O clipă de răgaz

Un indemn si o incurajare spre aspiratii inalte …pe drumul vietii

Gânduri rebele

O clipă de răgazSă ai o clipă de răgaz
într-o vâltoare de probleme
și-un spirit ce te ține treaz
dezleagă-n zori multe dileme.
Să nu cobești, să nu înjuri…
Chiar și atunci când te sufocă
eres, iluzii,… să nu-ți furi
căciula singur. Fii o rocă!
Lumină fii, căci de-ai curaj
nici negura nu te-mpresoară

Gânduriși nici căderea în picaj
în hău de iad nu te doboară.
Întinde-ți aripa și zbori,
nu te lăsa răpus de soartă,
împrejmuiește-te cu flori
pe drumul către marea poartă!
Să ai o clipă de răgaz
când sunt o mie de probleme
și-un spirit ce te ține treaz
te face ca să scrii… poeme!

Autor Zadic Ioana

Vezi articolul original

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Duminică, 31 martie 2019, la Manastirea Voronet, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare


Aflam citind pe internet un lucru care ar putea fi inscris intr-o carte a recordurilor vietii si activitatii monahale din acea vreme, anume ca, Manastirea Voronet a fost ridicata cu voia Domnului in anul 1488, in doar trei luni si trei saptamani. Tot bunul Dumnezeu i-a ales pe ctitorii ei : Sfantul Voievod Stefan cel Mare si Daniil Sihastrul.

Manastirea situata intr-un loc minunat de la poalele Muntilor Carpati, in satul Voronet langa Gura Humorului, a fost supranumita „Capela Sixtină a Estului” datorita uimitoarelor fresce pictate pe peretii exteriori ai bisericii manastirii. Documentandu-ne aflam de asemenea ca Mănăstirea Voroneț a fost înălțată pe locul unde se afla in vechime o biserică de lemn. Inspre finalul lucrarilor de constructie, Stefan cel Mare dăruiește mănăstirii prin actul de la 17 august 1488, una din mosiile sale, moșia Știlbicani. Biserica a preluat vechiul hram al bisericutei de lemn, cel al „Sfântului și Slăvitului Marelui Purtător de Biruință Gheorghie”.

Cu incepere din anul 1774, adica dupa anexarea teritoriului amplasat în nord-vestul Moldovei (Bucovina) de către Imperiul Habsburgic au loc schimbari in viata monahala din aceste locuri care au afectat, printr-o diminuare drastica, drepturile si privilegiile bisericilor si manastirilor ortodoxe. După 1785, biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Voroneț a continuat să activeze doar ca biserică parohială timp de doua secole, până în 1991 și o mare parte din relicvele mănăstirii au fost transferate la mănăstirile din apropiere : Dragomirna, Sucevița si Putna. După 1918, statul roman a declarat aceasta fosta biserica a manastirii Voronet drept monument istoric. Venind mai aproape de noi in timp, aflam ca in anul 1993, Organizația UNESCO ( Organizatia Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), a inclus Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, împreună cu bisericile Arbore, Patrauti, Moldovita, Probota, “Sfantul Ioan cel Nou” din orasul Suceava, Sucevita si Humor (aflate toate in nordul Moldovei), pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul Bisericile pictate din Nordul Moldovei.

Citind astazi alte lucruri care ma interesau, am dat din intamplare peste acest articol din ziarul Lumina care mi-a atras atentia prin titlul sau. Redau, in parte, continutul lui.

Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, a marcat duminică, 31 martie 2019, 28 de ani de când s-a reînfiinţat. După Sfânta Liturghie s-a oficiat o slujbă de Te Deum în cadrul căreia s-au citit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra aşezării monahale.

