IMNURI LITURGICE si CANTARI CRESTIN ORTODOXE

Heruvicul

Element caracteristic al Intrării Mari, cu mare impact asupra credincioşilor, Heruvicul este cântarea lentă şi măreaţă intonată la strană în care melodia şi cuvintele se unesc pentru a ne pregăti duhovniceşte să-L primim pe Hristos, Împăratul tuturor, Care se jertfeşte pentru noi. Denumirea de Heruvic sau Imn heruvimic vine de la afirmaţia acestei cântări ca noi, cei care participăm la Sfânta Liturghie, îi închipuim tainic pe heruvimii care intonează cântarea întreit sfântă „făcătoarei de viaţă Treimi”. Prin extensie tot denumirea de Heruvic se foloseşte şi pentru imnele speciale care se cântă în timpul Intrării Mari în Joia şi Sâmbăta Mare şi anume „Cinei Tale celei de Taina” şi respectiv „Să tacă tot trupul”. Conceput iniţial să fie cântat continuu, heruvicul este întrerupt, din secolul al XII-lea de pomenirile rostite de preot cu voce tare, păstrându-şi însă unitatea.

Heruvicul a fost introdus în anul 574

Heruvicul nu a fost prezent de la început în rânduiala Sfintei Liturghii ci a fost introdus doar în a doua jumătate a secolului al VI-lea. În primele secole, ritualul Intrării Mari fiind foarte simplu, darurile erau aduse de către diaconi în tăcere, în timp ce credincioşii îşi dădeau sărutul păcii. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, deşi aducerea darurilor capătă o solemnitate deosebită fiind interpretată ca purtarea lui Hristos spre patimă şi mormânt, ea se săvârşeşte în continuare în tăcere. Această tăcere, consideră Teodor de Mopsuestia, este impusă de reculegerea şi teama cu care trebuie să participăm la acest moment.

Istoricul Cedrenus, în lucrarea sa Historianum compendium (secolul XI) ne informează că Imnul heruvimic a fost introdus în timpul împăratului bizantin Iustin II (565-578) în anul 574, patriarh fiind Ioan III Scolasticul (565-577). Tot atunci s-a hotărât ca în Joia Mare să se cânte imnul „Cinei Tale celei de Taină”.

Profesorul Robert Taft a lansat ipoteza că înainte de introducerea heruvicului se cântau antifonic, cu refrenul Aliluia, versetele 7-10 ale Psalmului 23: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei”. În anul 574, susţine el, Heruvicul propriu-zis s-a adăugat refrenului Aliluia. În perioada următoare, până în secolul al X-lea, s-a renunţat la versetele din psalmi rămânând doar Imnul heruvimic şi Aliluia.

Cântarea „Să tacă tot trupul” este preluată din rânduiala Liturghiei Sfântului Iacob, înlocuind din secolele XI-XII, Heruvicul obişnuit la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Sâmbăta Mare.

Corul: Care pe heruvimi cu taină închipuim, şi Făcătoarei (de viaţă) Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească, acum, să o lepădăm.

Adverbul ”acum” exprimă imperativul lepădării imediate a grijii lumeşti

Textul românesc al Heruvicului este o traducere a variantei slave a acestuia: „Noi care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum sa o lepădam … ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel, de cetele îngereşti, nevăzut înconjurat. Aliluia. Aliluia. Aliluia.”

Diferenţa faţă de textul grecesc actual constă în prezenţa adverbului „acum” şi în folosirea expresiei „aducem” (cântarea întreit sfântă) în loc de „cântăm”.

Manuscrisele vechi ale Sfintei Liturghii nu cuprind de obicei textele cântărilor ci doar ale rugăciunilor, de aceea este greu de reconstituit textul originar al Heruvicului. Totuşi analiza manuscriselor care cuprind această cântare ne indică prezenţa adverbului „acum” în textul grecesc până prin secolul al XVI-lea. Aşa dar varianta slavă păstrează forma veche a imnului. Reintroducerea acestui adverb în ultima ediţie a Liturghierului românesc (2000) este salutară deoarece el întăreşte mesajul Heruvicului exprimând imperativul lepădării imediate, „acum”, a grijii lumeşti pentru a putea aduce cântarea întreit sfântă şi a-L primi pe Împăratul tuturor.

Varianta slavă „aducem” (cântarea întreit sfântă) vine probabil din confuzia lui prosagontes (aducem) cu prosadontes (cântăm) întâlnit în toate manuscrisele greceşti. Totuşi nu este greşit a spune că „aducem” cântarea întreit sfântă având în vedere faptul că şi în alte contexte se vorbeşte despre aducerea unei cântări (de exemplu în rugăciunea trisaghionului).

