Parintele Selafiil – un exemplu de blandete si simplitate neprefacuta

Smerenia staretului Selafiil l-a ascuns de slava oamenilor si el a petrecut retras in chiliuta sa, unde a fost vizitat de foarte putina lume. Invatatura batranului Selafiil se cuprinde in aceste cateva cuvinte, pe care le repeta tuturor: „Acestea trebuie sa le avem noi: smerenia vamesului, blandetea lui David, rabdarea lui Iov si dragostea care niciodata nu cade”.

„Eu asa le spun la cei care vin la mine: mai, smerenia vameşului, răbdarea lui Iov, blândeţea lui David, că David o fost blând, dragostea care niciodată nu cade, tăcerea, nemânierea. Să nu judeci pe nimeni, judecă numai lucrurile tale, faptele tale, dar pe celelalte nu le judeca, lasă-le lui Hristos. El să-l judece, că El Îi dat de la Tatăl să facă judecată pe pământ, El s-o facă.

Dar noi suntem păcătoşi. Cum să fii tu cu păcate şi să judeci pe fratele tău? Uită-te întâi la bârna ta şi pe urmă judecă pe fratele tău! Judecă pe-ale tale întâi şi nu trebuie să judeci tu păcate străine. Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac, dă-le înţelepciune, Doamne, iartă-i Doamne, că eu mai rău fac decât dânşii. Să nu te gândeşti că tu esti mai bun decât celălalt, să zici că el îi păcătos, dar tu ești mai bun. Nu. Doamne, eu mai rău fac decât dânsul. Iartă, Doamne, şi ajută să pun început să nu le mai fac”.

Părintele Selafiil cel orb de la Noul Neamț

Parintele Savatie Bastovoi, nascut in Basarabia, cunoscut multora prin cartile sale pe care le-a scris spre folosul multora, a relatat o intamplare in care parintele Selafiil a avut un anumit rol. (Parintele Savatie Bastovoi)

Citim si ne gandim, cautand sa aprofundam cuvintele parintelui staret :

„Să nu te gândeşti că tu esti mai bun decât celălalt, să zici că el îi păcătos, dar tu ești mai bun. Nu. Doamne, eu mai rău fac decât dânsul. Iartă, Doamne, şi ajută să pun început să nu le mai fac”.

Este chiar imposibil pentru noi sa recunoastem un adevar atat de clar? Daca intrebam constiinta noastra mereu si mereu, ea ne va raspunde fara gres. Dar, noi nu o intrebam, ne vedem de calea noastra prin viata fara remuscari si fara sa ne pese. Adevarul este prea dur ca sa-l infruntam, de aceea ezitam si evitam sa meditam si sa ne intrebam. Procedand astfel ramanem pe loc si nu inaintam, sufletul nostru nu va fi curatat de intinaciune oricat de mult ne rugam.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Bisericuta Bucur – martora a istoriei Bucurestiului

Intr-o zi, trecuse mult de amiaza, m-am nimerit in preajma Manastirii Radu Voda, era foarte cald si ma grabeam sa ajung in Centrul Vechi al Bucurestilor. Drumul meu nu trecea chiar pe langa mica biserica aflata vis-a vis de manastire insa ceva m-a determinat sa-mi schimb calea pentru ca nu mai stateam asa de mult timp in tara si dorisem foarte mult sa o revad si in acest an. Simteam cumva ca de nu mergeam acum, as fi putut rata intalnirea cu ea. O mica dar foarte pretioasa bijuterie in siragul frumoaselor biserici foarte vechi ale capitalei noastre. Bucurestiul se mandreste pe buna dreptate cu o pleiada de locasuri de cult care fac parte din tezaurul inestimabil al monumentelor istorice care incanta privirea dar si sufletul celor care il strabat de la un capat la altul cautandu-i comorile.

Asezarea bisericutei este una cu totul speciala, nu este posibil sa treci pe langa ea si sa nu o vezi.

Nu mi-a trecut prin minte sa numar cate trepte am urcat, am cateodata acest obicei. Dar citind dupa aceea un material pe internet am aflat ca sunt exact 33 de trepte, anii pe care ii avea Mantuitorul nostru atunci cand a incheiat sfanta Lui misiune pe pamant. Desi nascuta in Bucuresti nu mai intrasem in bisericuta aceasta niciodata pana in urma cu trei ani cand am avut dorinta sa o vad pentru ca stiam de ea si am si facut-o, la impuls, fara sa stau pe ganduri. Ajunsesem din intamplare, nu programasem o vizita anume. Totul, incepand cu asezarea, este special aici : de pe una din colinele orasului, in chip pitoresc, bisericuta ne intampina privindu-ne de sus, de la mare inaltime. De mici dimensiuni, corpul cladirii apare miniatural in comparatie cu cladirile inalte din jur si cu impresionanta manastire Radu Voda aflata pe o alta colina chiar dincolo de strada care le desparte.

