Sfinti care au trait si s-au nevoit pe pamant romanesc

Sfantul  Cuvios Onufrie de la Vorona –  Viata si nevointele

09.09 Sf. Onufrie de la Vorona-Icoane2

Sf. Cuvios Onufrie de la Vorona   (9 Septembrie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Între numeroşii părinţi ce au sfinţit pământul ţării noastre prin înalta lor viaţă duhovnicească se numără şi Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al ţinuturilor botoşănene, vieţuitor al Schitului Sihăstria Voronei.

Despre viaţa acestui cuvios părinte se cunosc foarte puţine amănunte, el voind să fie cunoscut lui Dumnezeu, iar nu oamenilor. Din unele însemnări de pe manuscrisele copiate de el şi de ieroschimonahul Nicolae, care a vieţuit împreună cu el, ştim că s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unui ţinut.

Dorind viaţa pustnicească şi aprinzându-se cu dumnezeiasca râvnă, a lăsat familia, onoarea rangului şi patria sa în jurul anului 1749, venind în ţinuturile Moldovei. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, nevoitori în osteneli tăcute şi smerite, ascunşi de ochii lumii în adâncul codrilor. A cercetat numeroase mănăstiri, culegând cu hărnicie, asemeni unei albine, sfaturi ziditoare de suflet, deprinzând lepădarea de sine şi urmarea lui Hristos, dar, mai ales, învăţând de la fiecare părinte întâlnit lucrarea cea plăcută lui Dumnezeu. Fără îndoială, se ocupa şi cu citirea Scripturii şi a altor cărţi folositoare, pe care le va copia mai târziu cu multă râvnă şi răbdare, împodobindu-le cu o scriere frumoasă.

A vieţuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovniceşte în preajma unor aleşi părinţi duhovniceşti, precum Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie Velicicovski. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Între cei doi se va înfiripa o strânsă prietenie duhovnicească, povăţuindu-se unul pe altul pentru a deprinde desăvârşita rugăciune a inimii, Cuviosul Paisie fiindu-i şi duhovnic, iar după ce s-au despărţit, legătura lor sufletească a continuat prin scrisori, pentru că amândoi petreceau întru acelaşi duh.

Auzind de alţi pustnici români şi ruşi sporiţi duhovniceşte, care vieţuiau în codrii Voronei, va intra în anul 1764 în obştea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniştire. Timp de 25 de ani va vieţui într-o peşteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoinţă, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere şi neîncetată rugăciune. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, aţipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna trupului după cum mărturiseşte Ieromonahul Nicolae, care vieţuia şi el în codrii Voronei.

Făgăduindu-se întru totul Domnului Hristos, a îmbrăcat schima cea mare, pe care o va primi din mâna duhovnicului său, stareţul Paisie, în anul 1774, la Mănăstirea Dragomirna, revenind apoi în locul nevoinţelor sale, la peştera din preajma Sihăstriei Voronei. Astfel va stărui cuviosul fără odihnă în chemarea numelui preadulcelui Iisus, pentru a stinge toată patima trupului, învrednicindu-se de vederea luminii dumnezeieşti şi primind roua Duhului Sfânt.

Făcând inima sa locaş neprihănit Mântuitorului Hristos, se va bucura întru adâncul ei de mari bucurii şi mângâieri duhovniceşti, odihnindu-se cu lacrimile cele aducătoare de bucurie. Şi urcând în scurt timp pe treptele sfinţeniei, pe mulţi îi folosea cu vieţuirea sa aleasă, cu rugăciunea şi cu sfatul său, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor. Şi atât monahii, cât şi credincioşii de rând îl căutau, minunându-se de blândeţea şi înţelepciunea sa. Astfel pe mulţi i-a îndreptat pe calea cea bună, risipind cursele vrăjmaşilor şi arătându-se făcător de minuni încă din timpul vieţii sale. Iar când a săvârşit călătoria cea bună şi a sosit timpul să încredinţeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta.

În noaptea Sfintelor Paşti, dorind a se împărtăşi pentru ultima dată cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat în apropiere, şi i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine şi să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelaşi înger îl va călăuzi până la peştera cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit. Şi cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de către câţiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfinţenia sa. Mulţi au văzut lumânări arzând şi au auzit glasuri cântând în acel loc, iar o dată, rătăcindu-se trei călugări prin pădurile din jur şi lăsându-se noaptea, au fost călăuziţi de o lumină puternică până la peştera unde s-a nevoit cuviosul.