Revărsatul zorilor din Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Mare, a fost unul cu totul deosebit la Mănăstirea Voroneţ din judeţul Suceava. Înainte de începerea rânduielii mănăstireşti, în timp ce ziua se îngâna cu noaptea, din falnicii brazi glasul păsărilor a cuprins întregul complex monahal medieval. Natura se bucura că Dumnezeu a binecuvântat o nouă zi cu lumină, pentru ca încet, încet să-şi recapete frumuseţea prin mireasma florilor şi prin verdele ierbii şi al copacilor. Clopotele şi toaca au răsunat imediat după răsăritul soarelui, iar monahiile aşezării monahale şi-au îndreptat paşii spre biserică. Ceasurile au fost urmate de slujba Acatistului şi de Sfânta Liturghie. Sfintele slujbe din ultima zi a lunii martie au avut o semnificaţie aparte, deoarece au reamintit de începuturile reînfiinţării mănăstirii din primăvara anului 1991. Credincioşii de toate vârstele s-au rugat împreună cu slujitorii Sfântului Altar şi cu monahiile din mănăstire. La momentul Chinonicului, stavrofora Irina Pântescu, proinstareţa Mănăstirii Voroneţ, a amintit pelerinilor despre momentul istoric pe care ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare îl marchează în fiecare primăvară: „Nu vorbim noi, cele ce ne-am pus în slujba Voroneţului, ci clădirile de aici. Chiar dacă ele nu au voce, prin prezenţa lor, ele vorbesc despre munca noastră şi despre ceea ce s-a întreprins aici”. După Sfânta Liturghie, s-a oficiat slujba de Te Deum. Cu acest prilej, s-au înălţat rugăciuni de mulţumire şi pentru sănătatea celor care au avut un rol important în reedificarea aşezării monahale.

Cristina David



Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Ieroschimonahul Nil Dorobantu – „Nebunul” care a infruntat satana comunista

Nu am stiut absolut nimic despre parintele calugar Nil Dorobantu si bineinteles ca nu auzisem de viata cu totul iesita din comun chiar si pentru un monah, pe care a dus-o de-a lungul anilor cand in Romania puterea comunista interzicea Biserica si credinta in Hristos, desfiinta biserici si manastiri aruncand monahi, preoti si maicute in inchisorile vremii care se umplusera cu aceia ce infruntasera pe fata sau in ascuns noua ordine instalata prin mijloace de intimidare si forta.

In urma cu un an sa fie, poate, am vazut prima oara numele Nil Dorobantu pomenit si am auzit cate ceva despre viata parintelui Nil. Insa, din motive ce nu mai au importanta acum, nu am simtit atunci indemnul sa merg in adancirea cunoasterii imprejurarilor in care si-a dus misiunea lui de marturisitor pentru Hristos. Mi-a revenit in atentie foarte de curand persoana si personalitatea celui care a fost numit „nebun pentru Hristos” privind o emisiune de televiziune realizata de asociatia care ii poarta numele. Am inceput asadar cautarea pe net a tot ce puteam gasi in legatura cu acest personaj desprins parca din pagini de roman. Fiind cucerita si atrasa de personalitatea cu totul iesita din comun a acestui om al Lui Hristos despre care nu stiusem nimic pana nu de mult am simtit nevoia sa studiez, sa ma documentez pe diferite site-uri si in publicatiile pe care le gaseam, spre a afla cat mai multe amanunte si lucruri de mult interes din marturiile ucenicilor lui si a persoanelor care l-au cunoscut mai mult, mai putin…sau foarte bine.

Astfel am ajuns spre supriza mea, la aflarea faptului ca Nil Dorobantu a primit chemare de la parintele Arsenie Boca, numit de catre dreptcredinciosii din Ardeal „Sfantul Ardealului”, sa vorbeasca cu el iar aceasta intalnire s-a dovedit a fi hotaratoare pentru Nicolae Dorobantu (numele de mirean al parintelui Nil) in sensul ca l-a determinat sa aleaga drumul sau in viata, un drum sinuos cu multe piedici si obstacole, pe care a mers neabatut si plin de curaj avandu-L pe Hristos alaturi mereu. Insusi Nil Dorobanţu ne spune in autobiografia sa: „Arsenie era văzător cu duhul şi îmi zicea Ortacul. M-a chemat la el din mijlocul a sute de oameni. Avusese descoperire despre mine în 1945, în martie. Mâncând din pâinea sfinţită de Arsenie, am simţit un curent mistic ce m-a transformat”.

Parintele Ionel Adam, Adjud (Vrancea), a citit toate materialele pe care le-a putut afla pe net, la ucenici ai parintelui (manuscrisele date in grija) despre ieroschimonahul Nechifor Nil Dorobanţu, face o prezentare convingatoare intr-o alta emisiune televizata, cu multa caldura si simt al discernamantului. Parintele Adam a scris o carte intitulata „Ieroschimonahul Nil Dorobantu – nebun pentru Hristos si flacara vie a monahismului secolului XX ” in care prezinta personalitatea fascinanta a monahului Nil Dorobantu.