Heruvicul ne descoperă slava şi puterea Împărăţiei cerurilor care ni s-a deschis în Hristos

Tema centrală a Heruvicului este legată de semnificaţia Intrării Mari. Prin aducerea darurilor la altar, Biserica se aduce pe sine însăşi făcându-se părtaşă jertfei lui Hristos pentru că ea este Trupul Lui. Dar Hristos însuşi este „Cel ce aduce şi Cel ce Se aduce, Cel ce primeşte şi Cel ce Se împarte”.

Aşa dar Intrarea Mare este o expresie simbolică a asumării jertfei de către Hristos şi a participării noastre la această jertfă percepută ca o intrare triumfală a Împăratului tuturor înconjurat de puterile îngereşti. „Împăratul tuturor se jertfeşte arătându-ne adevarata stăpânire pe care o câştigă prin aceasta peste suflete ca Cel mai adevărat Împărat. Este paradoxul Împăratului care se jertfeşte arătând marea putere a lui Dumnezeu care ridică lumea din haos prin iubire şi în vederea unei iubiri veşnice şi fericite în Împărăţia Sfintei Treimi”. Dumnezeu, sculându-L pe Hristos din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa în ceruri „toate le-a supus sub picioarele Lui, şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii” (Efeseni 1, 20-22). Heruvicul ne descoperă slava şi puterea Împărăţiei cerurilor care ni s-a deschis în Hristos nouă, membrilor Bisericii, unindu-ne cu puterile îngereşti în slăvirea Treimii.

Heruvicul este o introducere la Liturghia credincioşilor pregătindu-ne pentru împărtăşirea cu Hristos

În evlavia populară Heruvicul este perceput de regula ca referindu-se strict la Intrarea Mare înţelegând ca urmare prin primirea „Împăratului tuturor” întâmpinarea procesiunii Intrării Mari. Astfel uneori se ajunge la exagerări nemaifăcându-se diferenţa între darurile consacrate şi cele neconsacrate. După cum observa Nicolae Cabasila, unii se închină darurilor purtate la Vohodul Mare socotindu-le drept Trup şi Sânge al Lui Hristos. Probabil din acelaşi motiv unii credincioşi doresc să fie atinşi pe cap cu Sfântul Potir.

Dar Heruvicul nu se referă doar la Intrarea Mare. Analiza textului său scoate în evidenţă faptul că acesta este o introducere la întreaga acţiune liturgică ce urmează, de la anaforă la împărtăşire. Această interpretare a imnului heruvic este confirmată de patriarhul Eutihie al Constantinopolului care (în sec. VI) protesteaza împotriva celor care credeau că psalmul cântat atunci în timpul Intrării mari se referea strict la acea procesiune. Teodor de Andida interpretează în acelaşi sens: „Imnul heruvic, care se cântă, îndeamnă pe toţi să fie mai cu luare aminte de acum şi până la sfârşitul Liturghiei, lăsând toată grija de aici, ca să primească pe Marele Împărat, prin împărtăşire”. Această interpretare a fost preluată în Comentariul lui Sofronie al Ierusalimului şi interpolată în cel al Sfântului Gherman al Constantinopolului.

Termenul grecesc folosit pentru primirea lui Hristos este ipodehomai, care înseamnă a primi în comuniune, a se împărtăşi, la forma de participiu viitor (ipodexomenoi). Acest termen este folosit în mod curent pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului iar forma de participiu viitor ne arată că se referă la înpărtăşirea care va urma în cadrul Liturghiei.

Privind Heruvicul nu ca pe o parte izolată a Liturghiei ci în legatură cu ceea ce va urma, ca o pregătire pentru anafora şi Împărtăşire înţelegem că cântarea întreit sfântă pe care o aducem închipuindu-i tainic pe heruvimi este imnul îngeresc „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot…” pe care îl vom cânta în timpul anaforalei. Iar îndemnul de a lepăda toată grija lumească este o anticipare a exclamaţiei „Sus să avem inimile!” de dinainte de anaforă.

Aşa dar Imnul heruvimic îi învaţă pe credincioşi că ei, care vor cânta cântarea întreit sfântă a heruvimilor (Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot … din timpul anaforalei) trebuie să lase toată grija cea lumească (sus să avem inimile) ca să-L primească pe Hristos prin împărtăşire.

Aceiaşi învăţătură este exprimată şi de cele două heruvice speciale din Sâmbăta şi Joia Mare: ”Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească (cu alte cuvinte să lepădăm toată grija lumească, sus să avem inimile); că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să se junghie şi să se dea spre mâncare credincioşilor (împărtăşirea). Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti, cu toată căpetenia şi puterea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia.”

