POEZII CRESTIN ORTODOXE

LACRIMILE

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
„Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi – lumina lor mă doare”.

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete – lacrimile.

Lucian Blaga

Iisuse, Dumnezeul milei,
Şi dătătorul celor bune,
Primeşte cu milostivire,
Smerita noastră rugăciune.

Păstorilor dă-le Stăpâne,
Trăirea cea adevărată,
Şi asumarea misiunii,
Duhovniceşti care o poartă.

Dă-le puterea de-a’nţelege,
Cu’adevărat cuvântul Tău,
În veacu-n care răul pune,
Un fals Hristos în locul tău.

Dă-le tăria să se smulgă
Din legăturile cumplite,
Ale acestui veac mamonic,
Şi-al căilor nelegiuite.

Poporului dă-i pâinea sfântă.
Dă-i dragoste şi dă-i răbdare,
Lumina Ta ce lămureşte,
Orice demonică’nşelare.

Dă hrană Doamne sărăcimii.
Dă modestie. Dă lumină,
Să lepădăm calea ruşinii
Şi să-ţi urmăm calea divină.

Dă-ne conducători destoinici,
Cu drag de ţară şi popor,
Şi cu trăire ortodoxă
În Duhul Tău mântuitor.

Dă tuturor duhul dreptăţii,
Şi al supunerii divine,
Poruncilor mântuitoare
Şi nu poruncilor străine.

Îndură-Te şi-ascultă Doamne,
Smerita noastră rugăciune,
Şi dă-ne viaţă ortodoxă
Credinţă vie, fapte bune.

Dă-ne păstori plini de credinţă
Şi dragoste pentru popor,
Şi pentru viaţa în lumină,
Slăvitule Mântuitor.

La Tine-i harul şi puterea.
La Tine toate’s cu putinţă.
Îndură-Te şi’ntoarce ţara,
La Adevăr şi la credinţă.

Dă-ne smernia-Ţi divină,
Şi-o fă lumină tuturor,
Să ne iubim crezul şi ţara
Preamilostivule păstor.

Nicolae Mirean

Doamne iartă-mi răutatea
Din cuvinte şi gândire,
Din trăirea egoistă
Şi părerile de sine.

Dă-mi putere’n simţământul
Tainic şi duhovnicesc,
Dă-mi smerenie profundă,
Mai deplin şi mai firesc.

Să trăiesc viaţa-n credinţă,
Tot mai vie mai curată,
Mai firească şi mai sfântă
Şi cât mai nevinovată.

Dămi adâncă cercetare
Să cunosc răul din mine.
Dă-mi să scap de judecare
În păcatele străine.

Dă-mi cuvânt ce poartă milă
Şi iubire’adevărtă,
Dă-mi să simt în orice semen
Suferinţa ce o poartă.

Dă-mi să plâng cu cel ce plânge,
Şi să-i dau –întru credinţă-
Şi cămaşa de pe mine,
Să-l mângâi în suferinţă.

Dămi iubirea Ta divină
Pentru ţară şi popor
Să mă pot ruga cu lacrimi
Scumpule Mântuitor.

Dămi să plâng în rugăciune
Pentru oamenii curaţi,
Plini de lipsuri şi necazuri
Şi la bănci îndatoraţi.

Pentru cei bătrâni şi singuri
Ce n-au bani nici pentru pâine,
Şi au datorii la apă,
La căldură şi la Tine.

Pentru pruncii ce vin Doamne,
Azi pe lumea suferinţei
În familii fără viaţa
Şi virtuţile credinţei.

Pentru preoţi şi biserici,
Pentru’nalta ierarhie,
Spre-a nu despărţi credinţa
De lumina veşniciei.

Dă-ne Doamne tuturora
Înţelegerea credinţei
În care-au trăit străbunii
Şi folosul suferinţei.

Nicolae Mirean

Eu nu știu, Doamne

Eu nu știu, Doamne, ce ispite
vor mai veni în calea mea,
dar știu că-n Tine biruință
și ocrotire voi avea.