Aflam unul dupa altul, lucruri cu totul noi pentru mine : Nicolae Dorobanţu s-a născut în anul 1920, în satul Crainici, judeţul Mehedinţi si la varsta cuvenita a urmat tatalui sau urmand o carieră militară, astfel ajungand sublocotenent la Vânătorii de Munte în Regimentul de gardă de la Predeal. Nicolae Dorobantu a fost o persoana de o mare inteligenta si cultura trecand astfel cu usurinta prin patru facultati pe care le-a absolvit cu rezultate exceptionale ( Magna cum Laude ) : Facultatea de Teologie, facultatea de Filosofie , Facultatea de Drept si facultatea de Filologie. Sub indrumarea parintelui Dumitru Staniloae ieromonahul Nil Dorobantu a obtinut titlul de doctor in Teologie. Tunderea sa in monahism a avut-o parintele Nil Dorobantu la manastirea Cernica, o manastire de care inca din copilarie sunt atasata sufleteste si pe care o revad cu foarte mult drag de fiecare data cand revin in tara, acolo imi incarc intreaga fiinta cu nespusa pace launtrica.

Dintre functiile eclesiastice si monahale pe care Nil Dorobantu le-a detinut in decursul timpului amintesc : secretar eparhial, director de studii la seminarul monahal, stareţ şi duhovnic la mănăstirile: Tarniţa (Vrancea), Măgura Ocnei şi Bogdana (Bacău), Nechit, Tarcău, Văratec (Neamţ). Vorbind despre datele si informatiile adunate de mine pana acum, totul este impresionant si unic, pot sa afirm. Portretul care se desprinde si se contureaza tot mai mult in fata celui care ajunge sa cunoasca macar si numai o parte din imprejurarile vietii sale, faptele si scrierile de o mare profunzime, intreaga sa gandire teologica si mistica, devotiunea pana la contopirea cu Hristos, este cel al unei personalitati carismatice la cel mai inalt nivel duhovnicesc.

Mormantul parintelui monah Nil Dorobantu

Va invit sa urmariti cateva materiale deosebit de bine realizate in care aveti ocazia sa aflati mult mai multe aspecte despre cel care a fost ieroschimonahul Nil Dorobantu, ,,vestit monah, mare ascet, profund înduhovnicit, renumit prin nevoinţele şi prin neîncetata rugăciune a minţii”. (broşura Mănăstirii Tarniţa-Buzau, 2009, pag. 8) . Asociatia Nil Dorobantu a fost fondata cu scopul precis de a aduce la cunostinta tuturor operele scrise de ieroschimonahul Nil Dorobantu, de a gasi toate manuscrisele si a le face sa vada lumina tiparului.
https://nildorobantu.ro/

Din pacate am inteles, sunt pe deplin lamurita ca astazi sunt lupte surde si mai putin surde ce au loc in Biserica Ortodoxa Romana, sunt multe parohii care s-au desprins din corpul bisericii mame, sunt preoti care nu vad cu ochi buni personalitati marcante pe care neamul romanesc le-a daruit credinciosilor si Bisericii noastre, din motive total necunoscute mie si altora, deopotriva. Aici ii mentionez pe parintele Arsenie Boca, parintele Ioan Iovan, Parintele monah Daniil Sandu Tudor si nu in ultimul rand pe ieroschimonahul Nil Dorobantu. Lista poate continua…Doar bunul Dumnezeu poate arunca lumina Lui acolo unde domneste intunericul relei vointe si al unor obscure rele vointe, straine de orice inseamna Iubirea Lui Hristos, in Hristos si de Hristos. Iarta-ma Doamne, caci pacatuiesc poate gandind astfel. Nu judec insa si nu invinovatesc pe nimeni, asa sa-mi ajute Domnul!

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | 3 comentarii

Ortodoxia si ritualurile exorcizarii

Un articol pe care l-am aflat intr-o revista mult citita deoarece abordeaza subiecte dintr-o multitudine de domenii, mi-a dat curajul sa abordez un aspect din viata crestinilor ortodocsi si a practicii Bisericii noastre asupra caruia nu s-au aplecat multi clerici sau teologi spre abordare.

Articolul a fost semnat de un cunoscut redactor al revistei amintite si reda un interviu pe care l-a luat preotului staret de la vestita Manastire „Trei Ierarhi” din targul Iesilor. Am aflat ca parintele arhimandrit Nichifor Horia, caci despre dansul este vorba, a studiat indelung cu multa seriozitate si a aprofundat subiectul spinos si dificil care este practica exorcizarii, in vederea sustinerii tezei de doctorat pentru obtinerea titlului de doctor in Teologie nu cu mult timp in urma. Nu as putea sa spun ca m-a pasionat subiectul in sine, insa am citit cate putin despre aceasta practica veche ce a existat dintotdeauna inca de la inceputurile bisericii crestine. Am trait mult timp cu impresia ca acest fel de activitate ar fi total interzisa in Biserica Ortodoxa Romana dar citind mai multe articole cautand sa ma lamuresc cat de cat, am inteles ca nu este asa si ca adevarul este altul, impresia mea de pana atunci fiind motivata de tacerea aproape totala care domnea in privinta aceasta.