În iarna anului 1846 s-a arătat din nou puterea făcătoare de minuni a Cuviosului Onufrie. Pe când domnitorul Mihail Sturza se afla la vânătoare a găsit un fruct mare şi frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul cuviosului, l-a luat cu sine şi l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul se va întoarce la Vorona şi, aflând despre viaţa nevoitorului pentru Dumnezeu, va porunci să se dezgroape osemintele lui şi să fie aşezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona. Zece ani mai târziu, în urma unui vis în care însuşi Cuviosul Onufrie s-a arătat stareţului Mănăstirii Voronei, arhimandritul Iosif Vasiliu, cerându-i să fie dus în Sihăstrie, racla cu sfintele sale moaşte a fost aşezată într-o firidă din pronaosul bisericii „Bunavestire” din Sihăstria Voronei, unde se află şi astăzi. Aici vin să se închine mulţi credincioşi, Cuviosul Onufrie continuând să săvârşească numeroase minuni pentru cei care îi cer ajutorul cu multă credinţă şi smerenie.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin!

Troparul Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei, glasul al 8-lea:

Cu ostenelile sihăstriei, la viaţa cea fără de prihană ai ajuns, fericite, şi ca un luceafăr din pământul Rusiei răsărind, întru singurătatea codrilor Moldovei te-ai sălăşluit. Monahilor ai fost învăţător, făcându-te pildă, prin aspra ta vieţuire, Cuvioase Părinte Onufrie, Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Sursa: Sfinţii ocrotitori ai Moldovei

CHURC101

VIATA SFINTEI TEODORA DE LA SIHLA (7 august)

sf-teodora-sihla-01

Sfanta Teodora de la Sihla – prima sfanta romanca recunoscuta oficial

Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!

In luna august, ziua a saptea, facem pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIl-lea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Cuvioasa Teodora de la Sihla este cea mai aleasa calugarita sfanta pe care au odraslit-o manastirile romanesti.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si „armas”, adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).

Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt – vechii ei sfatuitori.

Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar dupa doi ani sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub, numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii.

Fiecare dintre vietuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora, fiind intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca.

Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora, care s-a retras in munti impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mania lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari.

Dupa ce a trecut la Domnul stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Buzaului si s-a retras in patria ei mult iubita din partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla. Dupa ce mai intai s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul Lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de aici. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o ca, de va rabda asprimea vietii pustnicesti, sa ramana acolo pana la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite.

pestera-sfanta-teodora-de-la-sihla

Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit si de pestera care ii poarta numele pana astazi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa barbateste multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, indurand multe ispite si naluciri de la diavoli foame, lipsa, ganduri si mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta. Dupa un timp a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune, in aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfant.

schit-teodora-sihla-6

Odata, navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. in clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte, in aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, incat i se lumina fata, iar trupul ei se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp pasarile cerului ii aduceau in ciocurile lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita astazi „Fantana Sfintei Teodora”.

Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca sa o impartaseasca cu Preacuratele Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere, caci era goala si le-a poruncit sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.

Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi, parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici spre inchinare, primind ajutorul Cuvioasei, in anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Manastirii Pecersca din Kiev sa le daruiasca sfintele moaste, in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti, ceea ce s-a facut. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecersca, asezate in racla de mult pret, pe care scrie aceste cuvinte: „Sfanta Teodora din Carpati”.

8108_IMG_0857-sihla

Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor din cer si fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra.

Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios. Amin!