Heruvicul din Joia Mare exprimă faptul că întreaga Liturghie a credincioşilor este o actualizare a Cinei celei de Taină. Astfel şi acest heruvic este o pregătire pentru restul slujbei: Cinei Tale celei de Taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi Taina Ta, nici sărutare îţi voi da ca Iuda, ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru Împărăţia Ta.

În concluzie putem spune că Heruvicul este o pregătire pentru întreaga Liturghie a credincioşilor atrăgându-ne atenţia asupra privilegiului înfricoşător de a participa la aceasta alături de puterile îngereşti şi închipuind tainic pe heruvimi. Scopul acestei participări este primirea lui Hristos, Împăratul tuturor, prin împărtăşire. Pentru a ne face vrednici de aceasta este nevoie să lepădăm toată grija cea lumească.

Pr. Florin Botezan

CHURC101

Iubite-voi Doamne! – o cântare îngerească

– cantare psaltica interpretata de corul Harisma

Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea.

Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu

Adevarat! Adevarat cantare ingereasca! In momentul cand asculti sunetul placut, dar si textul, fara sa vrei, parca, traiesti momentul Sfant al reveletiei! Inima ti se deschide larg pentru a primi insusi Duhul Sfant plin de pace!

Parintele Rafail Noica marturisea ca despartirea de Dumnezeu ar fi sfasaietoare daca pacatosul ar sti cu adevarat de ce fel de Dumnezeu s-a despartit! Daca dragostea lui Dumnezeu este imensa fata de cel mai mare pacatos, ar trebui sa intelegem ca El ar trebui sa fie singura ratiune pentru care existam. Dar pe de alta parte, existenta noastra a fost si este posibila datorita Bunatatii si Dragostei Lui fata de fiinta umana! Doamne ajuta! (comentariul este preluat de pe Youtube , a fost postat de un credincios si m-a impresionat in mod deosebit).

Cantecul , cuvintele lui adica,  are la baza versete din Psalmul 17 – este o cantare psaltica. Ea este interpretata de preot sau de corul din strana chiar inaintea momentului  rostirii Crezului in cadrul sfintei liturghii.

CHURC101

Opera Sfântului Andrei Criteanul–Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul 

 

Opera lui e alcătuită din proză şi versuri. În proză are 24 de predici: 8 în cinstea Maicii Domnului, deşi nu toate autentice. Deosebite sunt: predica despre Buna – Vestire şi 3 despre mutarea la cer a Fecioarei Maria. În versuri scrie idiomele şi e creatorul canoanelor, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungi în comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucăţi poetice cu structură şi melodie proprie). A scris canoane la Învierea lui Lazăr, la duminica Mironosiţelor, la naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sf. Ana, etc., creaţii din care se inspiră masiv Teodor Studitul. A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic.

Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin profunzimea evlaviei şi a pocăinţei.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (sau Cretanul) este un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, compuse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăinţă, compus în secolul al VII-lea care este cântat în timpul Postului Mare.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul este unul din cele mai frumoase imnuri liturgice şi cel mai amplu dintre toate canoanele Bisericii Ortodoxe, fiind numit şi Canonul cel Mare.

Canonul cel Mare este format din patru părți, fiecare împărțită în nouă ode ca orice canon obișnuit. Totuși, sunt mici diferențe între odele celor două compoziții. În acest Canon sunt multe tropare. La refrenul Miluiește-mă Dumnezeule, miluiește-mă (care aminteşte de rugăciunea vameşului din prima duminică a perioadei Triodului) se face o metanie completă.

În plus, unele ode au refrenuri adiționale și tropare ale autorului canonului, Sfântul Andrei din Creta, sau ale Sfintei Maria Egipteanca, unul din cele mai mari modele de pocăință din istoria creștină.

Sfinții Zosima și Maria Egipteanca

La Canonul iniţial al Sfântului Andrei Criteanul, mai precis la cântările a 3-a, a 4-a, a 8-a şi a 9-a, au fost adăugate de timpuriu câteva canoane mai mici, formate din trei cântări (trei ode), compuse de imnografii „Teodor” şi „Iosif”, adică Sfântul Teodor Studitul († 826) şi Iosif de Sicilia († 886).

În secolele XI-XII, un canon de două stihiri pentru o cântare a fost adăugat în cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea în care duminică a V-a din Postul Sfintelor Paşti a fost închinata pomenirii Sfintei Maria Egipteanca. Apoi a fost adăugată la sfârşitul fiecărei cântări o stihiră de cerere către Sfântul Andrei Criteanul însuşi. După sinaxar se cântă sau recita 16 stihiri, toate intercalate între Fericiri.