Imagine – internet

Am aflat ca se pot citi exorcisme insa este de mare importanta cui sunt ele citite
şi în ce condiţii. În mod normal, exorcismele se citesc doar oamenilor demonizaţi şi fără prezenţa publicului. Pe pagina de blog a parintelui ieromonah (actualmente protosinghel) Petru Pruteanu am gasit precizarea ca „La slujbele de exorcizare, care trebuie precedate obligatoriu de spovedanie, pot participa cel mult rudele demonizatului, pentru a se ruga alături de preot şi pentru a-i uşura suferinţa celui posedat. Este de asemenea recomandabil ca exorcismele să se citească în perioadele sau în zilele de post şi în legătură cu Liturghia şi împărtăşirea.” Dansul specifica de asemenea ca ” Personalitatea exorcistului este o problemă ceva mai complicată şi, deja în sec. IV, Biserica a rânduit ca această slujire harismatică să se facă doar cu aprobarea episcopului. Prin urmare, orice preot care vrea să citească alte exoricisme decât cele baptismale, trebuie să aibă binecuvântarea ierarhului său (cf. Canonul 26 Laodiceea: „Nu se cuvine ca cei ce nu sunt înaintaţi de către episcopi să exorcizeze, nici în biserici, nici în case”).

Cazuri de persoane demonizate din ce am inteles eu, citind materiale la subiect, exista rar si din aceasta cauza situatiile raman necunoscute Exista insa un pericol foarte mare ca cei care executa ritualul harismatic al exorcizarii sa cada in pacatul de a ajunge sa creada ei insisi ca sunt atat de puternici incat pot sa porunceasca diavolilor sa iasa din trupul celor stapaniti de ei. Personal, cred ca preotii ortodocsi care atrag in mod serios atentia asupra acestui pericol au totala dreptate sa faca acest lucru spre a readuce in atentia tuturor credinciosilor faptul ca doar prin puterea Domnului Hristos este posibila vindecarea celor indraciti. este cumva o luare de atitudine fata de persoanele (preoti chiar) care si-au facut un obicei de a exorciza demonizati in afara bisericii, si in prezenta multora.

Scena din filmul „Dupa dealuri” in regia lui Cristian Mungiu

Un caz nefericit de exorcizare despre care poate ca multi am auzit sau citit in presa, s-a petrecut de mult, in anul 2005, la Manastirea Tanacu din judetul Vaslui. O situatie de foarte trista amintire, cu un sfarsit tragic. Faima acestui caz a facut inconjurul lumii si a starnit interes in lumea filmului, regizori romani de renume stabiliti in diferite colturi ale lumii fiind atrasi de subiect…

„Orice tămăduire din îndrăcire o face Mântuitorul Hristos pe temelia smereniei atât a omului posedat, cât și a celui ce mijlocește vindecarea. Deci, nu cred că o exorcizare anunțată din timp, mediatizată și show-izată (de parcă exorcizarea ar fi un proces magic, hocus-pocus se petrece automat în anumite condiții), este autentică. Credinciosul (cleric sau nu) care mijlocește o asemenea tămăduire va rămâne mereu ascuns, anonim, necunoscut, Dumnezeu preamărindu-Se în asemenea situații.” spune parintele Mihail Stanciu, cu indreptatire, intr-un articol postat pe site-ul „Cuvant Ortodox”.

Aici puteti citi intreg articolul care reda interviul acordat de parintele arhimandrit Nichifor Horia. Cititi de asemenea si despre cele doua romane ancheta, filmul
“Dupa dealuri” si scenariul acestui film realizat de regizorul Cristian Mungiu (prezentat si premiat la a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes), toate fiind inspirate de cazul Tanacu.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | 5 comentarii