Stand de vorba cu doamna care are grija ca vizitatorii ce intra in biserica sa poata cumpara lumanari si alte articole bisericesti, am aflat ca mica bisericuta a fost un timp folosita drept paraclis pentru sfanta manastire invecinata. De mai multa vreme insa si-a reluat locul care i se cuvine intre locasurile sfinte ale capitalei redevenind biserica de parohie iar anul trecut in 24 iunie a fost binecuvantata cu slujba resfintirii…Interiorul ei este micut dar are in ea tot ce trebuieste unui sfant lacas, toate fiind, fireste, de dimensiune mai mica. Cateva din icoanele de pe peretii zugraviti in alb mi se spune ca au fost aduse din Basarabia pe vremea ocupatiei rusesti.

Anul ctitoririi Bisericii „Bucur Ciobanul” (asa cum este ea cunoscuta in Bucuresti) nu este cunoscut prin vreun document dar legenda ne spune ca a fost creată din lemn, intr-un an necunoscut, de către Bucur, cel care a dat şi numele capitalei, după care în 1416 a fost reconstruită de Mircea cel Batran. Nu exista insa nici un document oficial care să ateste acest lucru. Dintre cele doua biserici care pot fi considerate ca fiind cele mai vechi din capitala, Biserica Sf Anton (Curtea Veche) este atestata documentar insa, fiind contruită în 1559 de Mircea Ciobanul iar placuta de langa usa de intrare in biserica conţine mesajul clar: „considerată cea mai veche biserică din Bucureşti”. Doamna cu care vorbesc imi spune insa un lucru demn de retinut, anume ca in 2007 cand au inceput lucrarile de restituire a bisericutei Bucur Ciobanu , a fost descoperita o pisanie. Este o lespede de piatra care atestă faptul că domnitorul Mircea cel Batran a construit la 1416 prima biserică din zidarie, pe locul uneia mai vechi, din lemn, zisa a ciobanului Bucur. Pisania se afla, în prezent, în mijlocul bisericii, sub mocheta.

Imi este deosebit de draga bisericuta aceasta cu pridvor precum au casele taranesti in care sunt bancute pe care poti sedea si cu o curte plina de vegetatie. Ea este pentru mine o prezenta plina de farmec iar istoria ei atat de veche, incat se pierde in legendele locului.

Adaug un video pe care l-am gasit pe internet, in care, cine doreste, poate urmari o conversatie deosebit de interesanta care contine informatii documentate despre istoricul bisericutei ciobanului Bucur.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

O cugetare umilită a Sfantului poet – Ioan Iacob de la Hozeva

Zicala din popor care afirma ca romanul s-a nascut poet este consfintita de inspiratia divina pe care a primit-o in dar de la Dumnezeu sfantul nostru Ioan Iacob de la Neamt ajuns pe meleagurile Tarii Sfinte spre a sluji si a se nevoi in pustiul Hozevei.

Pestera sa unde s-a retras, sapata in stanca desertului, se afla cam la 3 kilometri de Manastirea Sf Gheorghedin pustia Hozevei. Se putea ajunge la ea numai pe o scara intrucat este la mare inaltime.

„Pestera avea trei incaperi: prima, de vreo doisprezece metri patrati, cu o firida sapata in piatra, era locul unde se ruga, odihnea, medita sau scria poezii, Cuviosul Ioan Iacob. Printr-o scobitura in piatra se ajungea in a doua incapere, de sase metri patrati, in care pustnicul manca din putina hrana pe care i-o aducea din manastire ucenicul sau, schimonahul Ioanichie Paraiala. Alaturi se gasea a treia incapere, o „pestera” a mormintelor, locul unde erau asezate spre odihna vesnica, trupurile celor ce se nevoisera aici.”

Locul acesta avea un nume, i se spunea Chilia Sfanta Ana.

Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt

Vă rog pe toți, din inimă, să înțelegeți și asta: că eu toate le scriu pentru mustrarea neputințelor mele și pentru trezirea simțurilor mele celor amorțite. Totodată, ele sunt și o mărturisire înaintea Ziditorului, a nenumăratelor mele fărădelegi, când nu mai am cui le mărturisi. Deci să nu vi se nască părerea că eu le scriu pentru mustrarea altora. Eu toate le scriu pentru mustrarea mea, că doar va lua vreun folos ticălosul meu suflet!

Dacă mustrarea conștiinței mele se potrivește și la alții, asta nu înseamnă că eu le-am scris împotriva lor. Dacă înainte vreme am amintit și nume străine în foile mele, apoi asta am făcut-o numai în chestia Iordanului și nu din răutate, ci din adâncă durere pentru un locaș sfânt care se pustiește.

Mi-ar fi cu neputință să alcătuiesc stihuri, până nu simt adânc în inima mea ceea ce scriu. Cuvintele stihurilor izbucnesc din inimă ca niște scântei dintr-o cremene, dar asta se întâmplă numai atunci când cremenea inimii este lovită de amnarul durerii sau al bucuriei, al mustrării pentru păcate sau al recunoștinței față de milostivul Dumnezeu. Ceea ce nu simt, eu nu pot cânta în versuri, adică nu pot împleti cuvinte în stihuri care să miște inima altora.

Când scriu ceva mai mișcător, simt o durere la inimă, ca și cum stihurile ar fi niște fărâmituri desprinse din însăși inima mea zdrobită, de aceea și cuvintele curg însoțite de lacrimi uneori. Pentru asta adevăratele stihuri mișcă pe cititori aproape tot așa cum a fost mișcată și inima celui care a scris.