Troparul Sfintei, glasul 1

Cele pamantesti parasind si jugul pustniciei luand, te-ai facut mireasa lui Hristos, fericita; cu postul, cu privegherea cerestile daruri luand si cu rugaciunea pe ingeri ajungand, firea omeneasca ai biruit si la cele ceresti te-ai mutat, lasandu-ne spre mangaiere pestera si sfintele tale moaste. Pentru aceasta, Sfanta Preacuvioasa Maica Teodora, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

articol alcatuit de Cristina David

CHURC101

Sfantul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel (26 iulie)


Viaţa sfântului Ioanichie este învăluită în taină, căci ştim puţine despre dânsul. Acesta s-a născut din părinţi evlavioşi din ţinutul Muscelului. Din fragedă vârstă, îmbrăţişă viaţa monahală în Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă unde deprinse rânduielile vieţii ascetice de la părinţii îmbunătăţiţi ai chinoviei şi de la sihaştrii care se nevoiau în număr mare prin împrejurimi. După o vreme, râvnind fericita viaţă pustnicească şi arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a coborât de bună voie într-o peşteră săpată în peretele muntelui şi acolo s-a nevoit neştiut de oameni mai bine de 30 de ani.

Nevoinţele sale, rugăciunea pentru întreaga lume, posturile, privegherile, lacrimile şi lipsurile de tot felul sunt acoperite de taină. Numai ucenicul său îi aducea pâine şi apă, o singură dată pe săptămână, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie, din cauza locului foarte abrupt. Din timp în timp, egumenul Mănăstirii Negru Vodă îi trimitea, pe aceeaşi cale, Sfintele Taine. După o nevoinţă atât de aspră, acest mare sihastru al pământului nostru românesc, ajungând la măsura sfinţeniei şi cunoscându-şi dinainte sfârşitul, şi-a săpat singur mormântul, în fundul peşterii. Apoi s-a culcat în acel pat de piatră şi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1638.

La începutul veacului al XX-lea, arhimandritul Pimen, de la Manastirea „Negru Vodă” , hotărî să-şi petreacă Postul Mare în aceeaşi peşteră, unde coborî agăţat pe frânghii. Copleşit de emoţie, monahul descoperi în adăpostul de piatră osemintele întregi galbene, bine mirositoare şi acoperite cu o pânză de păianjen, ale marelui sihastru, întinse pe acelaşi pat de stâncă, ca în urmă cu câteva veacuri. Deasupra, pe peretele peşterii, erau cioplite în piatră un nume şi un an:  „Ioanichie Schimonah 1638”. Părinţii mănăstirii le luară cu evlavie şi le aşezară în biserică, spre sfinţirea monahilor şi bucuria credincioşilor, iar de atunci darurile izvorâte de la moaştele sfântului Ioanichie nu au mai contenit.

Proslăvirea sa cu sfinţii se săvârşi de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2009.

+ * + * +

Cine poate spune, Părinte, care a fost lucrarea ta cea duhovnicească, ascuns fiind treizeci de ani în adâncimile peşterii din Valea Chiliilor? Dumnezeu Atotştiutorul a numărat mulţimea virtuţilor pe care le-a împlinit, aşezându-te în odihnă veşnică, în ceruri, iar noi, pe pământ, minunându-ne de răbdarea ta, te lăudăm şi cinstim sfintele tale moaşte. (din Vecernia Mică)

Pomenirea Cuviosului Ioanichie ne revarsă astăzi în suflete mireasmă duhovnicească şi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, căci minunatul părinte s-a ostenit în toată viaţa sa urmând lui Hristos şi sălăşluind în peştera din Valea Chiliilor. Pentru aceea, după îndelungi nevoinţe, a fost aşezat în lumina cea necreată a Împărăţiei Cerurilor, de unde se roagă să primim şi noi milă şi har de la Dumnezeu, Cel ce este minunat întru Sfinţii Săi. (ditren Stihirile de la Litie)

Bucură-te, sihăstrie din Valea Chiliilor, care ai odrăslit mlădiţa cea purtătoare de rodul răbdării, Cuviosul Ioanichie! (dintre Stihirile de la Vecernia Mică)

sursa :http://sfintisiicoane.wordpress.com

CHURC101

30 iunie – il amintim si cinstim pe Sfantul Ghelasie de la Ramet

73020_ghelasie-de-la-ramet

 

Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet

 