Omul, inima lui si fapta cea buna

O vorba romaneasca cunoscuta de multi imi vine acum in minte : „Sa fii domn e o intamplare, sa fii Om…e lucru mare” si ma gandesc ca sensul continut in aceste cuvinte cuprinde multe aspecte ale comportamentului nostru, al oamenilor. Noi ca fiinte omenesti ne asemanam pana la un punct, dupa care diferentele incep sa se discearna. In mintea mea acum apare un anumit aspect si anume acela legat de modul in care omul, cu deosebire crestinul, reactioneaza la nevoile celor din jur pe care ii observa a fi lipsiti de lucruri materiale necesare vietuirii de fiecare zi, sau a avea nevoi sufletesti care adeseori sunt mult mai greu de remarcat. Saracia este cel mai lesne de constatat pe cand boala fizica sau sufleteasca nu apar atat de usor la vedere. De aceea, din nefericire trecem prin viata necunoscand multe din aceste suferinte…

Ne aflam pe strada, preocupati de cele ce avem de rezolvat, poate urgent, de multe ori cu ochii in pamant si atentia la ale noastre , cand se apropie de noi un om necajit, imbracat in haine ponosite, adesea murdare si ne roaga sa ii dam un banut, pentru paine, sau pentru doctorii… reactia poate fi de nebagare in seama, de respingere a omului chiar cu niste cuvinte aspre de repros, sau…sa ne oprim , sa ne scototcim febril dupa un leu-doi pe care sa-i dam uitandu-ne cu mila la cel nevoit sa cerseasca. Nu stim de ce, dar inima nu ne lasa parca sa trecem fara ca sa-l ajutam caci ne cere ajutorul. Ne mai gandim de ce a ajuns aici? Sa-i facem si morala sau sa-l judecam in mintea noastra cu asprime pentru ce face , ca de ce face…Unii dintre noi fac acest lucru si merg mai departe in drumul lor neabatandu-si atentia de la ce ii preocupa si ii doare pe ei. O inima buna sau… o inima impietrita, aceste situatii pot dezvalui destul de multe despre noi…

Ne aflam acum in Postul Mare, intr-o perioada cand suntem indemnati de propria constiinta ca in mod deosebit sa ne gandim mai mult la cei care au mare nevoie de ajutor, fie el material sau sufletesc. Sau pur si simplu…omenesc. Aceasta se numeste milostenie, un act de mare valoare pentru ca este gestul de a face bine celui aflat la ananghie, acel gest pe care Mantuitorul l-a evidentiat in parabola bunului Samarinean, cand a demonstrat cine este „aproapele” nostru si ne-a cerut ca noi, la randul nostru sa calatorim prin viata facand acelasi lucru de cate ori putem. Mila pe care un crestin o arata semenului sau izvoraste din dragostea pe care insusi Dumnezeu ne-a insuflat-o atunci cand ne-a creat. Daca Dumnezeu este Iubire iar noi suntem in Dumnezeu ” „Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el” ( I Ioan 4, 16) . Indraznesc sa afirm ca a manifesta acest sentiment al compasiunii, al milei cat mai des pe masura puterilor noastre inseamna a ne apropia tot mai mult de Dumnezeu.

„Mila este simtamantul de durere si de compatimire fata de suferintele aproapelui, insotit de ajutorarea lui. Mila este revarsarea iubirii peste omul necajit, bolnav, nenorocit, asuprit, nedreptatit. Prin urmare mila este dovada iubirii. Cine nu are mila in inima sa, nu are nici iubire….prin mila Iisus Hristos Si-a aratat iubirea fata de toti oamenii aflati in suferinta. Mila este poate cel mai gingas sentiment uman, este insusi umanismul in intelesul lui cel mai adevarat. Nu poti fi uman fara sa vibreze in sufletul tau un sentiment de mila fata de vecinul tau...Mila este suprema dovada a iubirii aproapelui. Aceasta este mila si de aceea-i laudata.” (Pr. Ilarion V Felea – Spre Tabor, vol. III Luminarea, Piatra Neamt, 2008, Crigarux ,pp. 155-156).

Prin cuvantul Evangheliei sale, Mantuitorul ne porunceste sa traim virtutea milei – tot prin fapte de ajutorare fata de toti oamenii. „Duceti-va deci si luati invatatura ce insemneaza: mila voiesc, iar nu jertfa.” (Matei 9:13)

Postire cu folos sa avem, in bucurie sfanta si lumina!

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Iarta pe aproapele si cere iertare de la el, ca sa fii iertat de Dumnezeu

In Biserica noastra ortodoxa a fost randuit ca duminica dinaintea inceputului Postului Sfintelor Pasti sa se numeasca Duminica izgonirii lui Adam din rai, dar si Duminica Iertarii. Numele acesta dat de catre Sfintii Parinti ne aminteste mereu despre cat de important este faptul ca fiecare credincios crestin sa se impace cu cei care i-au gresit lui dar si cu cei carora el le-a pricinuit nedreptati. Fara impacarea sufletului prin iertare , fara a ierta gresitilor ceea ce noi ii cerem Lui Dumnezeu ca sa faca cu noi, sa ne ierte gresalele noastre , nu vom primi iertarea Lui.