De aici puteți înțelege mai bine că stihurile mele zugrăvesc durerea ori bucuria inimii mele, iar nu dureri ori bucurii străine. Eu până nu simt, nu pot scrie. Până nu mă mustră cugetul, nu pot să scriu stihuri de mustrare.

Marturii și evocări. Sfantul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, ” pentru cei cu sufletul nevoias ca mine…”Opere complete

Miluieşte-mă, Stăpâne,
După mare mila Ta
Şi mă spală cu-ndurare
De fărădelegea mea!

Eu cunosc fărădelegea
Şi păcatul mi-e ştiut,
Căci întru fărădelege
Şi-n păcate m-am născut.

Bunătăţile din lume,
Sus la cer nu trebuiesc,
Tu vrei „inimă smerită”
De la neamul omenesc.

Jertfa cea bine primită
Este „duhul umilit”
Şi cu „inima înfrântă”,
După cum cântă David.

Darul Tău binevoieşte
Întru oamenii smeriţi
Şi din rândul lor îţi place
Să alegi pe cei „sfinţiţi”.

Mântuirea sufletească
Tu voeşti a se lucra
Cu necaz şi suferinţă,

„Jugul nostru”: Crucea Ta!

Iar prinosul cel de lacrimi
Si sudoarea se socot,
Intru cel de sus jertfelnic
Ca o „ardere de tot”.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul- Hrană duhovnicească, Editura Lumină din Lumină.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | 3 comentarii

Capernaum – Orasul pescarilor de oameni

Dintre locurile sfinte si sfintite de prezenta si activitatea evenghelica a Mantuitorului nostru, Capernaum este amintit in Sfanta Scriptura ca „orasul Lui Iisus”. In evanghelia Sfantului Apostol Matei in capitolul 4 versetul 13 ni se spune ca Iisus a parasit Nazareth-ul ca sa vina sa locuiasca in Capernaum, dar numai dupa ce a petrecut 40 de zile si de nopti in in pustia Carantaniei unde a fost ispitit apoi de Satana (Matei 4, 1-11). Aici, in localitatea Capernaum i-a intalnit Mantuitorul pe Ioan, Iacob, Petru si Andrei, toti patru fiind pescari iar putin mai tarziu avea sa-l cheme si pe Matei care era un vames (colector de taxe) in acea vreme.

Capernaum – vazut de sus – foto internet

„În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi: pe Simon, care după aceea a fost numit Petru, şi pe Andrei, fratele acestuia, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a zis: veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele în clipa aceea, au mers după Dânsul. De acolo, mergând El mai departe, a văzut alţi doi fraţi: pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, cârpindu-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe Zevedeu, tatăl lor, au mers după Dânsul. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă în popor.” Mt. 4, 18-23

Capernaumul era locul ales de unde pleca si unde revenea Mantuitorul, dupa fiecare calatorie savarsita in Galileea. Am ajuns acolo venind de la Nazareth trecand prin Cana, acel orasel unde s-a petrecut prima minune din multele facute de Iisus. Mergeam deci pe urmele Lui iar acest lucru sporea sentimentul de bucurie si smerenie cu care am pasit din prima clipa in Tara Sfanta. Mi-am dat seama din prima zi cand am pasit pe pamantul pe care a umblat Iisus, ca nu va fi o calatorie obisnuita intr-o tara oarecare…in toate cele vazute la fata locului simti ca exista un sens adanc dincolo de aparenta lor materiala. Sunt pasii Lui Iisus in calatoriile Lui neobosite, cuvintele Invataturii Lui rostite in tot locul si adresata tuturor celor care il urmau sau se asezau impreuna cu El pe panta unei coline, la tarm de mare, in casele locuitorilor apartinand celor mai diverse straturi din societatea de atunci.

In orasul in care se simtea cel mai bine, a infaptuit Iisus mai multe minuni, dintre care una chiar in sinagoga cand a vindecat un bărbat posedat de demoni. Pe soacra lui Petru a vindecat-o de friguri dupa care „Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la El pe toţi bolnavii şi îndrăciţii“ (Marcu 1:30-34)

Tot aici l-a vindecat Domnul pe paraliticul purtat de prietenii lui pe un fel de pat pe care l-au coborat prin gaura facuta in acoperisul casei unde se afla El.

Ni se spune ca sinagoga pe care o vedem, actualmente doar ruine, ar fi fost construita pe locul unei sinagogi mai vechi, construita de un centurion roman, despre care vorbeste Sfantul Evanghelist Luca (Ev. Sf Luca 7:1-5) . Ar fi chiar sinagoga in care Iisus intra adesea si in care a tinut cuvantul referitor la Euharistie.

Şi după ce a sfârşit toate aceste cuvinte ale Sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum. Iar sluga unui sutaş, care era la el în cinste, fiind bolnavă era să moară. Şi auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să vină şi să vindece pe sluga lui. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicând: Vrednic este să-i faci lui aceasta, Căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga.”

Vizitam apoi casa lui Petru, aflata la foarte mica distanta de sinagoga. Cand ne apropiem vedem ruinele casei in care au locuit Apostolii Petru si Andrei, care se pastreaza inca si astazi, in interiorul ruinelor unei vechi basilici bizantine.