Pana in anul 1978 se stiau putine lucruri despre acest sfant traitor pe pamant romanesc, in stravechea manastire de la Ramet (jud. Alba), situata pe valea Geoagiului, intr-o pozitie geografica de un farmec cu totul aparte. Biserica veche a manastirii – lucrata din piatra si impodobita cu frumoase fresce – dateaza din veacul al XIV-lea. Prin anul 1762, din ordinul generalului austriac Bukow – trimisul imparatesei Maria Tereza – zeci de manastiri si schituri romanesti din Transilvania au fost arse, distruse cu tunurile sau prefacute in biserici parohiale. Intre acestea se numara si Rametul. A fost refacuta, dar in 1785 a fost distrusa din nou. Asa se face ca manastirea Ramet a fost inchisa si a ramas aproape pustie. Din cand in cand mai slujeau aici preoti din satele invecinate. Abia dupa realizarea unitatii noastre de stat, deci dupa 1918, s-au reluat traditiile vietii calugaresti.

Cele transmise prin traditie, ca si aceste vindecari minunate, au fost intregite de cercetarile facute la Ramet de un grup de specialisti, in decembrie 1978. Cu acest prilej, s-a descoperit, in biserica manastirii, o inscriptie de mare insemnatate pentru intreaga noastra istorie nationala si bisericeasca. Este vorba de o inscriptie, redata in limba slavona, pe un al doilea strat de zugraveala, care consemna numele „arhiepiscopului” Ghelasie, al zugravului Mihul de la Crisul Alb si data de 2 iulie 1377. Din aceasta inscriptie se desprinde constatarea ca biserica era zidita cu mult inainte de anul 1377 – de vreme ce suntem in fata unui al doilea strat de pictura -, ca pictura din anul respectiv a fost realizata de un autohton cu numele specific romanesc de Mihul, de loc din Crisul Alb si ca tot atunci, in fruntea Bisericii ortodoxe din Transilvania se gasea arhiepiscopul Ghelasie, primul ierarh ortodox cunoscut cu numele in aceasta „tara” romaneasca.

 

Acest arhiepiscop nu putea fi altul decat calugarul Ghelasie, pe care poporul l-a cinstit ca „sfant”, poate inca din timpul vietii. El va fi fost egumen al obstei de la Ramet, fiind ridicat apoi la stepena arhieriei. Isi va fi continuat viata tot la Ramet, departe de zgomotul lumii si dupa ce i s-a incredintat conducerea vietii duhovnicesti a tuturor romanilor transilvaneni. De altfel, nici n-ar fi putut sta in alt loc, caci numai cu cativa ani inainte, in 1366, din ordinul regelui Ludovic cel Mare al Ungariei, credinta ortodoxa a romanilor transilvaneni era scoasa in afara legii. Aici, la Ramet, va fi strans tineri la invatatura, pe care-i hirotonea apoi preoti pentru satele romanesti ale Transilvaniei, va fi rostit cuvinte de invatatura catre obstea dreptcredinciosilor crestini veniti la manastire – ca si astazi – din mari departari in zile de duminici si sarbatori, dar mai ales de ziua hramului acelui sfant asezamant, la Santamaria mare.

Cititi intregul articol aici :

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-ierarh-ghelasie-la-ramet-73054.html

Sa ne rugam acestui sfant odraslit din neamul nostru, zicand:

„Catre tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, inaltandu-ne gandurile, cu umilinta si cu caldura te rugam: cauta din inaltimea plina de slava a cerului si te milostiveste de suferintele, durerile, patimile, necazurile, amaraciunile si stramtorarile noastre. Si roaga pe Stapanul si Dumnezeul nostru cel ceresc, sa ne ierte pacatele pe care, cu stiinta si cu nestiinta, le savarsim neincetat, ca si pentru putina noastra dragoste fata de El si fata de aproapele nostru, rugandu-L sa fie pururea milostiv si iertator si sa indeparteze de la noi toata suferinta si durerea. Fii povatuitorul si indrumatorul nostru pe cararile cele necunoscute ale vietii, pentru ca, urmand pilda credintei si a dragostei tale fata de Hristos, sa ne invrednicim de darurile Sale si trecand din aceasta viata, sa ne bucuram impreuna cu tine si cu toti cei bineplacuti din veac ai Domnului, de Imparatia cea nesfarsita a cerurilor, ca acolo, inconjurati de cetele ingerilor, sa aducem marire, cinste si inchinaciune lui Dumnezeu Celui in Treime slavit, in vecii vecilor, Amin”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s