Evanghelia care se citeste in Duminica Iertarii este urmatorul pasaj din Evanghelia Sfantului Apostol si Evanghelist Matei :

Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va si vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Matei 6,14-18)

Prin iertare si postire intram astfel intr-o relatie directa si sincera cu Dumnezeu prin care noi ne straduim sa ne curatim sufletele de tot raul ce s-a adunat in ele rugandu-ne cu lacrimi de pocainta si cerand iertare pentru greselile savarsite si prin care Dumnezeu la randul Lui ne va ajuta si ne va intari spre aceasta lucrare duhovniceasca asa incat la Sfanta Sarbatoare a Invierii Domnului sa ne aratam cu inima plina de bucurie si cu sufletul vindecat, impacat si „mai albit ca zapada”. Fara iertare se intelege ca nu vom putea stabili o asemenea relatie cu bunul Dumnezeu. Mantuitorul a spus acest lucru in cuvinte clare pe intelesul tuturor.

Stim ca multe piedici se ivesc in calea noastra spre a putea faptui aceasta grea porunca a iertarii. De multa vreme urmaresc, am citit si continui sa citesc cat mai multe din invataturile pline de dragoste si de intelepciune daruite noua de un tanar parinte duhovnic care la varsta de 33 de ani a acumulat prin stradanie si har o gandire frumoasa si curata. Cuvintele sale au darul de a patrunde in suflete si inimi , de a managaia suferinte sufletesti, ele exprima sfaturi date cu mult discernamant si cu dragoste frateasca.

Doresc sa redau cuvintele parintelui Hrisostom , care vor tine loc si de incheiere:

„Suntem în Duminica Iertării într-un dialog cu propria conștiință. Începe perioada Postului Mare. Suntem invitați să cerem iertare de la oameni și să iertăm, chiar dacă nu ni se cere iertare. Suntem chemați să viețuim cu toții în iubire, iertare și fapte bune… Drumul curățirii să aducă mult folos duhovnicesc!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi părtăşia Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi!

Călătorie frumoasă spre Înviere!

Iertați-mă!”

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | 2 comentarii

PARINTELE CALCIU: SCRISORILE-TESTAMENT catre Parintele Iustin Parvu, IPS Bartolomeu Anania, Manastirea Diaconesti si credinciosi (octombrie 2006)

Parintele Gheorghe Calciu si parintele Iustin Parvu

Am citit pentru prima oara aceste scrisori despre care spun sincer ca nici nu auzisem inca. Navigand pe net in cautarea altor materiale am descoperit un articol din sursa pe care o voi indica aici. Lectura lui a avut intre altele, efectul luminator cu privire la persoana si personalitatea parintelui Gheorghe Calciu despre care citisem mai multe articole insa nu fusesem impulsionata sa perseverez in a cunoaste mai aprofundat viata si activitatea acestui parinte intrat in grupul impresionant al celor care s-au opus si au rezistat cu demnitate impotriva celor care in anii comunismului la noi au incercat din rasputeri compromiterea si reducerea la tacere a traitorilor in Hristos si pentru Hristos. Circulau ca si acum felurite zvonuri si vorbe depreciative…

Scrisorile au fost adresate de catre parintele Calciu parintelui Iustin Parvu si parintelui Bartolomeu Anania. Nu stiusem de existenta lor iar acum citindu-le l-am vazut din ce in ce mai clar pe omul profund credincios si neobosit aparator al adevarului, care a fost parintele Gheorghe Calciu. Pentru mine, in mod egoist dar nu intru totul astfel, am dorit sa le postez aici pentru ca sa fie amintirea luminoasa si revelatoare (pentru cei care se vor nimeri pe aceste pagini) a unui om care nu s-a temut a spune adevarul in fata oricui, indiferent de consecinte, care a luptat in orice moment pentru credinta in Hristos Domnul. In acest fel imi cer iertare de la bunul Dumnezeu pentru gandurile ce-mi treceau uneori prin minte. Suntem in preajma Postului Mare in care vrem si nadajduim sa punem paza mintii noastre, sa depunem efort mare pentru ferirea mintii de la pacat. Sa ne ajute Dumnezeu tuturor sa reusim sa facem acest lucru pentru mantuirea sufletelor noastre.