Privind in jur la resturile zidurilor unui oras odata infloritor, imi aduc aminte de cuvintele Mantuitorului rostite cu amaraciune : „Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi”.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , | Lasă un comentariu

Iisus – Semanatorul Cerului

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca

Extras din „SEMANATORUL CERULUI”


„Pilda Semanatorului e pilda lui Iisus, care si-a talcuit profetic soarta soliei Sale intre oameni. A talcuit-o si pe intelesul apostolilor, care L-au rugat sa le-o talcuiasca, dar tot a ramas si talcuirea pe care avea s-o aduca depanarea veacurilor.
Desi oamenii au fost totdeauna la fel, de aceste patru categorii: cu mintea batuta de toate vanturile invataturilor omenesti, ca o cale prafuita a lumii; cu o inima de piatra, fara focul iubirii intr-insa; cu simturile aruncate in hatisul dintre griji si placeri, si abia ca a patra parte, ca un pamant roditor de Cer, – totusi ceva se simte structurat deosebit si increstinat in lume.
Sunt minti ale lumii care gandesc contand pe existenta lui Dumnezeu. Sunt pietre, monumente de piatra, catedrale la care s-a lucrat sute de ani, care marturisesc pe Dumnezeu. Sunt griji si placeri parasite in decursul istoriei din cauza lui Dumnezeu. Iar despre sirul de sfinti ai veacurilor, rasfirati ca niste stele, nici nu mai pomenesc.
Iisus a inclinat structural omenirea spre Cer.
Oamenii nu mai pot scapa de aceasta inclinare, fie ca-L marturisesc afirmandu-L, fie ca-L marturisesc tagaduindu-L pe Dumnezeu.
Oamenii sunt provocati, individual, sa se pronunte intr-un fel sau altul, cum stau fata de solia lui Iisus.
Aceasta e biruinta cerescului Semanator!”
Sursa: Parintele Arsenie Boca – „CUVINTE VII, Editura Charisma, Deva, 2006, pp  140-141.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Ierihon – „Cetatea finicilor”

Am ajuns in cetatea Ierihonului venind dinspre Bethlehem dupa ce oprisem in locuri sfinte aflate intr-un tinut dezolant in care viata cu greu poate rezista. Am vazut puzderie de pesteri sapate in stanca pustiei unde monahi intariti si sfintiti prin har dumnezeiesc s-au nevoit de-a lungul timpului. Calugarii crestini au inceput a se aseza in pustiul Iudeii inca din secolul al IV-lea. Intre secolele V si VI, desertul Iudeii a devenit un deosebit de puternic focar monahal, aici fiind intemeiate mai bine de 70 de manastiri si sihastrii calugaresti, care de care mai ascunse si mai greu accesibile.

Se spune ca vazuta de sus de pe muntele Carantaniei, cetatea Ierihonului confirma pe drept cuvant descrierea din Cartea Judecatorilor, precum ca ar fi un „oras al palmierilor”. El este asezat in mijlocul desertului Carantaniei, acolo unde Mantuitorul a fost ispitit de Satana inainte ca sa isi inceapa misiuna Lui sfanta pe pamant si dupa teofania de la Botez, care a insemnat primul moment de proslavire a Fiului. Ni se da a intelege astfel, ca in acelasi fel noi, urmasii Lui, dupa ce primim taina sfantului botez suntem supusi ispitei in tot timpul vietii noastre – un proces continuu care dureaza pana la moarte.

Atunci Iisus a fost dus de Duhul in pustie, ca sa fie ispitit de catre diavolul. Si dupa ce a postit patruzeci de zile si patruzeci de nopti, la urma aflamanzit. Si apropiindu-se ispititorul a zis: De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca paini. Iar El raspunzand a zis: Scris este: Nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu. Atunci diavolul L-a dus in sfanta cetate, L-a pus pe aripa templului, si I-a zis: Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: „Ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe maini ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau”. Iisus i-a raspuns: Iarasi este scris: „Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau” Din nou diavolul L-a dus pe un munte foarte inalt si I-a aratat toate imparatiile lumii si sla­va lor. Si I-a zis Lui: Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si Te vei inchina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, caci scris este: „Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti”. Atunci L-a lasat diavolului iata ingerii, venind la El, Ii slujeau. (Matei 4, 1-11)

Aceasta pustie este identificata cu tinutul aflat in partea de apus a Ierihonului la numai 2-3 km de acest oras, pe muntele numit Carantania, un munte foarte inalt si cu un versant drept asemenea unui perete. Conform traditiei Mantuitorul a stat, in tot acest timp, intr-una din pesterile aflate pe acest versant, cam pe la jumatatea muntelui.

De departe , in timp ce autocarul isi vedea de drum pe serpentinele sinuoase ale drumului central care străbate întreaga Vale a Iordanului, am zarit oaza verde, semanand cu o uriasa gradina, in mijlocul careia orasul Ierihon infloreste de veacuri avand o clima blanda, cu apa din abundenta, pamanturi care rodesc in plin desert: curmali, bananieri incarcati de fructele hranitoare, migdali si portocali, lamai, smochini si palmieri plini de eleganta, cu aspectul lor decorativ care incanta privirea.