 

Canonul cel Mare se slujește în prima săptămână a Postului Mare. La Pavecernița Mare de luni, marți, miercuri și joi, se citește câte o parte din Canon după Doxologia Mică (în practica greacă) sau după Psalmul 69 (în practica rusă). În miercurea din săptămâna a cincea a Postului Mare, Viața Sfintei Maria Egipteanca este citită împreună cu întreg Canonul cel Mare la Utrenie. Această practică a fost introdusă încă din timpul vieții Sfântului Andrei, care este, de asemenea, și autorul hagiografiei Sfintei Maria Egipteanca.

Acest canon al Sfântului Andrei Criteanul se cântă pe glasul al 6-lea, care este mai trist. Irmosul se cântă de două ori, la începutul şi la sfârşitul cântării. Rugăciunea „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” este însoţită de metanie mică şi de semnul sfintei cruci.

O trăsătură distinctivă de bază a Canonului cel Mare este utilizarea deosebit de frecventă a imaginilor și subiectelor din Vechiul și Noul Testament. Pe măsură ce Canonul merge înainte, comunitatea întâlnește multe exemple de păcate și pocăință. Sfânta Scriptură (și astfel Canonul) vorbește despre unele persoane pozitiv și despre altele negativ — se așteaptă ca penitenții să imite exemplele pozitive de sfințenie și pocăință și să evite exemplele negative de păcat, natură căzută și mândrie. Cu toate acestea, unul din cele mai notabile aspecte ale Canonului este că portretizează figurile biblice într-o formă foarte personală pentru fiecare penitent: Canonul este scris în așa manieră că fiecare credincios se poate identifica singur cu multe personaje și evenimente din Biblie.

surse :OrthodoxWiki

CHURC101

CUVINE-SE CU ADEVARAT

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim.

 

Cuvine-se cu adevărat(în greacă: Άξιον εστίν, Axion Estin, în slavonă: Достóйно éсть, Dostóino iest, in engleza: It is Truly Meet) este o stihiră alcătuită în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care se cântă la Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă.
A doua jumătate a cântării, începând cu cuvintele „Pe cea mai cinstită decât heruvimii…” este partea cea mai veche a imnului şi este un irmos atribuit Sfântului Cosma Melodul († 773). Introducerea, „Cuvine-se/Vrednic este cu adevărat…” a fost, după predanie, descoperită de Arhanghelul Gavriil unui monah din Muntele Athos.

 

CHURC101

CU NOI ESTE DUMNEZEU


 

CHURC101

Imnul Lumina lina – unul din cele mai vechi imnuri crestine

„Lumina lina a sfintei slave a Tatalui ceresc, Celui fara de moarte, a Sfantului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, vazand lumina cea de seara, laudam pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh, Dumnezeu; vrednic esti in toata vremea a fi laudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viata, pentru aceasta lumea Te slaveste.“

AMIN

Imnul „Lumina lina.” (Φώς ιλαρόν – lumina aducatoare de bucurie) este unul dintre cele mai vechi imnuri crestine, intrate in cultul liturgic.

Acest imn se canta in cadrul Vecerniei Sarbatorilor cand are loc vohodul cu cadelnita (procesiunea de iesire – intrare), dar se poate si citi, in zilele de rand, cand nu se face vohod.

Dupa unii liturgisti, imnul Lumina lina dateaza din secolul II sau III. Folosirea acestuia in randuielile bisericesti, ca imn specific al rugaciunii de seara, prin care crestinii aduceau lui Dumnezeu „multumire pentru sfesnic”, este mentionata in chip expres, inca din secolul IV, de catre Sfantul Vasile cel Mare. Acesta citeaza un fragment din el, numnindu-l „cantare veche”. Inca din vremea Sfantului Vasile cel Mare acest imn era cunoscut ca fiind al Sfantului Mucenic Antinoghen, episcop originar din Sevastia Capadociei, martirizat in 303 sau 311, si sarbatorit de Biserica Ortodoxa pe 16 iulie.

In continuare aflati multe date si amanunte cu privire la acest imn deosebit care se pastreaza in randuielile bisericesti ortodoxe din timpurile crestinismului timpuriu pana acum.

 

http://www.crestinortodox.ro/liturgica/cantarea/imnul-lumina-lina-141313.html

3 răspunsuri la IMNURI LITURGICE si CANTARI CRESTIN ORTODOXE

  1. nina zice:

    Foarte multe invataturi frumoase si placute dar si cintari …multumim tuturor care s-au staruit sa ne scrie cite ceva placut sufletului de cea ce avem nevoie …DOAMNE AJUTA .la toata lumia…..

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s