aceea sunt multiple si contradictorii redari, interpretari ale aceleaiasi intamplari. Cine are gand curat nu interpreteaza la modul rau, judecand pe aproapele si nu se ganeste la lucruri curate. De exemplu, daca cineva este vazut noaptea umbland si facand milostenii asa incat sa nu fie vazut, un om induhovnicit care procedeaza la fel, nu-l va judeca gresit. In schimb un alt om, care umbla noptile pacatuind, va trage concluzia gresita, inchipuindu-si actiunea potrivit propriilor sale aventuri.

Ne putem da seama cate vorbe fara noima, desarte, si cata confuzie provoaca acest fenomen real in lumea noastra. Exista si persista intentia intinarii si pervertirii lucrurilor , faptelor bune facute din inima, in lucruri murdare , caci atunci aceia care au mintea confuza si intinata se simt bine.

Primul pas spre o viata duhovniceasca este pocainta ca urmare a realizarii si recunoasterii pacatelor facute, ca mai apoi sa putem trece la inlaturarea raului din suflet, din ganduri si din cuvinte.

Iarta-ne Doamne!

Din nou coboară-Te-ntre noi,Iisuse

Căci iarăși turma Ta e rătăcită

Și iar se-ntinde noaptea cea cumplită

A vechii uri,de Tine-atunci răpuse.

Deabia se mai zărește ca prin sită,

A mântuirii stea.Dar cât de sus e!

Se depărtează parcă…Cine spune

Căci stingerea ni-i singura ursită?

O,vino,Iubitorule de oameni,

În sufletul bătrânei lumi să semeni

Din nou credința cea mântuitoare…

Cunoaște-L vom?Pleca-va fruntea oare

Când întizându-Și mâinile amândouă

Asupră-ne,va zice:„PACE VOUĂ!“

(Alexandru Vlahuță)

Cristina David

Despre "DUMNEZEU este IUBIRE" Blog Crestin Ortodox-- Cristina David

Ma numar printre cei care Il considera pe Dumnezeu Tatal Ceresc si Creatorul tuturor celor vazute si nevazute. Sufletul nostru este o particica din El iar stradania de o viata trebuie sa fie aceea de a nu Il pierde , de a-L avea mereu langa noi. El este Calea , Adevarul si Viata , dar este si Iubire in sensul cel mai inalt , mai inaltator in nemarginirea ei . Fara Dumnezeu orizontul cunoasterii noastre ar ramane foarte limitat iar sufletul nostru s-ar "pipernici" de tot , ca sa folosesc un cuvant intrebuintat in scrierile sale de Sfantul Ardealului , Parintele Arsenie Boca . Acestea le-am aflat de-a lungul vietii mele in timp ce in repetate randuri m-am simtit ridicata cu multa blandete dupa o cadere in valurile ei gata sa ma inec , ajutata apoi sa imi revin ca sa constat o data in plus, neindoielnica Prezenta Divina prin care nimic nu este imposibil a fi atins de cel care crede in El , daca Domnul Voieste stiind ca este spre Binele lui si nu spre pierzania sufletului. In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.
Acest articol a fost publicat în despre ganduri, Despre luare aminte in viata duhovniceasca și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s