Eu nu știu, Doamne, de câți prieteni
mai pot fi încă părăsit,
dar știu că Tu vei fi cu mine
Însoțitor nedespărțit.

Eu nu știu, Doamne, câte lacrimi
au să mai plângă ochii mei,
dar știu că Tu vei fi-alinare
și mângâiere pentru ei.

Eu nu știu, Doamne, câte jertfe
mai trebuie s-aduc din greu,
dar știu că Tu-mi vei da putere
să-mi sui deplin calvarul meu.

Eu nu știu, Doamne, câte rane
voi mai primi de la ai mei,
dar știu că Tu-mi vei da răbdare
și rugăciune pentru ei.

Eu nu-mi știu, Doamne, viitorul,
dar știu că el e-n mâna Ta;
ajută-mi să nu uit aceasta
ca liniștit să-Ți pot urma.

Traian Dorz

Ca să fii rege

„Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. şi-atat.

Ca să fii rege peste păsari este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele şi niciodată mai jos.
Ca să fii rege peste flori trebuie să suporţi la hotare mărăcinii şi spinii
Şi mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste înstelare trebuie să te aşezi printre luceferi – călator spre Orion
şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără trudă.

Ca să fii rege peste ape şi vânt trebuie să înveţi osanale ca îngerii
Şi să le aduci pe pământ alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să traieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce înseamnă a iubi, a ierta…

Dar, cel mai minunat, este să poţi fi rege peste tine însuţi,
atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos când mergi pe drumul dinspre rău spre bine.

În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hei! Grăbeşte-te!”

de Benone Burtescu

Ascultaţi această frumoasă poezie în interpretarea de excepţie a actorului Marcel Iureş.

O, om!

O, om ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea mereu, spre iad, sau rai,
Pe mulţi o să-i îndrume.
Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta, în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui,
S-a dus, în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui,
Ori viu, ori mort, odată.
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va n-veseli sau va-ntista
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt: cuvântul scris,
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre ocară sau slavă.
Ai spus un cântec,
Versul tău, rămâne după tine,
Îndemn spre bine, sau spre rău,
Spre curăţie, sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său,
De har sau de ruşine.
Arăţi o cale, Calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună, sau e rea
Va prăbuşi, sau va-ntina,
Vor merge suflete pe ea,
La pace, sau durere.
Trăieşti o viaţă, viaţa ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita,
Cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris, sau grai,
Sau laşi, prin pilda care-o dai,
Pe, mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai,
Mereu o să-i îndrume.
Deci nu uita: Fii credincios!
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în inimi luminos
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, ‘nendoios,
Odată, vei da seama.
Amin.

Traian Dorz

A mai trecut un an

A mai trecut un an, s-a dus

Si-n veci n-o sa mai vie,

Si cati crestini ne-au parasit,

Si cate suflete-au pornit

Cu el in vesnicie…

Asa trec anii, dupa ani,

Si duc cu ei la vale,

Si pe bogati, si pe sarmani,

Pe mame dragi, lasand orfani,

Si tot ce afla-n cale…

In anu` acesta poate treci

Si tu, iubite frate,

Vezi zilele cum le petreci

Caci acolo pe unde treci

Vei fi-ntrebat de toate…

Si ce folos de-ai castigat

Aicea lumea toata,

Iar sufletul ti l-ai uitat,

Caci pentru el n-ai adunat

Nimica niciodata…

O, Dumnezeule ceresc,

Rugamu-Te fierbinte,

Sa fii cu noi in orice zi,

Si-n anu`-n care va veni,

Sa ne ajuti, Parinte!

NU-I SINGUR IUDA VINOVAT   poezie de Costache Ioanid

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cuie L-au pătruns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!

Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochii murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă :”Da sau nu ?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu ? Dar tu?…

Contraste   de Virgil Carianopol

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!…