Aici, in Ierihon, Sfanta Scriptura ne relateaza cum Mantuitorul Iisus Hristos a savarsit mai multe minuni. Intrand in cetate, Domnul insotit ca intotdeauna de multime mare, s-a milostivit de orbul Bartimeu(Luca 18, 35-43) care statea la portile orasului cersind, dandu-i vederea iar mai apoi l-a intalnit pe Zaheu (Luca 19, 1-19), seful colectorilor de taxe care se urcase intr-un sicomor pentru a-l putea vedea pe Invatatorul despre care vorbea toata lumea. Intalnirea aceasta i-a schimbat lui Zacheu viata pentru totdeauna pentru ca ceastă intalnire cu Hristos, Dumnezeul intrupat, a pricinuit o mare schimbare in inima bogatului colector de taxe si anume prin deplina lui pocainta. Mantuitorul a rasplatit dorinta cea mare a omului pacatos de a-L vedea si a-L cunoaste.

Ma gandeam in ziua aceea a vizitei noastre in Ierihon ca Domnul Iisus Hristos s-a oprit de mai multe ori in acest oras aflat atunci, ca si astazi, in calea drumurilor ce merg spre Iordan, sau Ierusalim. Il si vedeam parca, pe Domnul impreuna cu ucenicii Sai mergand descult pe drumul care urca din Ierihon spre Ierusalim spunand aceste cuvinte: „iata ne suim la Ierusalim si Fiul Omului va fi dat pe mana arhiereilor si a carturarilor, si il vor osandi la moarte, … dar a treia zi va invia”.  

Pelerinaj ziua 4 – Hozeva, Ierihon, raul Iordan,, Marea Moarta

In Tara Sfanta timpul nu mai exista, nu am simtit trecerea lui cat am calatorit prin ea caci locurile ei strabatute in toate directiile sunt legate de eternitatea celor intamplate atunci, in vremea cand Iisus a pasit intre oameni trimis de Tatal Cel Ceresc pentru a-L face cunoscut tuturor. pentru a-L iubi si a-L urma.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Inaltarea intru slava a Sfintei Cruci a Mantuitorului nostru – 14 septembrie

Predica la praznicul imparatesc Ridicarea Sfintei Cruci, din care redau pasaje aici, imi da prilejul sa inteleg intr-un mod mai aparte, si sa transmit si altora, insemnatatea acestei mari sarbatori a crestinilor. Sunt cuvintele rostite de parintele Ciprian Negreanu pe care nu l-am cunsocut personal dar l-am auzit vorbind in multe conferinte in cadrul ASCOR. Vorbeste frumos si simplu si mai ales raspicat, pe intelesul tinerilor carora li se adreseaza caci parintele este preot misionar al Bisericii Studenţilor din Cluj-Napoca şi duhovnicul ASCOR Cluj. Tot el este acel tanar care student la filosofie fiind traia o drama puternica, sufletul sau era apasat de gandul obsedant al sinuciderii. Dupa ani parintele Negreanu a marturisit minunea ce s-a petrecut la manastirea Prislop intr-o seara cand a ajuns acolo cu prietenul lui cel mai bun. Pe amandoi tinerii i-a podidit deodata un plans incontrolabil fara sa inteleaga de ce, iar viata amandurora s-a schimbat in scurt timp dupa aceea intr-un mod radical : atat Ciprian Negreanu cat si prietenul sau au urmat acelasi drum in viata devenind preoti. Acel an, 1993, parintele Ciprian il numeste anul convertirii sale. si pe drept cuvant. Spuneam ca nu l-am cunoscut personal pe parintele Negreanu de la Cluj, dar am avut bucuria de a-l cunoaste bine pe fratele lui geaman, Stefan Negreanu, care este preot slujitor la Capela Facultatii de Teologie „Ilarion Felea” din Arad unde este si profesor. L-am auzit povestind cu vocea-i domoala si sfatoasa cele intamplate la Prislop cu foarte multi ani in urma.

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

“Neîncetat să ne întoarcem la durerea inimii, la plânsul după Dumnezeu şi la ceea ce puteam să facem şi n-am făcut, deşi ştiam că trebuie să facem…”

.

Suntem în ziua Praznicului împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci, o sărbătoare mai puţin cunoscută, mai puţin înţeleasă, deşi este praznic împărătesc, dintre cele douăsprezece praznice ale Mântuitorului, cele mai importante din an. Şi o vedem pictată pe toate catapetesmele. Majoritatea, însă, ştim despre ce e vorba: despre căutarea ani de zile a Crucii Mântuitorului în Ierusalim şi după aceea călătoria, o căutare cumva mai ocolită a Crucii şi în toată Galileea, în Iudeea şi în Samaria, pe unde a umblat Sfânta Împărăteasă Elena, prima dată căutând Crucea în Ierusalim, negăsind-o, şi după aceea înţelegând că, pentru a descoperi Crucea, trebuie să meargă pe urmele Mântuitorului, de zămislirea Lui la Bunavestire, de la naşterea Lui, de la fuga Lui în Egipt, de la copilăria în Nazaret, până la botez și după aceea prin toate evenimentele prin care a trecut Mântuitorul ca să ajungă la Răstignire şi după aceea la Înviere.