Preluand aici cuvintele parintelui Cleopa care ne vorbeste despre paza mintii, marturisesc ca mi le insusesc cu totul. Am mare evlavie la marele nostru duhovnic pe care il indragesc nespus pentru smerenia pe care a aratat-o si dovedit-o in tot timpul vietii sale, pentru invataturile lui, adevarata hrana pentru suflet.

„Fiindca a fost vorba, sa vorbim ceva despre paza mintii. Eu pacatosul, cand incep sa vorbesc de rugaciunea mintii sau de paza mintii, mi-i rusine si mi-i greu sa vorbesc; ca vorbesc despre ceea ce nu am. Ca zic Sfintii Parinti ca nimic nu-i mai sarac decat mintea aceea care filosofeaza pentru fapta buna, neavand lucrare. Eu sunt acela cu musca pe caciula, ca vreau sa vorbesc cele ce nu fac si niciodata nu am facut.”

PARINTELE CALCIU: SCRISORILE-TESTAMENT catre Parintele Iustin Parvu, IPS Bartolomeu Anania, Manastirea Diaconesti si credinciosi (octombrie 2006)

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | Lasă un comentariu

Predica de pe Munte

O senzatie ce am avut-o in toata vremea petrecuta pe meleagurile Tarii Sfinte: timpul parea ca nu exista. Sigur ca zorile cand ma desteptam sau inserarea cu invaluirea ei placuta imi spuneau ce timp al zilei este, insa nu percepeam scurgerea lui pe ore si minute… Senzatia avuta era ca lucrurile se desfasurau in afara de timp, doar spatiul, un spatiu sacru exista, si in acest spatiu noi paseam calauziti de ceea ce simteam , traiam momente care au devenit de neuitat si care imi hranesc sufletul la fiecare aducere aminte.

In vecinatatea Marii Galileii ( Lacul Ghenizaret) sunt locuri linistite si primitoare in care afli mult calm, multa pace. Aici Domnul Iisus Hristos a poposit adesea, impreuna cu ucenicii Lui, le vorbea oamenilor veniti sa-L vada si sa-I asculte cuvintele, asa se face ca simti parca intiparite in pamantul, pietrele si vegetatia tinututlui acele minuni savarsite in urma cu doua mii de ani. Multimi de oameni il ascultau cu sufletul la gura si ochii plini de uimire, sorbind spusele Lui. Mantuitorul a rostit aici, pe Muntele Fericirilor, toate invataturile cuprinse in Predica de pe Munte – iubirea de vrajmas, fericirile, Rugaciunea Domneasca. Multe din minuni aici, in locurile de pe tarmul Marii Galileii s-au petrecut, precum a fost inmultirea celor cinci paini si a celor doi pesti cu care Mantuitorul, din mila si dragoste pentru multimile adunate spre a-L asculta, a hranit 5000 de barbati, nesocotind insa femeile si copiii.

Nu departe de aici, in localitatea Tabgha, vizitasem Biserica „Inmultirii” care cinsteste aceasta minune si unde am admirat mozaicul infatisand cosul cu cinci paini si cei doi pesti. Aceasta pastreaza inca parti de splendid mozaic crestin, alaturi de piatra pe care, conform traditiei, au fost asezate painile si pestii inmultiti de Hristos.

Biserica Fericirilor

Bisericile ridicate in aceste locuri primesc mii de pelerini in fiecare zi… „Biserica Fericirilor” desi catolica, a fost construita in stil bizantin si amplasata pe un platou larg cu vedere spre mare. Inauntrul ei vedem mozaicuri si ferestre pe care sunt versetele care desemneaza Fericirile, in numar de opt. Gradinile insorite care o inconjoara degaja o pace infinita care ma duce cu gandul si inima la timpul cand Mantuitorul pasea in chiar aceste locuri sfantindu-le cu harul Lui.

Pe panta care coboara spre mare, de-a lungul ei, printre copacii care o strajuiesc sunt multe pietre iar pe una din ele am sezut si eu alaturi de alti pelerini cat am rostit impreuna rugaciunea Tatal Nostru intr-o deplina tacere. Momentul s-a intiparit pe retina ochiului si in memorie..de cate ori spun rugaciunea gandul meu revine in acel loc si in mintea mea apare minunata si linistitoarea priveliste cu albastrul tulburator de curat al cerului si al marii pe care se deseneaza verdele viu al vegetatiei.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Ierusalim – Gradina Ghetsimani

