Omenia din noi vine din credinta care ne pune in legatura cu Dumnezeu prin rugaciune. Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea Lui, fara rautate , ipocrizie , minciuna si multele pacate care ingreuneaza si intineaza sufletele noastre zi de zi.

Oamenii cu O mare la inceput de cuvant, traiesc in toate partile lumii, daruindu-se , daruind  toti talantii primiti, celorlalti : ca sa se bucure si sa preamareasca impreuna pe Creator, Specialistul Suprem in Toate. „Desavarsirea duhovniceasca a omului, atat cat poate el atinge in lumea noastra, ne cere curatirea si aratarea sufletului omenesc in adevarata lui fata, in frumusetea si in stralucirea lui dumnezeiasca.”

Ultimele cuvinte le-am desprins dintr-o predica a parintelui martir Ilarion V Felea (mare teolog si traitor) si inclusa in lucrarea sa de capatai „”Spre Tabor”. Urcusul spre Tabor reprezinta calea spre purificare si desavarsire a omului care a hotarat sa-L urmeze pe Hristos in viata sa, sa-i asculte poruncile si sa caute sa se reapropie cat mai mult de fata dumnezeiasca daruita lui.

In fiecare zi suntem parca la inceputul urcusului, calea spre dezpatimire fiind nespus de anevoioasa. Repetam greseli facute, ne incapatanam sa-i judecam pe altii, ne inchipuim ca suntem foarte importanti si, mai ales, ne vine greu sa iertam. Mi-a venit ideea sa alcatuiesc un fel de jurnal zilnic al calatoriei mele „inspre Tabor”, cautand sa notez tot raul dar si putinul bine ce reusesc sa-l fac intr-o zi. Am impartit fila in doua coloane: una intitulata „Suis” si cealalt „coboras”. La sfarsitul zilei pot constata dintr-o privire unde ma aflu. Mai sus sau mai jos decat as vrea eu, dar si fata de situatia din ziua precedenta.Sper din suflet, cu rugaciuni pentru intarirea vointei, sa imi ajute.

Cristina David