Parintele Ciprian Negreanu

Şi aşa a făcut și a început să caute pe rând toate locurile pe care le-a sfinţit prin prezenţa Sa Mântuitorul şi pe care le-a încărcat cu putere şi cu amintire şi cu gând de foc, dar și prin prezenţa în sens propriu, prin atingerea Sa, iar Sfânta Elena peste tot pe unde oamenii îşi aduceau aminte sau ştiau din tradiţie că acolo a fost, a ridicat biserici, mănăstiri, locaşuri de închinare, spre aducere-aminte veşnică. Peste ele, mai târziu, se vor rezidi alte şi alte biserici. Una dintre ultimele rămase în picioare din vremea Împărătesei Elena este biserica Naşterii din Betleem, care e chiar biserica cea veche zidită de Împărăteasa Elena, zidurile au rămas aproape intacte în picioare după atâtea valuri şi valuri de păgâni, de învârtoşaţi, de cei despre care Scriptura zice: „Va veni vremea când toţi cei care vă vor ucide vor crede că aduc slavă lui Dumnezeu.” Au trecut toate neamurile pământului pe acolo, dar această biserică a rămas în picioare. Iar din celelalte au rămas măcar urme sau ziduri sau se descoperă acum mozaicuri, podeaua, s-a găsit la locul unde s-au înmulţit pâinile, vechea biserică ridicată de Împărăteasa Elena, s-au găsit mozaicurile vechi de 1700 de ani, care încântă şi acum ochiul.

inaltarea-sfintei-cruci1

La sfârşit, după ce împărăteasa a revenit la Ierusalim, s-a găsit abia atunci Crucea, și cu cinste, după ce a fost descoperită şi după ce s-a dovedit, prin minuni şi prin descoperiri dumnezeieşti, că este Crucea Mântuitorului, au ridicat-o şi au înălţat-o întru slavă în ziua de 14 septembrie a anului 335 în Biserica Sfântului Mormânt şi a Sfintei Învieri – şi din momentul acela şi a Sfintei Cruci – , împreună cu patriarhul Macarie al Ierusalimului. Si acel moment al ridicării Sfintei Cruci – de la coborârea de pe cruce a Mântuitorului probabil că această cruce nu s-a mai ridicat şi n-a mai fost văzută, cunoscută, n-a mai fost ştiută şi acum e ridicată spre cinstire şi spre slavă, ca şi altar pe care a binevoit Mielul lui Dumnezeu să se jertfească, altar pe care a curs sângele Mântuitorului Iisus Hristos, ca şi lemn al pomului nou din mijlocul raiului pe care s-a aşezat Rodul bogat care este Hristos şi din care curg sângele, apa şi Trupul de care ne împărtăşim. Este pomul din mijlocul raiului, Pomul vieţii și Crucea este trunchiul şi ramurile acestui copac, iar Mântuitorul este Rodul.

Iar acel moment al Înălţării Sfintei Cruci a rămas vestit peste veacuri şi peste timp, mai ales că închinarea la Cinstita Cruce a fost cel mai dorit lucru de către toţi pelerinii. Toţi care veneau în Ţara Sfântă, sute şi sute de ani după aceea, în toată perioada Imperiului Bizantin, mii de ani după, până după cruciade, veneau în primul şi în primul rând să se închine Sfintei Cruci şi după aceea tuturor locurilor sfinte. „

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui protivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. (Tropar la Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci).

Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci are o semnificatie cu totul deosebita pentru mine. In ziua de 14 septembrie anul 1988 am trait o experienta de mare importanta in viata mea pe care as dori sa o pot impartasi intr-o zi chiar aici, pana acum nu cred ca a venit vremea (va veni acel timp daca Domnul hotaraste) sa marturisesc anumite trairi personale care au influentat profund felul meu de a gandi si au aruncat lumina asupra intelegerii mai multor aspecte din viata.

Ce vrea să spuna acest praznic al ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI, cum ne vorbeşte nouă, personal? – PREDICI (audio si text) ale PR. CIPRIAN NEGREANU

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Biserica Sfantul Nicolae – Udricani

Sunt ani multi de cand am pasit intaia oara in aceasta micuta biserica din centrul Bucurestiului. L-am cunoscut atunci pe parintele Ioan, preotul paroh, despre care vorbeau cu mare respect si multa evlavie multi credinciosi, nu doar enoriasii bisericii. Veneau la dansul persoane din toate partile Bucurestiului pentru ca era un preot cu multa intelegere la oameni si nevoile lor sufletesti, avand mult discernamant duhovnicesc. si har de la Dumnezeu. Intr-o anume imprejurare, cu mult timp in urma am ajuns ca sa vorbesc cu parintele iar cuvintele si sfaturilei dansului mi-au adus multa liniste sufleteasca si au aruncat lumina asupra problemei. Parintele m-a incurajat repetand pe un ton calm si foarte sigur sa fiu linistita caci „va fi bine!” La acea ora nimic nu parea linistitor dar lunile care au urmat au dovedit adevarul spuselor sale.

In vara acestui an pasii m-au purtat fara sa imi dau seama catre bisericuta vizitata in trecut. Usa era deschisa si se auzeau din strada cuvintele unui sfant acatist, iar cand am ajuns pe treapta de sus din micul vas aflat pe masuta din pridvor a ajuns pana la mine aroma puternica si inaltatoare de tamaie.

Citind pe internet am aflat ca biserica Sfântul Nicolae-Udricani se numara printre monumentele istorice ale Bucureştiului din secolul al XVIII-lea, fiind ctitorita de jupan Udrecan Culcerul in 1735. Pe langa biserica s-a ridicat in vremea aceea una dintre primele scoli primare cu predare in limba romana (lucru demn de consemnat in plina epoca fanariota), Scoala de la Udricani, care a devenit vestita in tara intreaga. Aici au invăţat mari personalitati romanesti din acea perioada, printre care Anton Pann, Efrosin Poteca, Paris Mumuleanu, Petre Ispirescu s.a. Dupa Secularizarea averilor manastiresti, biserica a trecut în proprietatea statului si si-a pierdut veniturile din avere, ajungând într-o stare avansată de degradare. La iniţiativa lui Nicolae Iorga, care pe atunci era preşedintele Comisiunii Monumentelor Istorice, biserica Udricani a avut parte, din fericire, de ample lucrări de consolidare şi restaurare, reuşind sa isi recastige partial si averea.

In prezent, dupa multa alte lucrari temeinice de consolidare si restaurare care au durat ani de zile, am aflat bisericuta intr-o stare imbucuratoare si aceasta constatare mi-a umplut sufletul de bucurie. Ulterior am aflat ca numirea prof. dr. Constantin Patuleanu la Parohia Udricani, a fost facuta cu sarcina explicita de a salva biserica in calitatea ei de monument istoric şi de a recupera patrimoniul ei. Au fost astfel restaurate obiectele de cult şi candelele existente, precum şi toate icoanele din biserică, intre care icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, care a scăpat nevătămată din toate incendiile, şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de tip „Oranta” (Rugătoarea), din 1883, care este unică în România. Maica Domnului este infatisata cu mainile desfăcute, întinse spre cer, iar Pruncul Iisus este zugravit într-un cerc, peste pantecele ei (asemănător cu icoana Maicii Domnului „a Semnului”. Au fost efectuate sapaturi arheologice in timpul lucrarilor de consolidare si s-au descoperit vestigii pretioase, acestea fiind cele mai vechi din centrul Bucurestiului.

Stand de vorba cu parintele Constantin Patuleanu (intalnirea cu sfintia sa s-a dovedit la finalul dialogului a nu fi de fel intamplatoare), dansul mi-a spus ca icoana Maicii Domnului „Oranta” care se afla pe peretele din stanga al bisericii cum privim spre sfantul altar, a fost lucrata in 1885 (anul apare scris pe icoana), mai mult ca sigur in Grecia, posibil chiar la Sfantul Munte. Mi-a mai spus dansul ca nicaieri in tara nu mai aflam o icoana cu o reprezentare similara si de dimensiuni atat de mari. Este o icoana speciala, facatoare de minuni. Langa altar, in partea dreapta, parintele mi-a aratat icoana infatisandu-l pe Sfantul Nicolae, care a rezistat neatinsa de nici unul din incendiile prin care a trecut. Se cunoaste faptul ca uriase candelabre din metal s-au topit cu acele ocazii, dar icoana a ramas intreaga, doar usor innegrita pe spate.

Amanunte deosebit de interesante veti afla in filmul realizat de postul de televiziune Trinitas.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , | 2 comentarii

O întâmplare minunată povestită de Părintele Cleopa

Ne vorbea Părintele Cleopa despre o altă minune de taină petrecută tot în biserica Mănăstirii Sihăstria: ”În iarna anului 1971, eram de rând la Sfântul Altar. Am venit la biserică la ora 4 dimineața și îmi făceam rugăciunile pentru Sfânta Împărtășanie în fața Sfintei Mese. Nu după mult timp intră o femeie să se roage, venită de cu seara la mănăstire. N-o cunoșteam.

Se ruga încet pe la toate icoanele și făcea mereu metanii. Nu știa că mai este cineva în biserică, căci era întuneric, fiind timp de iarnă. Auzind eu că cineva se roagă atât de stăruitor, m-am uitat printre Sfintele uși să văd cine este. Femeia stătea în genunchi în mijlocul bisericii, cu mâinile ridicate și zicea din toată inima aceste cuvinte: ”Doamne, nu mă lăsa! Doamne, nu mă lăsa!”

Atunci am văzut o lumină gălbuie în jurul capului ei și m-am spăimântat. Apoi femeia a căzut cu fața la pământ și a început să se roage în taină, fără glas. Raza de lumină de deasupra ei se făcea tot mai mare și se ridica și mai mult deasupra capului. După puțin timp lumina s-a stins încet, iar femeia s-a ridicat și a ieșit din biserică. Era o femeie de la țară.

Iată deci cine are darul rugăciunii! Iată cine întrece pe mulți! Eu făceam proscomidia, și de mare emoție am început a plânge cu sfânta copie în mână.


„Numai Dumnezeu știe câți aleși are în această lume!”.

Sursa: Arhim. Ioanichie Bălan, Viața și nevoințele Arhimandritului Cleopa Ilie, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1999.

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , | 3 comentarii

Un loc de sfintenie si implinire – Manastirea Petru Voda

Manastirea Petru Voda – satul Petru Voda judetul Neamt

O dorinta de-a mea mai veche s-a realizat de foarte curand, mai exact in zilele trecute de la sfarsitul lunii iulie. Printr-una din acele misterioase, dar foarte sigure lucrari dumnezeiesti, m-am pomenit impreuna cu sora mea parca „purtate pe sus”ca sa ne aflam apoi la ceas tarziu de seara in curtea lacasului sfant care imbogateste peste secole salba de manastiri din tinutul plin de farmec si legenda descris odinioara de Calistrat Hogas in a sa lucrare „In Muntii Neamtului”. Mi-a fost dat ca in linistea noptii sa ma pot inchina in pace la mormantul bunului duhovnic care a ridicat manastirea si frumoasa ei biserica in chiar satul sau natal, Petru Voda. Parintele Iustin Parvu a gasit aici un loc nemaipomenit de frumos : o poiana scaldata in soare inconjurata de palcuri dese de brazi drepti ca lumanarile, care raspandesc in jur aroma lor puternica.

Lacasul din Muntii Stanisoarei cu hramul „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” a fost inaltat de duhovnicul nostru de vrednica amintire ca loc sfant de comemorare a tuturor celor care au suferit si murit in inchisorile comuniste.

Aici am ascultat cu o bucurie care inalta sufletul sunetul grav al clopotelor si glasul ritmic, sacadat al toacei la ceasurile randuite din vremuri stravechi.

Si tot aici am avut bucuria de a-l cunoaste pe parintele arhimandrit Hariton Negrea, ucenicul lasat stareț de insusi bunul si luminatul nostru duhovnic Iustin de la Petru Vodă, cu care am purtat conversatii duhovnicesti in memoria marelui duhovnic al neamului nostru si despre aspecte legate de viata sufleteasca, credinta si mantuire. Figura blanda a parintelui staret si vorba lui domoala, sfatoasa imi vor ramane in amintire. Un om smerit (purtand dupa propriile sale spuse „o palarie prea mare pentru capul sau…”) si un staret destoinic cu o nespusa evlavie si dragoste pentru marele sau inaintas pe urmele caruia calca cu multa sfiosenie, dar cu demnitate.

Toaca – un cantec al lemnului- Mănăstirea Petru Vodă.Neamţ – video you Tube

Biserica din lemn a Manastirii Petru Voda a fost pictata in stil bizantin, atat in interior, cat si in exterior, in tehnica tempera de către pictorul Mihai Gabor[ intre anii 1994-2000.  Chipurile sfintilor infatisate in culori armonioase au parca o expresie dumnezeiasca. In cimitirul manastirii am aflat mormintele parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa si al poetului marturisitor Radu Gyr ingropat aici alaturi de sotia sa. Un cimitir care arata un adevarat cult al celor plecati dintre noi prin modul in care este ingrijit, luminat si infrumusetat cu flori.

La o distanta de 2 kilometri de Manastirea Petru Voda am vizitat asezamantul monahal Paltin – Petru Voda, o manastire de maici. Sub ingrijirea Manastirii Petru Voda a luat fiinta un azil de batrani(Sfantul Pantelimon), o casa de copii cu predare, existand doua clase(Acoperamantul Maicii Domnului, dar si un dispensar medical pentru asigurarea asistentei medicale (cabinete de medicina generala si stomatologie). Tot in interiorul acestui asezamant are loc prelucrarea plantelor medicinale in cadrul unui laborator, preparandu-se medicamente naturiste pentru diverse afectiuni. Noi am ajuns chiar in ziua de 27 iulie, zi in care este cinstit an de an Sfantul Mare Mucenic Pantelimon

Hram la Manastirea Paltin – Sfantul Pantelimon
Manasirea este inchinata Adormirii Maicii Domnului si Sfantului Mare Mucenic Pantelimon


Am cunoscut pe maica stareta Iustina, precum si pe maica iconoma Fotini, cu care am purtat un dialog de mult folos; dansele ne-au condus si ne-au prezentat incaperile muzeului unde se afla si chilia parintelui Iustin Parvu datand din ultimii trei ani ai vietuirii sale. La vreme de boala parintele Iustin s-a bucurat de o ingrijire atenta si plina de devotament din partea maicutelor de la Paltin.

Am cunoscut trairi minunate si momente inaltatoare la cele doua sfinte asezaminte, ne-am rugat si am aprins lumanari pentru sufletele marturisitorilor din inchisori, intre care parintele martir Ilarion Felea (unchi dinspre mama). Ei sunt comemorati in volumul aparut recent la editura Fundatiei Iustin Parvu, intitulat „Sfintii inchisorilor” (aceasta noua carte a fost alcatuita cu osardia maicilor de la manastirea Paltin Petru Voda, in colaborare cu revista Atitudini, publicatie a aceleiasi fundatii.

Vesnica sa le fie pomenirea alaturi cu dreptii din neam in neam!

In incheiere, cateva spuse care dau de gandit, ele apartin parintelui Iustin care le-a gandit si rostit cu o mare si infinita tristete:

„E o criză profundă a omului modern, care nu mai ştie de unde vine şi spre ce merge“

„Suntem un popor mai dezorientat şi mai neunit decât toate celelalte popoare din jur “

„Românul are nevoie să-i ajungă cuţitul la os ca să acţioneze. Dacă nu l-a deranjat nimic, românul a stat cuminte, a dormitat în istorie“

Cristina David

Imagine | Publicat pe de | Etichetat , , , , , , | 4 comentarii