Gradina situata pe panta domoala a Muntelui Maslinilor era locul cel mai indragit de Iisus din toate drumurile parcurse in Iersalim cand mergea insotit de ucenicii Lui. Aici avea El obiceiul sa se retraga adesea pentru a se ruga in taina. Se pot vedea in locul aceste si in ziua de astazi mai multi maslini seculari care amintesc de faptul ca, aici, Domnul i-a invitat pe Sfintii Apostoli sa se roage impreuna cu El inainte sa fie vandut de Iuda.
„Şi, ieşind, s-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, şi ucenicii l-au urmat. 
Şi când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită.  Şi El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, şi îngenunchind, Se ruga. 
Zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă. ” (Sf Evanghelie dupa Luca 22 : 40,42)

Maslin secular in Gradina Ghetsemani

Am pasit cu sfiala mare in gradina, ma incerca un sentiment greu de definit pentru ca era de fapt un amestec de simtaminte in care evlavia, un respect nesfarsit si dragostea se impleteau in egala masura, ma copleseau. Dorisem de foarte mult timp sa pot ajunge in acest loc, adeseori mi-l inchipuiam cu ochii mintii avand ca model lecturile din Sfanta Scriptura, icoanele si tablourile in care Domnul nostru Iisus era infatisat ingenuncheat sprijinindu-se de o stanca si privind cu tristete si implorare la cerul innorat din care strabatea o lumina dumnezeiasca. Mantuitorul se ruga fierbinte ca Tatal sa indeparteze cupa de la El de era cu putinta, de trei ori rostind cuvintele «Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!»

In Gradina Ghetsimani Iuda l-a vandut pe Iisus dandu-l in mainile celor veniti sa-l aresteze (Luca 22, 47-53). In timpul noptii a venit vanzatorul, aducând cu sine pe slujitorii iudeilor, împreună cu oastea. Cu sabii si sulite au venit sa prinda pe Fiul lui Dumnezeu. De aici incep patimile Domnului.

Nu departe de acest loc in care s-au petrecut acestea, se ridica Biserica Natiunilor, cunoscuta si sub numele de Bazilica Agoniei”. In aceasta biserica inaltata pe locul rugaciunii lui Iisus, in vremea Impăratului Theodosie cel Mare (378-395), a fost înaltată bazilica crestina, ale carei ruine pot fi vazute şi astăzi în interior. Sunt fragmente de mozaic, sub pardoseala bisericii acoperite cu placi de sticla.

Locul in care se afla acest frumos lacas de inchinaciune, este unul de o deosebita frumusete, de aici am putut admira in toata splendoarea ei, panorama Cetatii Sfinte. Panorama de pe muntele Maslinilor asupra Ierusalimului este minunata: se zaresc deoadata zidurile Ierusalimului imbratisate de vaile Hinomului si Chedronului

Biserica Natiunilor

Biserica pe care o vedem in prezent a fost construita dupa planurile unui arhitect italian, Antonio Barluzzi, in anul 1924. Ea adaposteste chiar in fata altarului piatra pe care a stat Mantuitorul cand a primit sarutul tradarii dat de Iuda. „Piatra agoniei” este înconjurată de un gard de fier forjat sub formă de coroană de spini..

Piatra prinderii Lui Iisus – Piatra Agoniei

Prin vitraliile de la ferestre, cu sticla de nuanta violet inchis, lumina zilei se filtreaza foarte putin si semi-intunericul ce ne inconjoara adanceste in mine sentimentul apasator ce m-a cuprins.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia – Parintele Arsenie Boca


Părintele Arsenie Boca, Prislop 13.11.49

Vamesul si fariseul

Unul îşi spunea virtuţile; celălalt, mai în urma templului, păcatele.
Unul vrednicia, celălalt nevrednicia.

Ar fi bune virtuţile fariseului. Vameşul nu le avea, dar în lipsa lor avea smerenia. Rele erau faptele vameşului, dar, pentru smerenie s-a întors din templu mai îndreptat la casa sa.
Cel mai bine ar fi de-a avea virtuţile fariseului, şi încă întrecute, după cuvântul că: „de nu va prisosi dreptatea voastră pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” – virtuţi unite cu smerenia vameşului.
Cu îmbinarea virtuţilor unuia şi cu smerenia şi cuvintele celuilalt s-au nevoit călugării de-a lungul veacurilor. Căci: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, sunt cuvintele „rugăciunii neîncetate”, care-şi au obârşia în cuvintele vameşului, spuse de Iisus.

Cu această rugăciune mulţi s-au întors mai îndreptaţi „Acasă” în împărăţie.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu